O jurnalistă BBC și-a văzut în direct locuința din Kiev distrusă de explozii: „Este casa mea”

O jurnalistă de origine ucraineană de la BBC a trecut prin momente grele atunci când, invitată în studio pentru a discuta despre războiul din Ucraina, și-a văzut propria locuință din Kiev distrusă de un bombardament. Cu lacrimi în ochi, aceasta a spus că familia ei a scăpat cu bine din atacul rușilor.

Colegii jurnalistei nu știau că în clădirea bombardată din capitala ucraineană se afla locuința acesteia până la momentul mărturisirii din studio.

Dialogul s-a purtat în direct între moderatoarea BBC, Karin Giannone și jurnalista postului britanic, Olga Malchevska, scrie Digi24.

– Se pare că luptele sunt acum foarte aproape de centrul Kievului.
– Așa pare din imaginile pe care le primesc. Tocmai am primit un mesaj de la mama, în sfârșit, nu puteam s-o contactez.
– Este în Kiev? Se adăpostește cu familia ta?
– Da, a mers la un adăpost, se ascunde în subteran. Din fericire, nu a fost în clădirea care a fost bombardată azi-noapte.
– Clădirea despre care vorbim a fost distrusă. Ce s-a întâmplat?
– Când am vorbit ieri să vin în studio dimineață, nu-mi puteam imagina că la ora 3 AM, ora Londrei, aveam să aflu că locuința mea a fost bombardată. Acele imagini pe care toată lumea le-a văzut sunt de la casa mea. Oamenii au fost evacuați, s-au ascuns. Slavă Domnului, familia mea este bine și nu au fost victime.
– Olga, spune-ne ce vedem în imagini?
– Vedem pompieri care vin să ajute, vedem străzi din Kiev.
– Te referi chiar la această clădire?
– Da, în clădirea aceasta este casa mea.

Rețea de informații contabile despre veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole, creată după modelul UE

În Republica Moldova va fi instituită o rețea de colectare a informației contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole, după modelul Uniunii Europene. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat, astăzi, cu votul a 56 de deputați.

Conform proiectului, rețeaua de informații contabile agricole va fi constituită din agenția de legătură, Comitetul național și exploatațiile agricole. În calitate de agenție de legătură urmează a fi desemnat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Agenția va fi responsabilă de elaborarea planului de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie; stabilirea listei exploatațiilor agricole cu evidență contabilă proprie, precum și de colectarea și verificarea fișelor exploatațiilor agricole. Comitetul național al rețelei de informații contabile va fi responsabil de aprobarea planului de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie. Exploatațiile agricole sunt unități tehnico-economice, gestionate de un singur fermier, care se ocupă de producerea produselor agricole.

În document sunt prevăzute și cerințele referitoare la datele contabile pe care exploatațiile agricole le vor furniza, în mod benevol, autorităților naționale pentru a fi utilizate în scopuri statistice, economice și de monitorizare a politicilor agricole. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va stabili principalele grupuri de informații contabile care vor fi colectate, normele generale de colectare a informațiilor, forma și modelul fișei exploatației agricole.

Potrivit autorului proiectului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, până în prezent, evaluarea politicilor agricole s-a realizat în baza datelor prezentate de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, fără o evaluare comparativă a activităților economice a exploatațiilor agricole. Autorul mai menționează că lipsa informațiilor cu privire la veniturile și activitățile economice ale exploatațiilor agricole privează autoritățile publice de posibilitatea realizării unei evaluări obiective a performanței Strategiei naționale de dezvoltare agricolă și rurală, în special a cheltuielilor publice efectuate prin intermediul subvenționării agriculturii și mediului rural.

Proiectul de lege privind rețeaua de colectare de informații contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole va intra în vigoare peste 24 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Meteorologii prognozează îngheț în nordul Moldovei

Serviciul Hidrometeoroogic de Stat (SHS) anunță prognoza meteo pentru intervalul 27-29 aprilie. În acest weekend, se așteaptă înghețuri în raioanele de nord.

Meteorologii spun că vremea devine stabilă pentru intervalul următor. Precipitații nu se prevăd.

Vântul va sufla din sectorul de nord slab la moderat.

Temperaturile noaptea vor fi normale pentru această perioadă, oscilând în general între +3..+8°C, iar luni între +5..+10°C. Cu toate acestea, noaptea ce urmează în raioanele de nord există pericol de îngheț la suprafața solului cu intensitatea de până la -3°C.

Pe parcursul zilei de astăzi, temperatura va crește de la +15..+20°C, până la +17..+22°C următoarele două zile.

Un şofer a intrat în plină viteză într-un automobil tras pe dreapta de poliţişti, în raionul Sângerei

Accident nocturn în raionul Sîngerei. Un șofer de BMW, fiind tras pe dreapta și documentat de un echipaj INSP, s-a ales și cu mașina boțită, după ce o Toyota s-a izbit de automobilul acestuia. Impactul a avut loc aseară, 26 aprilie, în localitatea Prepelița.

„Conducătorul unui autovehicul de model BMW, în vârstă de 37 de ani, se afla parcat pe marginea traseului R 6 Prepelița, fiind documentat de echipajul INSP.

În acest timp, din direcția localității Telenești se deplasa un autoturism de model Toyota Avensis, condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, care, fiind neatent, a tamponat autovehiculul de model BMW.

În urma impactului persoane traumate nu sunt.

La moment se stabilesc circumstanțele”, a declarat pentru Unimedia.info, Banari Ina, ofițer de presă din cadrul IP Sîngerei.

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, trimite în Ucraina 10.000 de soldați ceceni și îi cere lui Vladimir Zelenski să își ceară scuze de la Putin, ,,cât încă este președintele Ucrainei”
Articolul anterior
Germania își explică decizia de a nu susține excluderea Rusiei din sistemul SWIFT
Articolul următor