O maternitate din Zaporojie, atacată de ruși. Un nou-născut a murit

Un nou-născut a fost ucis în urma unui bombardament al ruşilor care a avut loc în cursul nopţii asupra unei maternităţi din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, în timp ce două persoane au murit în atacuri care au avut loc în regiunea Harkov, au anunţat oficiali locali citaţi de CNN.

O maternitate din Zaporojie, atacată de ruși: Un nou-născut a murit

Oleksandr Staruh, şeful administraţiei militare regionale Zaporojie, a anunţat miercuri pe Telegram că forţele ruseşti au tras cu „rachete uriaşe” asupra unei mici maternităţi din spitalul oraşului Vilniansk, transmite News.ro.

„Inimile noastre sunt pline de durere, pentru că un nou-născut a fost ucis”, a spus el.

Mama copilului a fost salvată, la fel şi un medic, au anunţat ulterior serviciile pentru situaţii de urgenţă, care spun că sub dărâmături nu se mai află nicio persoană.

Vilniansk este un oraş controlat de ucraineni, în timp ce părţi din regiunea Zaporojie din care face parte, inclusiv centrala nucleară, au fost ocupate şi anexate ilegal de Moscova.

Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a condamnat atacul asupra maternităţii.

„Inamicul a decis din nou să încerce să realizeze prin teroare şi crimă ceea ce nu a putut realiza timp de nouă luni şi nici nu va putea realiza. În schimb, va fi tras la răspundere pentru tot răul pe care l-a adus în ţara noastră”, a declarat preşedintele Vladimir Zelenski reacţionând la vestea că o maternitate a fost bombardată şi un bebeluş a fost ucis.

Pe de altă parte, două persoane au fost ucise în bombardamentele ruseşti din cursul nopţii în regiunea ucraineană Harkov, a declarat miercuri un oficial ucrainean de rang înalt.

Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui ucrainean, a anunţat pe Telegram că o clădire rezidenţială, o clinică medicală şi o şcoală au fost lovite în atacuri ruseşti asupra oraşului Kupiansk.

Luni de zile, bombardamentele şi raidurile cu rachete ruseşti au vizat infrastructura civilă din diferite părţi ale Ucrainei, inclusiv din Harkov, unde trupele ruseşti de ocupaţie au fost alungate de o contraofensivă ucraineană.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului
Articolul anterior
Colaborarea între Serviciul Vamal și Interpol, discutată la Chișinău
Articolul următor