Cadavrul unei tinere a fost găsit într-un șopron. Descoperirea macabră a avut loc ieri după-amiază, în jurul orei 17:00, în localitatea Terebna, din raionul Edineț, susțin sursele PulsMedia:MD.
Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi o tânără în vârstă de 28 de ani. Poliția a fost sesizată despre acest caz de către o persoană anonimă, la Serviciul Unic de Urgență 112.
La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Edineț, dar și un medic-legist, care preliminar nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, în afară de cele rezultate în urma strangulării. Acest fapt îi face pe oamenii legii să considere că ar fi vorba despre un caz de suicid.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și motivelecare au făcut-o pe tânără să recurgă la acest gest disperat.
De altă parte, amicele victimii scriu pe rețele de socializare, că aceasta a lăsat în urma sa doi copii minori, o fetiță de doi ani și un băiețel 12 ani, dar și faptul că în ultima perioadă s-ar fi aflat în depresie din cauza soțului abuziv și a violenței în familie.