O vioară Stradivarius de aproximativ 2 milioane de euro, găsită în bagajul unei femei pe Aeroportul Chișinău

Una dintre celebrele instrumente de coarde Stradivarius, construite de lutierul italian Niccolo Stradivar, ar fi fost depistată în bagajul unei femei care urma să decoleze, de pe Aeroportul Internațional Chișinău, la bordul unei aeronave ce urma să efectueze o cursă spre Federația Rusă.

Potrivit surselor, ar fi vorba despre o vioară Stradivarius din anul 1700, pe care vameșii au depistat-o în valiza unei femei din R.Moldova, în timpul unor controale de rigoare.  Femeia urma să decoleze spre Federația Rusă și ar fi susținut că se deplasa într-un turneu, scrie deschide.md.

În cadrul controalelor, vameșii ar fi depistat și un act de evaluare a instrumentului muzical, prin care aceasta ar fi fost estimată la un preț de aproximativ 2 milioane de euro. Vioara a fost ridicată de către vameși și urmează să fie depozitată la Banca Națională, iar despre acest caz au fost sesizate organele competente.

Solicitată telefonic, Mariana Cherpec, purtătorul de cuvânt la Procuraturii Generale, a declarat că: „pe cazul încercării de a scoate din țară o vioară, depistată pe Aeroportul Internațional Chișinău, la data de 22 Octombrie 2021, a fost pornită urmărirea penală în baza art. 27, art.248 al.5 (Contrabandă) din Codul penal. Cauza penală se află în gestiunea PCCOCS. La moment, se efectuează acțiuni de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumsțantelor cazului investigat”.

În cadrul anchetei, oamenii legii urmează să stabilească dacă vioara este o „Stradivarius” veritabilă, dar și cum aceasta a ajuns pe teritoriul R.Moldova.

Potrivit Ziare.COM, numai în ultimele trei decenii prețul viorilor Stradivarius a crescut de peste 200 de ori, concurând ritmul metalelor prețioase, al pietrelor valoroase și întrecute poate doar de unicatele din artele plastice.

Cel mai mare preț plătit vreodată pe o vioara Stradivarius s-a înregistrat la 20 iunie 2011, într-o licitație online: 9.808.000 lire sterline. Vânzătorul a donat întreagă suma victimelor cutremurului urmat de tsunami, care a avut loc în Japonia, în luna martie a aceluiași an.

Specialiștii consideră că Niccolo Stradivari a produs în viață să circa 1.100 viori, iar din acestea circa 500 sunt dispărute. Se mai găsesc astăzi vreo 600 de exemplare, deținute de mari virtuoși, de colecționari sau de muzee.

La moartea lui Stradivari, s-au găsit în atelierul sau 92 de viori nevândute, unele chiar neterminate. Una dintre ele, niciodată cântată și păstrată într-un muzeu, este evaluată la circa 30 milioane de euro.

Un mare număr de viori construite de celebrul lutier a ajuns în Rusia. Le-au adus nobilii francezi care s-au refugiat acolo după revoluția din 1789 și mulți dintre ei n-au mai revenit în țară.

După revoluția rusă, Lenin le-a confiscat pe toate, în favoarea statului, cu care ocazie unele s-au pierdut, altele au fost scoase clandestin din țară, iar altele au rămas că piese de colecție ale statului.

O bună parte din instrumentele produse de Stradivari sunt păstrate în colecții. Cea mai de seama dintre acestea îi aparține regelui Spaniei și se află în muzeul Palatului Regal din Madrid: două viori, o viola și două violocele.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău Janis Mazeiks, la 10 ani de la liberalizarea regimului de vize: ,,UE este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova”

În ajunul zilei de 28 aprilie, zi în care Republica Moldova marchează 10 ani de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău Janis Mazeiks a oferit un interviu, în care a vorbit despre însemnătatea deciziei de liberalizare a regimului de vize, dar și despre evoluția parcursului european al Moldovei de la obținerea statutului de țară candidată.

Janis Mazeiks: Decizia de liberalizare a vizelor a fost una foarte bunăJanis Mazeiks/Foto: Realitatea.md

Potrivit lui Janis Mazeiks, liberalizarea regimului de vize cu UE a fost o decizie bună pentru cetățenii Republicii Moldova, aceasta fiind unul dintre elementele de construcție a integrării europene, transmite tvrmoldova.md. 

„Dacă ne uităm acum 10 ani, hotarele moldovenești au crescut de 30 milioane de ori. Asta înseamnă că 15 milioane de ori cetățenii au trecut acele hotarele. Evident că acesta nu înseamnă că au fost 15 milioane de oameni dar, de asemenea, avem datele privind numărul de persoane care au folosit această oportunitate. (…)”, a declarat ambasadorul UE la Chișinău. 

În anii 2013-2014, în unele state din UE, dar și din afara UE, se vorbea despre faptul că, în cazul în care va fi liberalizat regimul de vize, moldovenii vor invada ilegal spațiul comunitar. În acest sens, Janis Mazeiks a spus că este clar că cetățenii R. Moldova nu au invadat UE. 

„Dacă au fost mișcări semnificative de persoane, atunci au fost pentru alte motive. De exemplu, mulți cetățenii moldoveni, de asemenea, aveau cetățenie Uniunii Europene. Dar evident că nu are nimic de a face cu regimul liberalizat de vize, deci a fost o expresie foarte pozitivă”, a spus oficialul european. 

Tot în cadrul interviului, ambasadorul UE la Chișinău a vorbit despre acordul de asociere și cel de liber schimb, semnat în 2014. Fiind întrebat cum s-a schimbat balanța comercială dintre Moldova și UE și cum sunt apreciate astăzi produsele din Republica Moldova pe piața din UE, Janis Mazeiks a răspuns că valoarea exporturilor moldovenești în UE s-a dublat. 

„Este foarte clar că exporturile către UE acum sunt aproximativ de două treimi din exporturile Moldovei. Și noi, de asemenea, putem să vedem dinamica, comparativ cu alți jucători, pentru că UE este cea mai mare parteneră comercială a Republicii Moldova, deja de peste 20 ani. Dar dacă ne uităm la începuturile acestei interacțiuni, oricum poți să vezi că Federația Rusă este un partener destul de mare, s-a obțin jumătate din ce e la acea etapă ca piață importantă. Acum însă putem să vedem, în special după ce s-a semnat acordul de asociare și liber schimb, exporturile către Rusia s-au micșorat foarte tare. Acum sunt undeva undeva în 7%. De fapt, anul trecut a fost 4% către Federația Rusă”, precizează ambasadorul UE la Chișinău. 

De asemenea, acesta susține că faptul că Moldova are acces la o piață foarte mare și profitabilă în UE și că această piață este una previzibilă, după părerea lui, a fost un factor important pentru stabilitatea și dezvoltarea business-ului.

„Când vorbim despre structura exporturilor către UE, noi, de asemenea, am reușit să deschidem treptat piața, pentru că Uniunea Europeană, de asemenea, este o piață cu standarde înalte. Noi cerem calitate, dar pentru a ajunge la această calitate, noi de asemenea am oferit sprijin către instituțiile moldovenești și către producătorii moldovenești. (…) Pentru că acum, în ultimii trei ani, UE a deschis posibilitățile pentru producătorii de pui, de lactate și de ouă. Aceasta înseamnă că producătorii moldovenești au oportunități mai bune pentru a exporta către piețele UE și pentru a ridica calitatea. În același timp, evident, noi avem deschiderea piețelor când vine vorba despre alte produse agricole. (…)”, susține ambasadorul UE la Chișinău. 

Rusia: Doi jurnaliști ruși, arestați pe motiv că au colaborat cu o fundație fondată de Alexei Navalnîi

Doi jurnaliști ruși au fost arestați sub acuzația de „extremism” și vor rămâne după gratii în așteptarea procesului. Autoritățile ruse îi acuză pe cei doi că au lucrat pentru un grup fondat de Alexei Navalnîi, relatează Hotnews.

Konstantin Gabov și Serghei Karelin au negat ambii acuzațiile. Ei riscă între doi ani și șase ani pentru presupusa „participare la o organizație extremistă”, potrivit legislației ruse care a scos în afara legii organizațiile fondate de fostul lider al opoziției ruse care a decedat într-o pușcărie din Siberia în februarie.

Gabov și Karelin sunt acuzați că au pregătit materiale pentru un canal YouTube condus de Fundația Navalnîi pentru Combaterea Corupției.

Gabov, care a fost reținut la Moscova, este un producător independent care a lucrat pentru mai multe organizații, inclusiv pentru Reuters.

Karelin, care are dublă cetățenie rusă și israeliană, a fost reținut vineri seara în regiunea Murmansk, din nordul Rusiei. În vârstă de 41 de ani, el a lucrat pentru mai multe publicații, inclusiv pentru Associated Press. A fost cameraman pentru publicația germană Deutsche Welle până când Kremlinul a interzis agenției să opereze în Rusia în februarie 2022.

„Associated Press este foarte îngrijorată de detenția videojurnalistului rus Serghei Karelin”, a declarat agenția de presă într-un comunicat. „Căutăm informații suplimentare.”

Cei doi sunt doar ultimii jurnaliști arestați pe fondul unei represiuni demarată de guvernul rus asupra disidenței și a presei independente, care s-a intensificat după invadarea pe scară largă a Ucrainei în urmă cu mai bine de doi ani.

Guvernul rus a adoptat legi care incriminează ceea ce consideră informații false despre armată sau declarații considerate că discreditează armata, interzicând efectiv orice critică la adresa războiului din Ucraina sau discurs care se abate de la narațiunea oficială a Kremlinului.

Vineri, un jurnalist al ediției ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost reținut sub acuzația de răspândire de informații false despre armata rusă.

Igor Grosu, întrevedere cu reprezentantul USAID: SUA ne ajută să fortificăm instituțiile statului

SUA sunt partenerii noștri importanți în procesul de reformare și de a construi o Moldovă puternică și europeană. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu administratorul adjunct pe politici și programe al USAID, Isobel Coleman. Cei doi au mai discutat despre principalele provocări cu care se confruntă R. Moldova ca urmare a agresiunii ruse din Ucraina.

„Aici, mi-am exprimat recunoștința pentru tot sprijinul acordat de-a lungul anilor, în mod special în ultimii 3 ani. Statele Unite ale Americii ne ajută să fortificăm instituțiile pentru a avea o economie puternică, pentru a deveni independenți energetic și în lupta cu propaganda și grupările criminale” a scris Grosu pe Facebook.

Potrivit lui, chiar în zilele următoare se va semna un Memorandum de Înțelegere pentru construcția noii linii de tensiune înaltă între Republica Moldova și România susținută financiar de USAID.

Isobel Coleman va participa și la evenimentele din cadrul Săptămânii Educației și va dona echipamente din partea USAID către Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”.

Echipa USAID este recunoscută în toate localitățile din R. Moldova, deoarece prin proiectele realizate cu suportul lor, cetățenii pot simți și vedea impactul valoros al acestora în viața de zi cu zi, dar și în activitatea lor profesională, conchide Grosu.

Scandal într-un autobuz din Capitală din cauza măștii de protecție. O femeie a leșinat
Articolul anterior
Un tânăr din Afganistan a călătorit din Turcia pe osia unui TIR din Republica Moldova
Articolul următor