O secție din spitalul raional Ialoveni, închisă din cauza Covid-19

Toți angajații, pacienții și vizitatorii Spitalului Raional Ialoveni sunt obligați să poarte mască de protecție la intrarea în instituția medicală, începând de azi, 4 iulie.

O secție din Spitalul Raional Ialoveni, închisă din cauza COVID

Măsura a fost luată în contextul creșterii a numărului de cazuri confirmate cu Covid-19, transmite ialovenionline.md.

Secția Terapie a SR Ialoveni a fost închisă temporar, după ce 21 de pacienți au fost testați pozitiv la coronavirus.

Potrivit directorului SR Ialoveni, Dinu Șargu, obligativitatea privind purtarea măștii este una temporară, deși nimeni nu a anulat recomandarea de a purta mască.

„Vineri am luat decizia de a închide Secția Terapie. Din 43 de pacienți, 21 au fost testați pozitiv la Covid.

Cei cu forme ușoare au fost externați, 2 sunt spitalizați cu alte patologii concomitente.

Facem dezinfecție, am strâns toată lenjeria și o prelucrăm, este testat tot colectivul Secției.

Trebuia rupt acest lanț, pentru că oamenii vin din alte instituții, de la domiciliu, e greu de spus de unde a pornit.

Dar ca să nu se facă un focar și mai mare, a trebuit să închidem secția”, a spus Dinu Șargu.

Ce ține de orașul Ialoveni, numărul cazurilor de Covid crește alarmant. Cifrele sunt de 3 sau chiar 4 ori mai mari decât săptămânile precedente.

„Situația nu este bună. Avem în supraveghere medicilor 34 de persoane din orașul Ialoveni confirmate cu Covid, dintre care 26 se tratează la domiciliu, iar 5 sunt internate.

Creșterea este practic triplă sau chiar de patru ori mai mare decât săptămânile trecute, nu mai spun de săptămânile în care erau câte 1-2 cazuri”, spune Stelian Cucu, șeful Centrului de Sănătate Ialoveni.

Întrebat cărui fapt se datorează această creștere, Stelian Cucu spune că este o „legitate” a procesului epidemic, dar și relaxarea excesivă a oamenilor.

„Problema principală este nevaccinarea. Din păcate, pe orașul Ialoveni, rata vaccinării este în jur de 30%.

Toate vaccinurile sunt disponibile în continuare și insistăm ca populația să vină să se vaccineze, însă, din păcate, oamenii s-au relaxat.

Numărul de cazuri a scăzut și s-a făcut impresia că am scăpat, dar este o impresie greșită, nu e deloc așa”, a mai spus șeful Centrului de Sănătate Ialoveni.

Câștig pentru Moldova în disputa privind concesionarea Aeroportului

Curtea de Apel Svea din Stockholm a respins cererea depusă de „Komaksavia Airport Invest Ltd” împotriva Republicii Moldova, confirmând astfel hotărârea Tribunalului arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm, informează Ministerul Justiției. Potrivit autorităților decizia, pronunțată pe 14 februarie 2025, reconfirmă că investitorul cipriot nu a realizat o investiție protejată conform acordului bilateral între Republica Moldova și Republica Cipru, transmite IPN.

Litigiul a început în 2020, când „Komaksavia” a acționat Republica Moldova în arbitraj, susținând că acesta ar fi intervenit ilegal în gestionarea companiei Avia Invest, fostul concesionar al Aeroportului Internațional Chișinău. Tribunalul arbitral din Stockholm a decis în august 2022 că nu are jurisdicție asupra cazului, iar „Komaksavia” a fost obligată să acopere cheltuielile de judecată ale statului moldovean.

Ministerul Justiției specifică că ulterior, „Komaksavia” a contestat această decizie la Curtea de Apel Svea, însă instanța a constatat că transferul părții sociale de 95% în Avia Invest către „Komaksavia” nu constituia o investiție protejată. Totodată, s-a stabilit că firma nu a demonstrat o contribuție economică reală și nici asumarea unui risc financiar.

Autoritățile precizează că. prin decizia sa, Curtea de Apel Svea nu doar că a menținut hotărârea arbitrală, dar a obligat „Komaksavia” să achite integral cheltuielile de judecată ale Republicii Moldova, în valoare de 105 000 de euro și 10 000 de dolari, plus dobândă.

Reprezentanții ministerului punctează că decizia Curții de Apel Svea reconfirmă poziția Republicii Moldova în dosar și reprezintă un pas important în soluționarea litigiului privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Intervenție sporită a pompierilor la o patiserie din clădirea ULIM. Studenții și profesorii au fost evacuați

Nivel sporit de intervenție a pompierilor pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din capitală. În după amiaza zilei de 17 februarie 2025 pompierii IGSU au fost solicitați conform nivelului sporit de intervenție la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o clădire multietajată de pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:42, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit primelor informații, a fost observat fum dens din interiorul clădirii cu 10 nivele. Pentru lichidarea arderii a fost îndreptată tehnica IGSU conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși, la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit în interiorul secției de producere a unei patiserii de la etajul 1, în urma unui scurtcircuit electric. Astfel, nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat. Angajații IGSU au reușit prompt lichidarea incendiului la ora 12:55. Nimeni nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele urmează fi stabilite ulterior.

Alertă cu bombă la doua licee din Bălți: elevii și profesorii, evacuați de urgență

Panică în rândul elevilor din Bălți. La liceele „Maxim Gorki” și „Bogdan Petriceicu Hasdeu”  din oraș au fost anunțate alerte cu bombă. Toți copiii și angajații instituțiilor au fost evacuați de urgență, iar autoritățile au intervenit la fața locului, după ce a parvenit un apel despre faptul că instituțiile ar fi fost minată, scrie tvn.md.

Elevii și angajații au fost evacuați chiar în timpul orelor.

SVETLANA ALEXEEVA, directoare LT „Maxim Gorki”: „În cancelarie a parvenit un apel, a răspuns secretara, glasul a era schimbat, ne-au informat că liceul este minat. Noi am evacuat elevii urgent. Așteptam deja stabilirea circumstanțelor.”

„Nimic nu ne-au spus. Ieșiți și gata. Dar de la ce? Școala este minată, au zis.”

„Nu știu nimic, nu ne-au zis nimic.  Nu știu ce s-a întâmplat. Ne-a zis urgent să ieșim cu elevii. Iată toată școala stă.”

Părinții, ajunși în grabă la fața locului, și-au exprimat îngrijorarea.

„Eu cred că este o glumă nereușită. Asta nu e prima data. Eu deja și primul copil, și a doua fiică, și nepotul și eu abia acum mă întâlnesc cu așa ceva.”

„Nu știu, eu sunt mai speriată ca copilul, Copiii sunt ținuți în tonus, la ei totul e bine. Ei nu sunt speriați, sunt fericiți că merg acasă. Părinții desigur că retrăiesc foarte tare.”

Potrivit purtătoarei de cuvânt a IP Bălți, Lilia Harea, alertele s-au dovedit a fi false, iar elevii au revenit la ore.

Participant la ,,Ucrainenii au talent”, pus primar de către ruși într-un oraș capturat
Articolul anterior
Aeroportul Chișinău și-a reluat activitatea. Cea de-a doua alertă cu bombă este falsă
Articolul următor