O tânără din Soroca și-a luat zilele din cauza unor datorii mari pe care le avea

O tânără de 27 de ani a fost găsită strangulată într-un apartament din orașul Soroca. Tragedia s-a produs ieri, 28 decembrie.

separator
Potrivit ofițerului de presă al IP Soroca, Svetlana Talpă, oamenii legii au fost alertați la ora 19:55.

„La fața locului, grupul de urmărire penală a stabilit că o locuitoare a orașului Soroca s-a strangulat prin intermediul unui prelungitor, de lustra situată în dormitorul ei”, a declarat Svetlana Talpă, potrivit stiri.md.

Aceasta a lăsat un bilețel de adio. Preliminar, tânăra și-a pus capăt zilelor din cauza unor datorii pe care le avea. Descoperirea macabră a fost făcută de fratele tinerei, care a sesizat prin telefon organele competente.

„În cadrul cercetării la fața locului, pe corpul cadavrului nu au fost observate careva leziuni corporale, înafară de șanțul de spânzurare, aflat în regiunea gâtului”, a menționat Svetlana Talpă. Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii tragediei.

De ce aplicația Skype se închide?

Skype se va închide pe 5 mai. Gigantul tehnologic a explicat că această decizie vine în contextul unei strategii de simplificare a ofertelor sale de comunicații și de concentrare pe platforma Teams.

Lansat în 2003, Skype a revoluționat industria telecomunicațiilor prin introducerea apelurilor audio și video online. Skype număra sute de milioane de utilizatori. Totuși, în ultimii ani, platforma a pierdut teren în fața unor aplicații precum Zoom, Slack și Google Meet.

O nouă medalie de argint la Tirana. Vezi cine

Participant la Jocurile Olimpice de la Paris, Valentin a început turneul cu o victorie în fața norvegianului Morten Thoresen. În drumul său către medalie, luptătorul moldovean a dispus de chinezul Lei Li și kazahul Bagdat Sabaz, iar în finală a fost învins de kîrgîzul Razzak Beishekeev.

Ocupant al locului 7 la Paris, Valentin este la a doua medalie în 2025, după argintul cucerit la Zagreb.

Trebuie să știi asta despre obezitate. Adevărul despre micșorarea stomacului de la experți

Chirurgia obezității, un subiect controversat, cu multe păreri și informații greșite, iar în un episod #DEZminte de pe unica.md îl vom analiza împreună cu Dr. Dumitru Cazacu, chirurg specializat în acest domeniu.

În acest episod vei afla dacă: ✔ Operația este soluția ușoară pentru pierderea în greutate ✔ După operație, nu te mai îngrași niciodată? ✔ Operația lasă cicatrici mari și vizibile. ✔ După operație, nu mai ai nevoie de controale medicale.

Foto! Moldova a îmbrăcat straie albe!
Articolul anterior
Două aeronave au fost la un pas să se ciocnească în aer deasupra Spaniei
Articolul următor
Close menu