Selecţionata Olandei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Statelor Unite cu scorul de 3-1 (2-0), sâmbătă, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în primul meci din optimi.
Echipa antrenată de Louis van Gaal a făcut un joc tactic foarte bun şi s-a impus prin golurile marcate de Memphis Depay (10), Daley Blind (45+1) şi Denzel Dumfries (81), în timp ce pentru americani a punctat Haji Wright (76).
Americanii, care au ratat calificarea la turneul final din 2018 (Rusia), au reuşit acum să ajungă până în optimi, cu o echipă tânără, de perspectivă, relatează digi24.ro.
Team USA a început foarte bine jocul cu solida formaţie batavă, iar în min. 3 Pulisic a fost găsit excelent în careu de Adams, însă portarul Noppert a salvat un gol ca şi făcut.
Olanda a deschis scorul la prima sa acţiune consistentă de gol, prin Depay (10), care a fost găsit nemarcat în centrul careului de Dumfries.
Deşi americanii au avut o posesie superioară nu au reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol, selecţionata Oranje fiind prezentă la finalizare prin Blind (18) şi Depay (21), ambii imprecişi.
Jucătorii antrenaţi de Gregg Berhalter au fost periculoşi în finalul primei reprize, când Weah (43) a şutat din voleu din afara careului, dar Noppert a respins, şi prin Dest (44), care a pătruns bine în careu, dar a ratat şutul.
Olanda a mai dat o lovitură, chiar înainte de pauză, prin Blind, care a reluat în plasă de la 11 metri centrarea întoarsă de Dumfries (45+1), după şablonul primului gol.
Repriza secundă a fost mai animată, ambele echipe având mai multe şanse de gol.
Golgheterul Olandei, Gakpo (49), a respins de pe linia porţii mingea trimisă de fundaşul Ream pe lângă portarul Noppert, salvând un gol. La poarta cealaltă, portarul Turner a respins mingea deviată de Ream la centrarea lui Dumfries (50).
Pulisic (53) şi McKennie (54) au încercat să reducă din diferenţă, dar mai aproape de gol au fost olandezii, mai întâi prin Depay (61), al cărui şut de la 18 metri a fost deturnat de sub bară de Turner, portarul american remarcându-se şi la şutul lui Koopmeiners (71), iar apoi şi la reluarea lui Depay.
Haji Wright a irosit o şansă excelentă de gol (75), după ce a interceptat o minge trimisă înapoi, dar a intrat în unghi şi şutul să a fost blocat de Dumfries.
Echipa Statelor Unite a reuşit să înscrie în min. 76, prin acelaşi Wright, care a reluat ciudat la centrarea lui Pulisic, mingea a făcut o boltă şi a intrat în plasă.
Americanii au început să spere tot mai mult, iar Pulisic (79) a tras la poartă din afara careului, dar Noppert a reţinut.
Defensiva americană a fost surprinsă din nou în min. 81, când Blind l-a găsit nemarcat pe partea dreaptă pe Dumfries şi acesta a înscris simplu din voleu de la 7 metri, încununându-şi cu gol prestaţia excelentă şi cele două assist-uri.
Până la final, echipa lui Berhalter a mai încercat să înscrie, însă fără rezultat, singura ocazie notabilă fiind o minge trimisă pe spate de fundaşul Zimmerman (86), dar imprecisă.
Olanda, vicecampioană mondială în 1974, 1978 şi 2010, a ajuns la 19 meciuri consecutive fără înfrângere, 14 victorii şi 5 egaluri.
În sferturi, Olanda va înfrunta pe 9 decembrie învingătoarea dintre Argentina şi Australia (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 21:00).
Olanda – SUA 3-1 (2-0)
Au marcat: Memphis Depay (10), Daley Blind (45+1), Denzel Dumfries (81), respectiv Haji Wright (76).
Ar-Rayyan, Khalifa International Stadium: 44.846 spectatori
Cupa Mondială 2022 – optimi
Au evoluat echipele:
Olanda: 23. Andries Noppert – 2. Jurrien Timber, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Ake (3. Matthijs De Ligt, 90+3) – 22. Denzel Dumfries, 15. Marten De Roon (20. Teun Koopmeiners, 46), 21. Frenkie De Jong, 17. Daley Blind – 14. Davy Klaassen (7. Steven Bergwijn, 46) – 10. Memphis Depay (25. Xavi Simons, 82), 8. Cody Gakpo (19. Wout Weghorst, 90+3).
Selecţioner: Louis van Gaal.
Rezerve neutilizate: 1. Remko Pasveer, 13. Justin Bijlow – 6. Stefan De Vrij, 9. Luuk De Jong, 11. Steven Berghuis, 12. Noa Lang, 16. Tyrell Malacia, 18. Vincent Janssen, 24. Kenneth Taylor, 26. Jeremie Frimpong.
SUA: 1. Matthew Turner – 2. Sergino Dest (22. De Andre Yedlin, 75), 3. Walker Zimmerman, 13. Timothy Ream, 5. Antonee Robinson (16. Jordan Morris, 90+2) – 8. Weston McKennie (11. Brenden Aaronson, 67), 4. Tyler Adams (căpitan), 6. Yunus Musah – 21. Timothy Weah (19. Haji Wright, 67), 9. Jesus Ferreira (7. Giovanni Reyna, 46), 10. Christian Pulisic.
Selecţioner: Gregg Berhalter.
Rezerve neutilizate: 12. Ethan Horvath, 25. Sean Johnson – 14. Lucas De La Torre, 15. Aaron Long, 17. Cristian Roldan, 18. Shaquell Moore, 20. Cameron Carter-Vickers, 23. Kellyn Perry-Acosta, 24. Joshua Sargent, 26. Joseph Scally.
Arbitru: Wilton Sampaio; arbitri asistenţi: Bruno Boschilia, Bruno Pires (toţi din Brazilia); al patrulea oficial: Andres Matias Matonte Cabrera (Uruguay)
Cartonaşe galbene: Koopmeiners (60), Frenkie De Jong (87).