O gravidă în luna a patra a murit la spital. Soțul dă vina pe medici

O femeie de 38 de ani s-a prezentat în urmă cu mai bine de două săptămâni la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău, cu dureri abdominale, frisoane și febră, scrie adevarul.ro.

Era în luna a patra de sarcină, în urma unei fertilizări „in vitro”. După mai multe investigații medicale, care au durat mai multe ore, aceasta a fost dusă în sala de operație, după ce s-a constatat că fătul nu mai are puls iar sarcina este oprită din evoluție.

Starea femeii s-a degradat rapid iar medicii au bănuit că ea ar avea și alte probleme de sănătate, dar și o cădere de natură psihică. În timpul intervenției chirurgicale, care a durat mai bine de o oră și jumătate, deoarece colecistul era inflamat, medicii au luat decizia să fie scos.

Femeia a ajuns în Secția ATI în stare deosebit de gravă și date fiind complicațiile, medicii se așteptau la o evoluție nefavorabilă. După câteva ore de la operație, în jurul orei 1,00 noaptea, femeia a intrat în stop cardio-respirator dar a fost resuscitată.

Dimineața, în jurul orei 6,00, femeia a făcut un alt stop cardio-respirator și medicii nu au mai putut să o salveze. Poliția a deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Familia acuză un posibil malpraxis dar și faptul că intervenția s-a făcut tardiv față de moment internării, după aproape 12 ore. S-au făcut plângeri la Colegiul Medicilor, dar și la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

În același timp, reprezentanții spitalului fac propriile verificări și afirmă că s-a făcut tot posibilul încât femeia să fie salvată. Concomitent, după ce vor apare rezultatele probelor de laborator, motivul decesului va fi mai ușor de dedus.

Ovidiu Pruteanu, soțul femeii, a povestit jurnaliștilor de la Digi24 experiența avută cu medicii de la Spitalul Județean de Urgență Bacău:

„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit. Cel puțin medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI, care a fost medic de gardă în noaptea aia, mi-a dat niște explicații, care, în momentul ăla, mai tare m-au băgat în ceață, nu era nimic concret, foloseau doar termeni medicali. Chiar nu puteam să stau să caut pe Google fiecare cuvânt. Doctorul care a operat-o de parascopie, care a luat decizia să o opereze, acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi”.

Un caz relativ similar s-a întâmplat cu câteva luni în urmă, la Botoșani. O femeie în vârstă de 26 de ani, care era deja mamă a trei copii, fiind însărcinată din nou, a ajuns la spital cu sângerări. S-a stins în scurt timp, sub privirile medicilor, fără ca aceștia să mai poată face ceva.

Gabriel Nebunu a cântat la Palatul Național: doar din respect pentru Fuego

Pe 7 și 8 noiembrie, Fuego susține concerte la Palatul de la Chișinău, alături de Orchestra Fraților Advahov, numeroși artiști de la noi, printre care se numără și Gabriel Nebunu, cel căruia ”i s-ar fi interzis” să-și susțină concertul aniversar la Palat, informează unica.md.

Invitații speciali ai artistului român cu care cântă în duet, se numără Mihai Ciobanu, Nicolae și Isidor Glib, Maria Iliuț și Ansamblul etnofolcloric „Crenguță de Iederă”, Zinaida Bolboceanu, Stela Botez și revelația Moldovei, dar și carismaticul interpret de muzică populară Gabriel Nebunu.

Aseară, Gabriel Nebunu a urcat în scenă nu din culise, ci din public.

Se pare că artistul a evoluat la Palatul Național doar din respect pentru Paul Surugiu, cu care îl leagă o prietenie frumoasă, având în vedere recentele dezvăluiri făcute într-un interviu despre cum i s-a interzis să-și susțină concertul aniversar la cei 10 ani de activitate scenică la palat.

Biletele la concertele lui Fuego au costat între 250-1.000 de lei și s-au vândut toate.

Ion Paladi, melodie emoționantă alături de frații săi. Ce alte surprize pregătește artistul

Îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, alături de frații săi Constantin și Petru Paladi, a lansat de curând o melodie emoționantă intitulată ”Dor de părinți”, care deja a ajuns la inimile admiratorilor, informează unica.md. 

“Dor de părinți” cel mai nou cântec alături de frații mei. Este foarte important să nu uităm de unde am plecat de la casa părintească, locurile unde am copilărit și de părinții care ne-au dat viață!”, scria artistul într-o postare.

Videoclipul a fost filmat în satul natal Chișcăreni.

Vă invităm să ascultați melodia.

Artistul mai pregătește și alte surprize pentru publicul său drag. Foarte curând, acesta va lansa, în premieră, o piesă de muzică ușcoară. Videoclipul, în care apare alături de soția sa, filmat pe strada pietonală din Chișinău, va fi lansat pe 16 noiembrie, ora 12.00 și se intinulează ”Mii de stele”.

Ion Paladi a început să cânte de la vârsta de 11 ani, a studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al orchestrei naționale ”Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros și este extrem de îndrăgit atât ân țară, cât și peste Prut.

Ministra Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis

Ministra Sănătății Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis și a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare, informează unica.md.

”Am repetat de multe ori că sistemul de justiție este vital pentru activitatea tuturor domeniilor. În special când vine vorba de corupție, hoție, crime.

Sistemul de justiție în termeni simpli, pentru oameni, este despre dreptate și nedreptate. Fiecare om, vinovat sau nevinovat, trebuie să fie asigurat că va avea dreptul la un proces corect.

Medicina e o specialitate pe muchie de cuțit. Nimeni nu cunoaște cum ieșim noi din gărzi sau săli de operații, nimeni nu ne cunoaște emoțiile când pierdem pacienții. Vârsta medie a unui medic al serviciilor medicale critice de intervenție urgentă în lume este de 57 ani. Nimeni nu cunoaște povara arderii profesionale, a lacrimilor noastre, a sacrificiului personal. Câți medici am pierdut numai în pandemie, nimeni din colegi nu a refuzat să iasă la serviciu, deși erau siguri ca într-o zi vor contacta boala și pentru unii va fi fatală. Așa și a fost…

Recent, un bun prieten de al meu neurochirurg din București a salvat viața unui mic moldovean de la noi de câteva luni într-o operație care a durat 17 ore. 17 ore! Vă dați seama să stai cu microscopul pe un creieraș micuț, în costum chirurgical, cu broboane de transpirație pe frunte, cu mâinile și ochii încordați și obosiți, la limita rezistenței! Micuțul a fost salvat, a revenit acasă, crește, dar câte zile de viață a lăsat medicul în acea sală de operație?

Ministerul Sănătății e implicat cu regret în multe procese judiciare, citesc aproape zilnic diferite hotariri de instanță. Si vreau să cred în continuare ca avem și judecători corecți în domeniu. Și nu vreau să cred ca era necesară încătușarea unui medic în sala de judecată, pentru a fi dus pe sus în penitenciar. El nu este criminal și nu poate fi tratat așa. El, ca și oricare alt cetățean are dreptul la o justiție corectă, imparțială, plină de probe și antiprobe. De aceea trebuie să ne grăbim să ajungem în UE, acolo unde drepturile ne vor fi garantate în cea mai mare măsură.

Decizia instanței pe cazul medicului Cozub Serghei e executorie, dar finală va fi cea a Curții Supreme. Solicităm tratarea acestui caz sensibil cu maximă atenție și oferirea dreptului medicului de a prezenta toate probele și expertizele necesare, inclusiv internaționale, nerefuzându-i-se dreptul la o justiție corectă. În caz contrar, vom mai înregistra un caz pierdut la CtEDO.

În aceste timpuri grele trebuie să rămânem o societate unită. E timpul să ne europenizăm pe-adevăratelea, nu doar geografic.”, scrie în postarea sa ministra Sănătății.

Toaletă stricată în timpul zborului cu avionul: Excrementele s-au revărsat în cabină
Articolul anterior
Urmează un val masiv iminent al bolilor și deceselor de COVID în rândul celor vaccinați, susține un cunoscut virusolog
Articolul următor