O tânără din Iași, originară din Republica Moldova, convinsă să renunțe la suicid, a căzut peste pompierii veniți să o salveze

O tânără de 25 de ani din Iași a vrut să se sinucidă, însă a fost convinsă de pompieri să renunțe la gestul necugetat. Când a încercat să coboare, s-a dezechilibrat și a căzut chiar peste salvatori.

Scene dramatice în Iași, după ce o tânără de 25 de ani a amenințat că se sinucide. A fost convinsă de salvatori să renunțe la intențiile sale necurate. Când a încercat să coboare din locul de unde voia să se arunce, s-a dezechilibrat și a căzut peste pompierii de la fața locului, transmite presa română.

Salvatorii au fost alertați de faptul că o tânără se află pe marginea unui balcon și amenință să-și pună capăt zilelor. Ajunși la fața locului, pompierii au reușit să o convingă pe femeie să renunțe la intenția sa regretabilă și să intre în casă, însă printr-o mișcare nefericită aceasta s-a dezechilibrat și a căzut de la primul etaj al blocului. Inițial, s-a oprit pe pervazul vecinului de la parter, provocându-i o sperietură de neuitat.

„În timp ce făceam un duș, am auzit strigăte de ajutor. M-am grăbit să ies, nu știam ce se întâmplase. Când am ajuns afară, am văzut-o pe fată pe pervazul meu”, a povestit vecinul în cauză.

Autoritățile au transmis că misiunea părea că are succes, însă un incident nefericit a avut loc între timp.

„La sosirea salvatorilor, persoana se afla la nivelul geamului, ulterior a fost convinsă să intre în casă, dar s-a dezechilibrat și a căzut”, a declarat George Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iași.

După ce a aterizat pe pervazul vecinului, tânăra a căzut peste pompierii sosiți pentru a o salva. Din fericire, fata a scăpat doar cu răni ușoare și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Turismul din Grecia se schimbă radical! În plin sezon estival, autoritățile introduc noi reguli pe plaje

În plin sezon estival, autoritățile din Grecia introduc noi reguli pe plaje. Supraaglomerarea nu mai este deloc tolerată, așa că turiștii români care se pregătesc să plece în vacanță pe insulele grecești trebuie să se informeze și să știe ce au de făcut, scrie evz.ro.

Cea mai vizitată țară de pe glob în perioada verii, Grecia, introduce reguli de ultimă oră împotriva supraaglomerării de pe plaje. Autoritățile nu mai sunt deloc tolerante și dau amenzi uriașe.

Concret, turiștii care ajung de acum încolo pe plajele însorite din Grecia trebuie să știe că nu mai pot închiria umbrele și șezlonguri oricum și de la oricine. Astfel de persoane sunt atent monitorizate și dacă nu au la vedere informațiile privind obiectele destinate închirierii și numărul acestora se aleg cu amenzi foarte mari.

Noile reguli sunt clare. Doar 30 la sută din suprafața cu nisip poate fi ocupată de scaunele pliabile, restul fiind destinat celor care preferă să stea pe prosoape.

Turiștii care observă că legea este încălcată, iar plaja este aglomerată cu șezlonguri pot raporta abuzul printr-o aplicație conectată la serverele Ministerul Finanțelor din Grecia.

Șezlongurile trebuie să fie amplasate la cel puțin 4 metri de țărm.

Căprioare eliberate din captivitate! Doi pui, găsiți într-o gospodărie din Nisporeni

Inspecția pentru Protecția Mediului Nisporeni a primit un apel telefonic, precum, că un locuitor al s. Odobești, r-nul Nisporeni, ține în captivitate două căprioare. Inspectorii au mers la fața locului, ei au ridicat  căprioarele și le-au transmis Ocolului Silvic Grozești. După un control veterinar căprioarele au fost eliberate în habitatul lor natural, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Persoana vinovată de săvârșirea contravenției a fost citată la sediul IPM Nisporeni pentru a fi sancționată conform prevederilor  legislației de mediu. 

Inspectoratul pentru Protecția Mediului își exprimă recunoștința față de cetățeanul care a alertat inspectorii de mediu și îndeamnă toți locuitorii să urmeze acest exemplu, contribuind activ la protejarea și conservarea faunei.

O fetiță de 11 ani și tatăl ei au murit după ce au fost loviţi de fulger pe munte

Un tată şi fiica sa în vârstă de 11 ani au murit după ce au fost loviţi de fulger în Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA citat de stirileprotv.ro.

Bărbatul şi cei doi copii ai lui se aflau în drumeţie în apropiere de vârful Kupena, care are înălţimea de 2.169 metri, a relatat luni televiziunea de stat BNT.

Fiul acestuia, în vârstă de 13 ani, a fost salvat de un elicopter militar după ce băiatul a alertat serviciile de urgenţă în urma fulgerului.

Potrivit relatării, bărbatul decedat, în vârstă de 47 de ani, era un alpinist experimentat. Cu toate acestea, el a întreprins acea drumeţie montană în condiţii meteorologice nefavorabile, au precizat serviciile de urgenţă. 

Elevii din Moldova vor avea posibilitatea să învețe limba spaniolă în școală
Articolul anterior
O bunicuță care nu a călătorit nicăieri până la vârsta de 85 de ani, se plimbă acum în jurul lumii alături de nepotul său
Articolul următor