O mamă acuză medicii de nepăsare și neglijență, după ce fiica ei a murit pe patul de spital

O mamă din satul Parcani, acuză medicii din Soroca de nepăsare și neglijență, după ce fiica ei, în vârstă de 41 de ani, a murit pe patul de spital. De la sfârșitul lunii august, când a ajuns pe mâna doctorilor, și până acum, tânăra a suferit trei intervenții chirurgicale. Femeia susține că medicii nu i-ar fi acordat ajutorul necesar, mai mult, ar fi comis erori și în timpul operațiilor, iar din această cauză fiica ei s-a stins. De cealaltă parte, directorul medical al Spitalului Raional din Soroca a declarat pentru Tv8 că a fost depus tot efortul ca tânăra să fie salvată, doar că aceasta avea cancer în stadiu terminal. A inițiat o anchetă și Ministerul Sănătății.  

Perfuzii la domiciliu: avantaje și dezavantaje | MedLife
foto simbol: Shutterstock

Viorica Lisnic susține că în 27 august, fiica ei s-ar fi simțit rău, fiind în aceeași zi internată în spitalul raional Soroca, secția Terapie și Boli Cronice, cu mari dureri în abdomen, dar și în zona inimii. În urma mai multor investigații, medicii ar fi decis că este nevoie ca femeia să fie operată. Diagnosticul – ocluzie intestinală. Adică oprirea tranzitului intestinal din cauza unui obstacol. În urma primei operații, pacientei i-a fost înlăturat un ovar și un metru de intestin, rana rămânând deschisă, ne povestește mama. Ulterior, fiica ei a suferit încă o intervenție.

„Fetița era udă toată, toată. Și eu am rugat, vă rog frumos, schimbați-o, așterneți-i dedesubt.
– Nici după a doua operație nu a fost cusută? 
-Nu, nici după a doua.
-Ce vă spuneau medicii? Care era motivul?
-Au spus că trebuie să mai prelucrăm și să mai vedem.”

În total, pacienta ar fi fost supusă la trei operații. Viorica Lisnic susține că medicii nu au vizitat-o prea des, chiar dacă, starea fiicei ei se înrăutățea de la o zi la alta.  

„Fata stătea cu intestinele aproape afară, plină în puroi. Așa cu chin cu vai venea medicul, când venea, când nu venea, și chiar dacă venea, numai seara. Investigațiile toate care i-au fost făcute, toate au fost seara făcute, nici una dimineața.”

Când medicii au venit cu vestea că este nevoie și de a patra operație, Viorica Lisnic spune că a refuzat să accepte, solicitând atunci ca fiica ei să fie transportată la Chișinău. Femeia spune că inițial, aceștia ar fi refuzat, apoi, însă, și au dat acordul. Pacienta, însă, ar fi fost transportată în condiții dezastruoase.

„Noi, nu mai puteam, cu așa viteză mare conducea șoferul. Drumul se repară spre Soroca, fiica mea gata era…am avut impresia, ei i s-a desfăcut aici, da ea nu era cusută, închipuiți-vă ce era din ea…”

Într-un final, pacienta a ajuns la Spitalul Republican din Chișinău. Joi seara, însă, femeia a primit vestea de care se temea cel mai mult, că fiica ei a murit. Acum, Viorica Lisnic acuză medicii de neglijență.

De cealaltă parte, directorul medical al Spitalului Raional din Soroca, Valeriu Bordean, ne-a declarat la telefon că medicii au făcut tot posibilul să salveze femeia de 41 de ani, a vorbit, însă, de un alt diagnostic.

„Pacienta cu cancer de col uterin, stadiu terminal, concreștere în toate organele bazinului mic, conținutul intestinal nu trece acum mai departe. Privitor la greșelile care s-au făcut în Spitalul Raionul Soroca, poate să decidă o comisie de specialiști, dar nu o femeie care absolut deloc nu înțelege în medicină. ”, a precizat Valeriu Bordean, directorul Spitalului Raional Soroca.

Un singur copil s-a născut în noaptea dintre ani la Institutul Mamei și Copilului

În noaptea de 1 ianuarie 2025, la maternitatea Institutului Mamei și Copilului din Chișinău (IMC), s-a născut un singur copil. Asta în timp ce în ultimii doi ani câte șase nașteri au fost înregistrate de revelion la IMC, scrie IPN.

Astă-noapte s-a născut la IMC o fetiță. Micuța, de 3 kg 570 g, a venit pe lume la ora 04:54. Fetița și mama bebelușului, locuitoare în Chișinău, se simt bine,  a precizat pentru IPN purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.

În anii 2023 și 2024, în noaptea de revelion, au fost înregistrate câte șase nașteri la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.

62% din necesarul energiei electrice pentru Moldova va fi importat din România

Moldova va importa din România 62% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Cea mai mare parte a achiziției se va face pe bursa română OPCOM. Compania Energocom precizează că, pentru luna ianuarie, va suplini necesarul de consum cu producție locală și cu importuri din România, transmite IPN.

Se preconizează ca centralele termice de la Chișinău și Bălți să genereze peste 127 de mii MWh, ceea ce constituie aproape 28% din consumul de energie electrică. 46 de mii MWh va constitui energia regenerabilă, atât de la instalațiile care au tarif fix, stabilit de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, cât și cele de pe piața liberă. Însumat e vorba de circa 10% din consum.De pe bursa română OPCOM se vor cumpăra peste 178 mii de MWh, echivalentul a 39% din necesar, iar pe bază de contracte bilaterale – încă 105 mii MWh (23%).Autoritățile reiterează îndemnul către cetățeni să se asigure din timp cu surse de iluminat de rezervă, – lanterne funcționale, baterii suplimentare sau lămpi care funcționează cu baterii reîncărcabile, în contextul riscurilor de deconectări. Într-un răspuns la o solicitare de presă a IPN, Ministerul Afacerilor Interne sugerează, de asemenea, utilizarea lămpilor LED portabile ori solare, și avertizează asupra necesității supravegherii focului deschis și a lumânărilor, pentru a preveni incendiile.Pentru acest sezon rece, Guvernul a aprobat un plan de măsuri, cu scenarii de furnizare a gazelor și energiei electrice, precum și cu soluții alternative de alimentare a instituțiilor și populației în caz de deconectări.

Crimă oribilă de Revelion, la Cahul. Un tânăr a fost reținut, după ce împreună cu alți indivizi au ucis în bătaie un bărbat

Un tânăr a fost reținut, după ce a ucis în bătaie un bărbat. Crima a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:00, în localitatea Colibași, din raionul Cahul, scrie pulsmedia.md.

Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din localitatea Colibași, Cahul. Acesta se afla împreună cu alte persoane, cu care urmau să întâlnească anul nou, la locuința sa, unde nu mai trăiește de ceva timp. Între petrecăreți s-ar fi iscat un conflict, care a culminat cu o tragedie.

Individul împreună cu alți invitați, l-ar fi luat la bătaie cu pumnii și picioarele pe un bărbat de aproximativ 40 de ani, a cărui identitate încă nu a fost stabilită.

Aceștia i-au aplicat cu bestialitate lovituri cu pumnii și picioarele, peste diferite părți ale corpului, până când acesta a decedat. La fața locului a fost solicitată poliția, care l-a încătușat pe proprietarul locuinței.

Dânsul a fost escortat la IP Cahul pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru omor intenționat.

Totodată, organul de urmărire penală urmează să stabilească și identitate celorlalți petrecăreți bătăuși, cu ulterioara reținere a acestora, dar și identitate victimei, inclusiv circumstanțele și mobilul crimei.

O navă sub pavilion ONU a pornit din Ucraina cu grâu pentru Etiopia
Articolul anterior
Natalia Gavrilița, la Festivalul Etniilor din Taraclia: „Vă chem să rămânem uniți, să nu vă lăsați manipulați”
Articolul următor