O școală din raionul Ialoveni, închisă. Patru profesori au fost testați pozitiv pentru Covid-19

O şcoală din raionul Ialoveni a trecut la modelul de studii ”online”, după ce 4 din cei 15 profesori au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

separator

O decizie în acest sens a fost luată de către conducerea instituţiei şi aprobată de Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică, transmite canal2.md.

Şi la Bălţi 11 instituţii de învăţământ se află în carantină din acelaşi motiv.

Directorul Gimnaziului din satul Sociteni, raionul Ialoveni, Rodica Pricop, spune că în cadrul instituţiei pe care o conduce îşi fac studiile peste 180 de elevi.

Niciunul dintre aceştia nu a fost diagnosticat cu COVID-19. Managerul şcolii spune că a decis ca până în data de 2 octombrie lecţiile să fie organizate doar online, pentru a preveni răspândirea virusului printre copii.

”La ziua de ieri s-au confirmat pozitiv patru cadre didactice şi în urma consultării cu Direcţia generală Educaţie, a Centrului de Sănătate Publică şi a Centrului medicilor de familie am constatat de cuviinţă ca instituţia să treacă la regimul online de studiu. Cadrele didactice sunt asigurate cu tehnică de calcul.”

Potrivit medicului de familie din satul Sociteni, în localitate au fost înregistrate mai multe cazuri de COVID-19.

”De la începutul pandemiei avem înregistrate 41 de cazuri de COVID-19. La moment avem 11 cazuri active dintre care 10 se tratează ambulator la domiciliu, unul este spitalizat.”

Zelenski și Trump s-au întâlnit la funeraliile papei Francisc. Ce a spus președintele ucrainean după întrevedere

Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al liderului de la Kiev pentru Suspilne. Cei doi au fost la Vatican unde au participat la funeraliile papei Francisc, scrie kyivindependent. „A fost o întâlnire foarte simbolică care are potențialul de a deveni istorică, dacă obținem rezultate comune”, a spus președintele Ucrainei, după întrevederea cu șeful de la Casa Albă.

„O întâlnire bună. Am discutat multe, față în față. Sperăm să obținem rezultate în tot ceea ce am abordat. Protejarea vieților oamenilor noștri. Încetare completă și necondiționată a focului. O pace fiabilă și durabilă, care să prevină izbucnirea unui alt război. A fost o întâlnire foarte simbolică care are potențialul de a deveni istorică, dacă obținem rezultate comune. Mulțumesc, președintelui Donald Trump!”, a scris Zelenski pe rețeaua X.

Știrea inițială Întâlnirea dintre cei doi a durat doar câteva minute, deoarece Trump, Zelenski și alți lideri mondiali, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, au fost văzuți la scurt timp după ce s-au alăturat ceremoniei de înmormântare, precizează sursa citată. Cei doi președinți au convenit să poarte discuții suplimentare, a informat Sky News, citând surse de la Vatican.

Este prima întâlnire dintre cei doi, după umilirea de la Casa Albă din februarie, declară un oficial de rang înalt AFP, preluat de News.ro.

După întâlnirea cu Zelenski, Trump a răbufnit împotriva lui Putin: „Cred că nu vrea să oprească războiul și mă duce de nas”

Președintele SUA, Donald Trump, l-a atacat sâmbătă pe Vladimir Putin, pe care l-a amenințat cu sancțiuni, după ce l-a acuzat că „nu vrea să oprească războiul” din Ucraina. Reacția lui Trump – exprimată într-un mesaj publicat pe rețeaua socială Truth Media – vine după ce președintele american a participat sâmbătă dimineața la funeraliile papei Francisc, unde a avut și o scurtă întâlnire între patru ochi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Nu a existat niciun motiv pentru ca Putin să tragă cu rachete în zone populate de civili, în orașe, în ultimele zile. Mă face să cred că poate că el (Putin) nu vrea să oprească războiul, doar mă duce de nas tot timpul, motiv pentru care trebuie tratat diferit, prin «Sancțiuni Secundare» și «Bancare». Prea mulți oameni mor”, a scris Trump pe rețeaua socială.

În același timp, Trump i-a criticat pe foștii președinți americani Barrack Obama și Joe Biden, pe care i-a făcut responsabili de actualul conflict din Ucraina.

„Încerc acum să curăț toată mizeria lăsată de Obama și Biden, și ce mizerie e (…). Nu am avut nimic de-a face cu acest război prostesc, cu excepția momentului când am dat Ucrainei rachete Javelin, iar Obama le-a dat pături. Acesta e Războiul lui Joe Biden Somnorosu, nu al meu”, a spus Trump.

Reacția președintelui SUA vine după o întâlnire avută cu Volodimir Zelenski în Bazilica Sf. Petru de la Vatican, cu prilejul funeraliilor papei Francisc.

Zelenski a considerat întâlnirea drept „foarte simbolică care are potențialul de a deveni istorică, dacă obținem rezultate comune”.

„O întâlnire bună. Am discutat multe, față în față. Sperăm să obținem rezultate în tot ceea ce am abordat. Protejarea vieților oamenilor noștri. Încetare completă și necondiționată a focului. O pace fiabilă și durabilă, care să prevină izbucnirea unui alt război.

A fost o întâlnire foarte simbolică care are potențialul de a deveni istorică, dacă obținem rezultate comune. Mulțumesc, președintelui Donald Trump!”, a scris președintele Zelenski pe rețeaua X.

Zelenski s-a întâlnii cu Trump la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit sâmbătă la Roma şi asista la funeraliile Papei Francisc, s-a întâlnit, pentru scurt timp, cu Donald Trump, anunţă preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce locatarul Casei Albe a anunţat că Kievul şi Moscova sunt ”foarte aproape de un acord”, relatează AFP.

”Reuniunea a avut loc şi s-a terminat deja”, le-a declarat unor jurnalişti un purtător de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serghii Nîkiforov.El nu a furnizat niciun detaliu în acest stadiu.”Cei doi preşedinţi s-ar putea întâlni”, declara anterior unoficial sub protecţia anonimatului.

Au încurcat cadavrele. Un preot răpus de Covid-19, înmormântat de către o familie străină
Articolul anterior
Amendă de 11.000 de euro pentru nerespectarea carantinei în Marea Britanie
Articolul următor
Close menu