O tânără din Kenya reciclează ambalaje din plastic și face cărămizi ,,mai rezistente ca cimentul”

O tânără din Kenya, de profesie inginer, a reușit să pună pe picioare o fabrică în care amestecă nisipul cu plastic de la ambalaje de lapte, şampon sau pungi de cereale, pe care îl reciclează, și topeşte materia primă rezultată la temperaturi înalte şi o modelează sub formă de cărămizi. Ideea a venit din dorința de a proteja mediul și susține că deșeurile plastice sunt o problemă la nivel mondial.

„Ne-am săturat (să nu se facă nimic). Deşeurile plastice nu sunt doar o problemă kenyană, ci una globală şi, dacă nu suntem în stare să oferim soluţii practice, a le cere oamenilor să adopte o cultură a reciclării se poate dovedi o adevărată provocare”, explică într-un reportaj realizat de EFE și preluat de Agerpres, tânăra Matee, în vârstă de 29 de ani, fondatoarea companiei Gjenge Makers, care produce material sustenabil de construcţii cu ajutorul reziduurilor plastice.

Cărămizile rezultate din 20 de tone de deșeuri din plastic, mai rezistente decât betonul

De la deschiderea afacerii, în 2017, Matee şi echipa sa – formată în prezent din cinci lucrători cu contract pe durată determinată şi alţi cinci angajaţi permanenţi; cu o capacitate de producţie de circa 1.500 de cărămizi pe zi – au reuşit să recicleze circa 20 de tone de deşeuri plastice. Însă numai în oraşul Nairobi se estimează că în fiecare zi sunt produse circa 500 de tone de deşeuri din plastic.

Iniţial, planul lui Matee era să colecteze resturile de plastic pentru a le vinde companiilor locale de reciclare, însă, trezindu-se în situaţia de a avea o cantitate de plastic mult mai mare decât reuşea să vândă, a decis să încerce să transforme acest plastic în cărămizi mai dure decât cimentul.

„Cărămizile sunt de trei sau patru ori mai rezistente decât cele din beton pentru că plasticul, fiind un material fibros, creează mai puţine goluri de aer”, explică Matee, absolventă de fizică şi geofizică şi specializată în ştiinţa materialelor.

Din punctul ei de vedere, obiectivul final este simplu: să creeze un spaţiu fertil în care să poată prospera o economie circulară în jurul plasticului, la fel cum se întâmplă şi în cazul altor materiale precum fierul, ale cărui deşeuri aproape întotdeauna se refolosesc.

„Circuitul metalului este mult mai bine stabilit: nu vedem deşeuri pentru că li se dă o valoare. Aceasta este dorinţa mea şi aş pleda pentru ca orice alt material, fie că este vorba de plastic, resturi alimentare etc, să aibă o valoare”, explică ea.

Tânăra din Kenya, desemnată de ONU unul dintre Tinerii Campioni ai Pământului 2020 

În decembrie anul trecut, Matee a fost recunoscută drept unul dintre cei şapte Tineri Campioni ai Pământului 2020, premiu prin care Programul ONU pentru Mediu (UNEP), cu sediul la Nairobi, recunoaşte munca organizaţiilor, oamenilor de ştiinţă, activiştilor sau întreprinzătorilor – cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani – cu potenţial excepţional de a crea impact pozitiv asupra mediului.

„(Aceşti tineri) ne demonstrează că toţi putem contribui (la eradicarea problemelor de mediu), indiferent unde ne aflăm şi independent de mijloacele pe care le avem la dispoziţie”, a declarat cu acel prilej directoarea executivă a UNEP, Inger Andersen.

„Evident, acest premiu a generat publicitate şi un mai mare interes pentru produsul nostru, dar mai ales – atât pentru mine, cât şi pentru echipa mea – a reprezentat un impuls moral. Această forţă pe care o simţi în momentul în care cineva îţi spune: ‘Văd ce faci şi apreciez. Continuă tot aşa!'”, a explicat Matee, a cărui echipă lucrează în prezent pentru a placa un bloc de locuinţe cu 14.600 de cărămizi reciclate.

Doar 9% din plasticul generat la nivel mondial se reciclează

Potrivit datelor Greenpeace, la nivel mondial se reciclează doar 9% din plasticul generat şi, chiar şi în ţările dezvoltate, cota de reciclare a deşeurilor colectate din locuinţe nu ajunge la 50%.

Totodată, în pofida faptului că Kenya este recunoscută la nivel mondial pentru practici de pionierat – ţara africană a adoptat încă din 2017 cea mai strictă lege din lume împotriva producerii, comercializării şi folosirii pungilor de plastic, prevăzută cu pedepse de până la 4 ani de închisoare sau amenzi de 40.000 de dolari, în condiţiile în care salariul mediu este de circa 300 de euro – organizaţii de mediu avertizează cu privire la consecinţele negative pe care un posibil acord cu SUA, privind importul anual a circa 500 de milioane de tone de reziduuri plastice, l-ar putea provoca în această ţară.

„Acordul (comercial) dintre cele două ţări trebuie să excludă orice fel de importuri de reziduuri plastice în Africa de Est”, a declarat pentru EFE Fredrick Njeuh, consilier politic al Greenpeace Africa.

Descoperire macabră în Capitală: Cadavrul unei tinere a fost găsit azi dimineață în parcul Dendrariu

O descoperire macabră a avut loc azi-dimineață, 3 ianuarie, într-un parc din municipiul Chișinău. Oamenii legii au descoperit cadavrul unei tinere în vârstă de 27 de ani.

Potrivit oamenilor legii, la 3 ianuarie, în jurul orei 09:42, reprezentanții IP Buiucani au fost sesizați prin intermediul Serviciului 112 precum că în lacul din Parcul „Dendrariu” din Capitală a fost depistată o persoană înecată, transmite Știri.md.

La fața locului s-a deplasat conducerea și grupa operativă a IP Buiucani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ajunși la locul faptei, oamenii legii au depistat în apă cadavrul unei persoane. Aceasta a fost scoasă din apă și, în urma măsurilor întreprinse, s-a stabilit că victima este o tânără în vârstă de 27 de ani. 

În urma examinării cadavrului de către medicul legist, leziuni corporale nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat la CML, pentru efectuarea expertizei medico-legale, care urmează să stabilească cauza decesului.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, șefa Serviciului de Presă, Natalia Stati, a comunicat pentru Știri.md ca tânăra a fost internată într-o instituție medicală, din care a plecat fără știrea angajaților medicali într-o direcție necunoscută. 

Fostul bodyguard al lui Ilan Șor trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șansa”

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a fostului bodyguard al lui Ilan Șor, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic (prevăzută la art. 1813 din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2023.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada februarie – martie 2024, a acționat cu intenția de a contribui la finanțarea ilegală a partidului politic „Șansa”. Acesta a avut mai multe întâlniri cu un alt bărbat în municipiul Chișinău, în cadrul cărora au fost transmise sume de bani, fără respectarea reglementărilor legale privind finanțarea partidelor politice.

Învinuitul a fost reținut în momentul în care a primit suma de 613 500 lei de la celălalt bărbat. Acești bani urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău, unde, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite aproximativ 4,6 milioane de lei. Sumele de bani erau pregătite pentru a fi ambalate în plicuri cu inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor” și urmau să fie distribuite persoanelor care prestau servicii în interesul partidului „Șansa”, fără a fi declarate sau înregistrate conform reglementărilor legale. 

În total, suma implicată în această activitate ilegală este de aproximativ 5,2 milioane de lei. Acești bani au fost recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși către Serviciul Fiscal de Stat pentru păstrare până la soluționarea cauzei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani. 

Crimă la Fălești: Un bărbat a fost ucis în bătaie de un individ care a venit la el în ospeție

Un bărbat a murit, după ce a fost ucis în bătaie de către un consătean. Crima a avut loc la data de 1 ianuarie, în jurul orei 20:00, în localitatea Pînzăreni, din raionul Fălești, scrie pulsmedia.md.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a consumat alcool cu un consătean în vârstă de 37 de ani, care a avenit la el în ospeție.

Înre cei doi s-ar fi iscat un conflict spontan, care a culminat cu o tragedie. Oaspetele a început cu bestialitate să lovească cazda, cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, dar mai multe fiind aplicate în regiunea cutii toracice, până când acesta și-a dat duhul.

Individul bătăuș a fost încătușat de către oamenii legii și escortat la IP Fălești pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore și a fost plasat în Izolatorul de Detenție Provizorie din Bălți.

Aici este de menționat că pe parcursul anului 2024, pe teritoriul R.Moldova au fost comise 123 de omoruri, toate fiind descoperite și stabiliți făptașii, dintre care 13 sunt în fază de urmărire penală.

Moldova, în luna ianuarie, a cumpărat lapte din Ucraina în sumă de 437.000 de dolari
Articolul anterior
Veste bună de la OMS: Bilanţul deceselor din cauza Covid-19, la nivel global, a scăzut cu 20% în ultima săptămână
Articolul următor