O profesoară de limba engleză din Bălți a făcut senzație la show-ul de peste Prut, Vocea României și a întors patru scaune, scrie tvn.md.
Este vorba despre Elizaveta Ivasiuc, o tânără de 22 de ani, care a interpretat piesa „Feel it still”.
Toți antrenorii i-au lăudat vocea și i-au făcut propuneri generoase, iar ea, a ales să facă parte din echipa Irinei Rimes. Aceasta va putea fi ascultată în etapa confruntărilor.
Vedeți momentul mai jos.
Zi decisivă în SUA. Americanii decid azi pe cine trimit în următorii patru ani la Casa Albă
Americanii decid marți, pe 5 noiembrie, la alegerile prezidențiale SUA, pe cine trimit la Casa Albă pentru următorii patur ani. Bătălia se dă între Kamala Harris și Donald Trump, însă sistemul electoral american este diferit de al altor țări. Preşedintele Statelor Unite este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin, scrie voceabasarabiei.md.
Mai mult decât o simplă zi de alegeri, 5 noiembrie marchează sfârşitul votului. Este, de fapt, ultima zi în care alegătorii îşi pot exprima votul, pentru că în 47 de state este posibil să se voteze anticipat de ceva timp. Secţiile de votare sunt deschise în avans, la ore care variază în funcţie de localitate. Acest lucru oferă flexibilitate calendarului electoral, mai ales că ziua alegerilor este întotdeauna într-o marţi. (Încă din anul 1845, Congresul Statelor Unite a stabilit ca alegerile prezidențiale din SUA să se defășoare în prima marți după prima luni din noiembrie). La 3 noiembrie, cu doar două zile înainte de ziua alegerilor, peste 51 de milioane de persoane votaseră deja. De asemenea, este posibil ca americanii să voteze prin corespondenţă, adică fără a fi necesar să se meargă la o secţie de votare, ci prin trimiterea unui plic cu buletinul de vot completat.
Bătălia electorală se va da, și de această dată, în așa-numitele „state-cheie”, sau state americane în care alegătorii nu sunt în mod tradițional deciși să voteze preponderent cu un anumit partid și care „oscilează” în opțiunile de vot (de unde și denumirea de „swing states”). Astfel, în statele Arizona, Georgia și Carolina de Nord, sondajele i-au dat câștigători ori pe Harris, ori pe Trump, de la începutul lunii august și până în prezent Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, a intrat în cursa pentru președinția SUA în luna iulie 2024, după ce actualul președinte, Joe Biden, a decis să se retragă din cursa electorală, o decizie considerată a fi „în cel mai bun interes al partidului și al țării”. Donald Trump a fost președinte al Statelor Unite între anii 2017-2021, iar în urma alegerilor prezidențiale din 2020, Trump a pierdut în fața lui Biden. A refuzat atunci să admită înfrângerea și a făcut o serie de acuzații nefondate de fraudă electorală.
Votul universal sau sufragiul universal reprezintă unul dintre principiile de bază ale democrației și are drept scop oferirea posibilității fiecărui cetățean adult și cu discernământ de a-și exercita dreptul la vot.
Preşedintele Statelor Unite este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin. Alegătorii marchează pe buletinul de vot sau pe o maşină de vot căsuţa corespunzătoare candidatului la preşedinţie pe care îl aleg (şi vicepreşedintele său). În 2024, ei pot alege între Donald Trump sau Kamala Harris, dar şi alţi candidaţi marginali, precum candidata Partidului Verde, Jill Stein, sau Robert Kennedy Jr, independent care îl susţine pe Donald Trump. În realitate, însă, americanii nu votează direct pentru aceste nume, ci pentru cei 538 de electori care alcătuiesc ceea ce se numeşte Colegiul Electoral.
Colegiul electoral este un ansamblu de electori desemnaţi de fiecare din cele 50 de state componente ale uniunii (la care se adaugă 3 electori pentru districtul federal), care aleg, în mod formal, preşedintele şi vicepreşedinte Statelor Unite ale Americii. Fiecare stat are un număr de electori raportat la numărul de reprezentanţi pe care îi are în Congres: 100 de senatori, doi pentru fiecare stat, şi 435 de reprezentanţi, distribuiţi în funcţie de populaţia statului. Rezultă astfel un total de 535 de electori, la care se adaugă trei alocaţi Washington D.C., capitala ţării, care nu are niciun reprezentant în Congres.
Pentru a fi ales preşedinte, un candidat trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 dintre aceştia. Toate statele, în afară de două, Nebraska și Maine, care distribuie votul electoral în mod proportional între candidați, în funcție de procentajul de sufragii obținut de fiecare, au un sistem denumit “winner-take-all”, mai exact “câștigătorul ia totul”. În acest sistem, candidatul care obţine majoritatea voturilor într-un anumit stat câştigă toate voturile reprezentative alocate statului respectiv în Colegiul Electoral. Odată ce un candidat are majoritatea în toate statele, rezultatul este deja anticipat. Colegiul Electoral este folosit doar pentru a-l alege pe președinte și pe vicepreședinte.
Comunitatea din raionul Ștefan Vodă, pregătită să gestioneze dezastrele cu suportul Helvetas și USAID
La începutul lunii octombrie, raionul Ștefan Vodă a fost marcat de un eveniment important pentru siguranța comunității. Exercițiile de simulare la protecția civilă, care se desfășoară la fiecare cinci ani, au adus împreună forțele protecției civile, autoritățile locale, organizații non-guvernamentale și cetățenii pentru a învăța cum să răspundă eficient în situații de urgență. Punctul culminant al exercițiilor a fost simularea inundațiilor în localitatea Răscăieți, unde echipele de intervenție, împreună cu Comisia pentru Situații Excepționale locală, au planificat și realizat îndiguirea cu saci de nisip, o tehnică vitală pentru prevenirea inundațiilor în zonele critice,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Echipa Helvetas Moldova a participat activ la organizarea și desfășurarea evenimentului final al exercițiilor. Activitățile au avut loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea comunităților reziliente în raionul Ștefan Vodă,” implementat cu sprijinul USAID, care are scopul de a consolida capacitatea autorităților și comunităților din raionul Ștefan Vodă pentru a gestiona și reduce pierderile cauzate de dezastre. Acesta se concentrează în mod special pe localitățile Răscăieți, Palanca, Talmaza și orașul Ștefan Vodă.
Exercițiul a reunit circa 200 de participanți, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice locale, sectorului privat și instituțiilor educaționale, în satul Răscăieți. Simularea unei inundații, un fenomen natural recurent în regiune, a constituit punctul central al exercițiului. Participanții au fost instruiți în tehnicile de îndiguire cu saci de nisip, esențiale pentru prevenirea pagubelor potențiale.
Acest eveniment a fost marcat și de lansarea campaniei de informare și sensibilizare „Pregătește-te astăzi, Protejează mâine,” menită să îmbunătățească reziliența comunităților din întreaga regiune. De asemenea, au fost prezentate planurile de pregătire pentru situații de urgență în raionul Ștefan Vodă, care clarifică responsabilitățile entităților și oferă recomandări esențiale pentru pregătirea în fața riscurilor.
„Proiectul a implicat colaborarea activă dintre autorități și organizațiile comunitare în dezvoltarea Planurilor de pregătire în cazul dezastrelor. Aceste planuri au scopul de a pregăti întreaga comunitate pentru situații de urgență. Implicarea cetățenilor în planificarea măsurilor de prevenire este esențială, iar colaborarea dintre organizații, autoritățile locale, instituții de învățământ, sectorul privat și comunitate este cheia succesului,” a explicat Anton Muntean, managerul proiectului „Dezvoltarea comunităților reziliente în raionul Ștefan Vodă.”
În continuarea acestui mesaj, Olga Luchian, Președintele raionului Ștefan Vodă, a subliniat importanța colaborării între entități în gestionarea situațiilor de urgență: „Astăzi am simțit că solidaritatea și lucrul în echipă aduc rezultate frumoase. Avem un rezultat frumos al implementării măsurilor de urgență atunci când există comunicare între toate entitățile. Sper că ceea ce am văzut astăzi să se păstreze și pe viitor, fiind esențial să fim informați cum acționăm în caz de urgență. Mulțumesc partenerilor de dezvoltare; este un exemplu clar că putem fi o comunitate rezilientă atunci când lucrăm împreună.”
Această colaborare interinstituțională și implicarea activă a comunității sunt esențiale pentru construirea unei comunități mai reziliente, capabile să facă față provocărilor viitoare.
Importanța pregătirii pentru situații de urgență
În cadrul evenimentului, echipele protecției civile au efectuat demonstrații ale echipamentelor în dotare, utilizate în situații de urgență. Kiturile de prim ajutor și tehnologia de comunicare au fost expuse, iar cei prezenți, în special elevii de la Gimnaziul Răscăieți, au avut ocazia să le testeze. Aceasta le-a oferit o înțelegere mai profundă a modului de utilizare a echipamentelor.
Larisa Nigai, directoarea Gimnaziului Răscăieți, a accentuat cu convingere importanța pregătirii elevilor pentru situații de urgență, evidențiind nu doar pregătirea teoretică, ci și experiența practică acumulată de comunitate în fața dezastrelor anterioare. Ea a declarat: „Elevii noștri sunt bine pregătiți pentru a face față dezastrelor. Anual, organizăm simulări în lunile octombrie și mai, inclusiv pentru cutremure și incendii. Discutăm despre calamități și avem o echipă dedicată care se ocupă de evacuarea din instituție, stabilind un loc de adunare. De asemenea, în cadrul modulului de dezvoltare personală, abordăm educația pentru societate, inclusiv acordarea primului ajutor. Activitatea de astăzi le va întări abilitățile practice, acestea fiind cele mai ușor de reținut.”
Exercițiile de protecție civilă au evidențiat încă o dată importanța colaborării între autorități, organizații și cetățeni. Această colaborare este esențială pentru a asigura un răspuns eficient la dezastre și pentru construirea unei comunități mai reziliente.
Oleg Topor, șeful secției Situații Excepționale a raionului Ștefan Vodă, a accentuat, în perspectiva viitoare, importanța continuării inițiativelor de pregătire pentru dezastre. El a evidențiat colaborarea eficientă dintre Comisia Situații Excepționale și primăria Răscăieți, care a condus la realizarea aplicațiilor de protecție civilă: „Astăzi ne-am întâlnit, factorii de decizie cu populația, și am simulat mai multe dezastre, am văzut care sunt forțele noastre, cum putem să intervenim și mecanismele de lichidare a consecințelor situațiilor excepționale. Lucrul acesta nu putea fi realizat decât cu ajutorul partenerilor de la Helvetas, cei care au inițiat discuțiile cu populația și au realizat întâlniri cu locuitori, iar astăzi am arătat în practică ce am realizat împreună. Locuitorii sunt acum mai informați și mai conștienți de recomandările și acțiunile stabilite împreună.”
Prin aceste exerciții, raionul Ștefan Vodă și-a reafirmat angajamentul de a deveni o comunitate rezilientă, capabilă să facă față provocărilor viitoare. Într-o lume în care riscurile de dezastre sunt din ce în ce mai frecvente, inițiativele de acest gen sunt nu doar utile, ci esențiale pentru a asigura siguranța și bunăstarea comunităților.
Mobilizarea comunității în fața dezastrelor
Prevenirea riscurilor de dezastre devine deosebit de importantă în contextul raionului Ștefan Vodă, având în vedere expunerea semnificativă la diverse pericole naturale, precum inundațiile, incendiile de vegetație și seceta. Aceste amenințări au efecte grave asupra infrastructurii, economiei și vieții cotidiene a locuitorilor, ceea ce face necesară adoptarea unor strategii cuprinzătoare pentru gestionarea riscurilor de dezastre. Preocupările legate de riscurile de dezastre sunt evidente în rândul locuitorilor din raionul Ștefan Vodă. Aproape 63 de mii de oameni sunt supuși riscului incendiilor de vegetație, iar 25 de mii riscului de inundații. Această conștientizare a fost reflectată în discuțiile dintre participanți, care au împărtășit experiențele lor.
Ludmila Zagoreț, primarul satului Răscăieți, a subliniat că cetățenii comunității sunt pregătiți să facă față situațiilor de urgență, având în vedere experiențele dureroase din trecut. „Din păcate, această pregătire se bazează pe evenimente reale, cum ar fi inundațiile din 2008, când nivelul râului Nistru a crescut alarmant. Atunci, locuitorii s-au mobilizat exemplar, lucrând împreună la întărirea digurilor și monitorizând fiecare centimetru de apă. De asemenea, am avut sprijinul a peste 100 de soldați din Armata Națională, alături de asociații și agenți economici, care au intervenit pentru a ajuta sinistrații. Suntem recunoscători că beneficiem de acest proiect, care ne ajută să ne consolidăm capacitățile de reziliență și apărare în fața dezastrelor.”
Andrei Babin, primarul satului Palanca, a exprimat încrederea sa în capacitatea echipelor de intervenție, afirmând: „Suntem pregătiți, iar aceste inițiative ne dau speranța că, pe viitor, nu vom mai avea parte de calamități.”
La rândul lor, locuitorii raionului Ștefan Vodă au împărtășit experiențele și opiniile lor privind pregătirea comunității pentru situații de urgență. Tatiana, angajată a Primăriei din satul Răscăieți și membră a Comisiei Situații Excepționale, a evidențiat importanța colaborării în fața calamităților: „În caz de calamitate, anunțăm toate serviciile implicate și ne implicăm cu toții, așa cum am făcut în 2008, când am lucrat împreună pentru a proteja grădinile inundate.” Ea a subliniat că unitatea și implicarea comunității sunt esențiale în momente de criză. Svetlana, o altă locuitoare din Răscăieți, a adăugat că „În caz de calamitate venim voluntar să ajutăm, aducând nisip și produse alimentare echipelor de intervenție,” evidențiind spiritul de solidaritate care caracterizează comunitatea. „În timpul inundațiilor din 2008, ne-am mutat cu locuința, dar am fost alături unii de alții.”
Ina, participantă la exerciții de simulare și locuitoare a orașului Ștefan Vodă, a menționat: „Am participat pentru prima oară la o astfel de simulare. Aceste exerciții ne ajută să ne simțim în siguranță, iar instruirea este esențială, mai ales în instituțiile de învățământ.” Aceasta sugerează că educația și pregătirea continuă sunt vitale pentru viitorul comunității.
Pregătirea tinerelor generații
Această necesitate de educație și pregătire continuă se reflectă și în activitățile dedicate tinerei generații, care au avut un impact pozitiv asupra conștientizării și responsabilizării celor mici în fața riscurilor.
Pregătirea tinerelor generații a fost un aspect central al evenimentului, iar zona amenajată pentru tineri și copii s-a dovedit a fi un succes. Cu jocuri educaționale legate de siguranță și prevenție, copiii au învățat despre importanța pregătirii într-un mod accesibil și distractiv. Un moment deosebit al evenimentului a fost jocul de societate „Keep Cool”, care simulează impactul activităților economice asupra mediului și interconexiunea dintre economie și climă. Participanții au avut ocazia să învețe despre efectele schimbărilor climatice și măsurile de protecție care pot fi implementate.
„A fost o experiență unică, care a suscitat un interes real față de problemele de mediu. Am demonstrat că aceste măsuri ajută țările să prevină anumite fenomene și să nu fie costisitor pentru țară,” a povestit Andreea Cojocari, moderatoarea jocului „Keep Cool.”
Iar concursul de cunoștințe despre gestionarea dezastrelor a stimulat implicarea și a făcut procesul de învățare mai atractiv. Tinerii au participat cu entuziasm, învățând cum să reacționeze în caz de urgență și cum să acorde primul ajutor. „Participarea la aceste activități mă face să mă simt mai încrezător în fața unei situații de urgență. Voi ști ce să fac. Mulțumită evenimentului de astăzi, pe viitor voi ști cum se fac salvările în situații excepționale, voi cunoaște cum să acord primul ajutor,” a afirmat Maxim, elev de 14 ani la Gimnaziul din satul Răscăieți. „Acum sunt pregătit să ajut.”
Printr-o abordare incluzivă în reducerea riscului de dezastre și pregătirea necesară, proiectul „Dezvoltarea comunităților reziliente în raionul Ștefan Vodă” subliniază importanța colaborării cu părțile interesate, esențială pentru asigurarea unor strategii eficiente și durabile de gestionare a riscurilor.
Următoarea etapă a proiectului implică instalarea unui sistem de avertizare timpuriu care va analiza riscurile meteorologice și va permite comunității să reacționeze rapid. Acest sistem va juca un rol crucial în protejarea vieților și a bunurilor în fața unor situații extreme, oferind informații vitale pentru cetățeni.
***************
„Dezvoltarea comunităților reziliente în raionul Ștefan Vodă”
Acest articol a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul este responsabilitatea Helvetas Moldova și nu reflectă neapărat punctul de vedere al USAID sau al guvernului Statelor Unite.
Partener strategic de implementare: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.
Integrarea europeană, în Constituție! Hotărârea Curții Constituționale privind rezultatele referendumului, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curții Constituționale cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare. Astfel, Constituția țării va fi completată cu un nou titlu: INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, scrie tvrmoldova.md.
Conform documentului, preambulul legii supreme va fi completat cu două alineate noi cu următorul cuprins: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”, relatează Moldpres.De asemenea, va fi introdus titlul V prim – INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ și va avea următorul cuprins: Aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene:(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și la actele de revizuire a tratelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică.(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.Magistrații Curții Constituționale au confirmat joi, 31 octombrie, rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie.