O mamă cu trei copii, originară din Ucraina, dată afară din autocar în toiul nopții la vama cu Moldova

O mamă cu trei copii, din Ucraina, care mergeau „acasă, la Odesa”, a fost dată afară din autocar, noaptea, în ploaie și frig, la vama cu Moldova.

Despre acesta a anunțat vicepreședintele AUR, Valeriu Munteanu, pe pagina sa de Facebook, scrie Unimedia.info.

„Săptămânal fac drumul Chișinău – București – Chișinău. Uneori la întoarcerea acasă iau ultimul autocar pe această rută (23:59) după ce îmi termin toate treburile. Așa am făcut și ieri/azi la întoarcerea la Chișinău. Autocarul, ce pornește de la Autogara Filaret, era arhiplin, iar în fața mea a călătorit o familie de migranți ucraineni – mama, o fiică de vreo 13 ani și doi fii, unul de cam 8 ani și altul (Bogdan) de vreo 5 ani.

Se întorceau acasă la Odesa, pentru prima dată de la începutul războiului, era să aflu la vama românească după ce i-am ajutat cu traducerea româno-rusă. Au trecut vama românească cu bine. La vama moldovenească (Leușeni) în rol de amfitrion absolut s-a produs polițistul de frontieră, care, evident, nu avea nevoie de interpreți și intermediari.

Văzând că toată familia are doar cu acte interne ale Ucrainei, polițistul le-a spus în rusă: “Conform legii, nu puteți trece”.

Au urmat lungi discuții și explicații. Femeia spunea că a plecat în zorii războiului cu actele pe care le avea și se întoarce acum prin Moldova, doar ca să ajungă tot azi la Odesa. Era gata să facă o declarație că părăsește în 24 de ore Republica Moldova, dar nimic, șeful de tură a dat verdictul – coborâți, nu puteți intra în Republica Moldova, iar soluția pe care le-a dat-o are elemente elucubrante: mergeți la București la consulul ucrainean și perfectați-vă pașapoarte străine sau… mergeți printr-o vamă comună româno-ucraineană, acolo o să treceți în mod sigur.

Mama și-a trezit fiii, le-a strâns lucrurile și cu lacrimi în ochi au coborât din autocar. Afară ploua, era frig și ora 06:30. Fiul cel mic, Bogdan, trezit din somn, își implora mama să-l ducă acasă. La un moment dat mi-am văzut soția și cei patru copii în locul lor și m-am umplut de furia neputinței.

Dar astăzi acești oameni fugiți din calea războiului barbar al lui Putin nu vor ajunge acasă la Odesa (unde încă mai cad rachete rusești, dar este acasă pentru ei) pentru că autoritățile noastre fudule timp 10 luni de război (când, inclusiv, tatăl acestor copii, care este pe front la Nikolaev, apără în mod implicit și casele noastre din Republica Moldova) nu s-au dumerit să modifice legea, astfel încât aceste situații absurde să fie evitate, or, noi nu putem una spune la televizor și “alta fuma”. Declarăm susținere Ucrainei, dar le ținem copiii și soțiile la granița (nedreaptă) de pe Prut. Autocarul porni spre Chișinău, în salon s-a făcut liniște mormântală, toată lumea privea în telefoane, iar în spatele autocarului rămâneau în urmă o mamă și trei copii, care nu vor ajunge astăzi acasă”, a menționat Valeriu Munteanu. 

Totodată, șeful Inspectoratului Poliției de Frontieră al MAI (IGPF), Rosian Vasiloi, a venit cu o reacție, menționând că „trebuie să-și perfecteze actele necesare în reprezentanțele diplomatice ale UA pentru a tranzita Moldova și acceptate în condițiile legii de către Poliția de Frontieră”. 

„Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova examinează posibilitatea introducerii unei excepții în perioada sărbătorilor de iarnă, urmând să intervină cu propuneri către CSE pentru derogare de la pct. 1 din Dispoziția CSE nr. 1 din 24 februarie 2022.

Avem indicii că mulți cetățeni ucraineni vor dori să se întoarcă de sărbători acasă, în Ucraina. Îi informăm că trebuie să-și perfecteze actele necesare în reprezentanțele diplomatice ale UA pentru a tranzita Moldova și acceptate în condițiile legii de către Poliția de Frontieră”, a comentat Rosian Vasiloi. 

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Un acvariu plin cu 1.500 de pești exotici și un milion de litri de apă a explodat şi a inundat străzile în Berlin
Articolul anterior
O lebădă a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-un canal de evacuare a apei din Edineț
Articolul următor