O tânără mamă cu doi copii din Ungheni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă

Trei persoane inclusiv doi minori au primit intoxicație cu monoxid de carbon, anunță Inspectoratul general pentru Situații de Urgență.

Trei persoane inclusiv doi minori au primit intoxicație cu monoxid de carbon, emanat de la soba de încălzit.

Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 08 octombrie în localitatea Gherman, raionul Ungheni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:00.

Potrivit primelor informații, o tânără în vârstă de 29 de ani, dar și copiii acesteia, un băiat în vârstă de 11 ani și unul de 6 ani s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de asistență medicală urgentă, care a acordat pacienților îngrijiri de rigoare, iar ulterior persoanele au fost transportate la spital. La moment starea acestora este satisfăcătoare.

Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări pentru cetățeni în vederea prevenirii incendiilor și a riscului de intoxicație cu monoxid de carbon în urma exploatării sobelor din locuințe și a surselor de încălzit.Pompierii îndeamnă oamenii să verifice minuțios sobele înainte de utilizare, să le curețe pentru a fi în perfectă stare de funcționare. Totodată, specialiștii recomandă persoanelor să nu obtureze canalele de ventilare și să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea.

De asemenea, cetățenii sunt rugați să nu aprindă focul în sobe utilizând benzină, motorină sau alte substanțe inflamabile. Pentru evitarea situațiilor excepționale salvatorii avertizează oamenii să nu suprasolicite sobele de încălzit, să nu amplaseze haine, mobilier și alte bunuri în apropierea acestora, iar pe timp de noapte să stingă focul din sobe.Tot în contextul informării cetățenilor despre măsurile de prevenire a incendiilor în locuință, IGSU a elaborat anterior un spot social, prin care reamintește oamenilor principalele reguli de exploatare a sobelor de încălzit.

O femeie și fetița ei de 8 ani, scoase dintr-un incendiu devastator la Ungheni: Fetița era inconștientă

Trei persoane au avut de suferit în urma încălcării regulilor antiincendiare la exploatarea surselor de încălzit, informează unica.md.

Trei persoane au avut de suferit în urma încălcării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei și aparatelor electrice de încălzit. Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 04 noiembrie într-o gospodărie din localitatea Ustia, raionul Glodeni. Aici, un bărbat în vârstă de 74 de ani a primit intoxicație cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință. La fața locului a intervenit un echipaj de medici, care a preluat și transportat bărbatul la spitalul raional, pentru îngrijiri medicale de rigoare. Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.

Un alt caz, unde au fost raportate victime în urma încălcării regulilor antiincendiare la utilizarea surselor de încălzit locuințele a fost înregistrat într-un apartament de pe strada Oleg Ungureanu 9 din orașul Ungheni. Apelul a fost recepționat pe 04 noiembrie 2024 la ora 13:49. La fața locului a fost îndreptată o echipă de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit, că în interiorul locuinței a izbucnit un incendiu, care a cuprins mai multe bunuri materiale.

În timpul intervenției, au fost evacuate din interiorul apartamentului afectat de foc, două persoane, o femeie în vârstă de 33 de ani, care a primit leziune la membrul superior și fiica acesteia de 8 ani, fiind în stare inconștientă în urma inhalării produselor de ardere. Ulterior, persoanele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare. Totodată, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, pompierii au evacuat de la etajele superioare doi locatari în stare stabilă.

Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 14:06 și lichidarea completă a acestuia la ora 14:24. În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit că o cauză prealabilă probabilă ar fi încălcarea regulilor antiincendiare la utilizarea unui reșou electric de încălzit.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la exploatarea sobelor și aparatelor de încălzit, în vederea evitării intoxicațiilor cu monoxid de carbon și a incendiilor.

Cetățenii sunt rugați să instaleze și monteze corect aparatele conectate la electricitate, evitând amplasarea acestora lângă materiale combustibile, cum ar fi mobilier, lenjerie, haine și alte obiecte ușor inflamabile. Mai mult, oamenii sunt rugați să verifice minuțios instalațiile de încălzit înainte de utilizare, asigurându-se că nu sunt deteriorate.

De asemenea, persoanele sunt îndemnate să verifice cu atenție sobele înainte de a le folosi, asigurându-se că canalele de ventilare sunt deschise și neobturate. Mai mult, specialiștii indică folosirea doar a materialului combustibil pentru care a fost destinată soba, iar aprinderea focului prin stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide ușor inflamabile este strict interzisă.

În caz de situații de risc cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 36 situații de risc.

Socialiștii vor contesta rezultatul alegerilor prezidențiale la CEC și Curtea Constituțională

Liderul PSRM, Igor Dodon, formațiunea prorusă care l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo în cursa prezidențială, a anunțat că partidul său va contestat la Curtea Constituțională și la Comisia Electorală Centrală rezultatul alegerilor . Acesta susține că „Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afacerea externă”, informează unica.md.

Acesta a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

”Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor care în aceste alegeri au votat pentru candidatul opoziției, pentru domnul Alexandr Stoianoglo. Noi, cei care am dorit Schimbare și Dreptate pentru țară, am fost foarte mulți. Și noi, de fapt, am câștigat moral și politic. Candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, este președintele ales de majoritatea cetățenilor care locuiesc aici, acasă, în Republica Moldova. El este președintele ales în țară.

În timp ce Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afara țării. Ea este aleasa Diasporei, fiind respinsă de cetățenii care au trăit nemijlocit patru ani sub guvernarea ei, care au suferit sub guvernarea ei. Maia Sandu a obținut un rezultat forțat, prin abuzuri, încălcări, amenințări, sperietori și utilizare dictatorială a resurselor și instituțiilor statului. Este un rezultat care pune la îndoială legitimitatea Maiei Sandu ca președinte. Ea se află în funcție nefiind aleasă de locuitorii Republicii Moldova. În aceste alegeri, cetățenii au arătat că guvernarea PAS nu mai are o susținere largă acasă, iar asta înseamnă că la parlamentarele din 2025 puterea politică în Republica Moldova se va schimba. Lumea e sătulă de abuzurile și de incompetența celor din PAS.

Maia Sandu a fost din nou salvată de diasporă, de Soros, de ambasade, de vizitatori străini și de manipulările ei obraznice. Din disperare și din frica de a pierde, în această campanie electorală ea și-a arătat fața adevărată. Maia Sandu a reușit să asocieze parcursul european cu abuzul, cu ilegalitățile, cu minciuna, cu disperarea și cu iresponsabilitatea. O țară întreagă a înțeles că pentru ea scopul personal scuză mijloacele, iar fără de aceste mijloace antidemocratice, Maia Sandu ar fi pierdut alegerile cu un scor categoric.

Vreau să cred că cetățenii au învățat multe lecții importante în această campanie electorală. Ei au aflat despre ipocrizia și falsitatea unor lideri politici, care au avut mesaje confuze, prin care au ajutat-o indirect pe Maia Sandu. Cetățenii au înțeles că Moldova nu este un stat democrat și totodată ei au simțit că această putere politică rușinoasă poate fi dată jos. Iar aceste lecții vor fi foarte utile la anul, când moldovenii vor decide soarta țării la alegerile parlamentare. Atunci se va realiza ceea ce am început acum – demolarea regimului dictatorial PAS. Pe 3 noiembrie, țara a demonstrat că nu mai vrea să rabde nedreptatea și dorește o schimbare. Aceste dispoziții de revoltă ale cetățenilor se vor accentua, pe măsură ce Maia Sandu și guvernarea PAS se vor comporta la fel de abuziv, cinic și incompetent cum au făcut în anii precedenți. „Vremurile bune” ne vor sufoca încă o perioadă. Dar zilele lor sunt totuși numărate. Votul din 3 noiembrie a fost acea lovitură care a clătinat grav guvernarea PAS, iar prăbușirea ei se va produce la mijlocul anului viitor, când se va crea o altă majoritate parlamentară, o majoritate a opoziției. Atunci Moldova va decide definitiv.

P.S. În următoarele zile socialiștii se vor adresa la CEC și ulterior la Curtea Constituițională referitor la multiplele încălcări admise de guvernare în acest scrutin prezidențial, fixate inclusiv de observatorii internaționali. Guvernarea a fraudat și, inevitabil, va plăti politic și juridic pentru aceste fraude.”, se arată în mesajul lui Igor Dodon.

Frigul se instalează în toată țara. Va fi soare, dar temperaturile scad simțitor

Temperaturile continuă să scadă, iar frigul se instalează în toată țara. Astăzi, 5 noiembrie, maximele vor varia între 6 – 7 grade Celsius, iar minima va coborî la -3 grade Celsius, anunță meteorologii, informează unica.md.

Mâine, 6 noiembrie, deși va fi soare, ttemepraturile nu vor urca mai mult de 9 – 10 grade Celsius.

Nu va ploua.

Un camion plin cu cereale s-a răsturnat aseară la Măgdăcești
Articolul anterior
Captură uriașă de droguri, de peste 1.000.000 lei. din Ucraina. Cinci traficanți reținuți
Articolul următor