Olesea Sveclă revine cu un nou spectacol, în calitate de regizoare! Să mergem la teatru!

Anul 2019 îi aduce o ascensiune atât pe plan personal, cât și profesional. Se simte plină de idei, energie și creativitate. Pe lângă faptul că în vară urmează să devină mămică pentru a doua oară, Olesea Sveclă revine în atenția publicului cu o altă noutate frumoasă. Actrița anunță premiera spectacolului ,,Stop The Tempo”, regia căruia îi aparține.

separator

Actrița a făcut anunțul pe pagina sa de socializare:

,,Premieră! După o pauză îndelungată revin cu un nou spectacol! ,,Stop The Tempo”, de Gianina Cărbunariu. Mulțumesc Teatrului ,,Alexei Mateevici” pentru că a acceptat provocarea. Spectacolul va avea loc pe data de 17, 18 și 19 mai, cu începere de la ora 18:00. Vă așteptăm cu drag!”, a comunicat tânăra actriță și regizoare.

Cu acest spectacol, Teatrul poetic Alexei Mateevici deschide un spațiu teatral nou, care se va numi Alt’ Scena și se va afla în restaurantul Budweiser. 

Regia: Olesea Sveclă
Actori: Victor Untilă, Mihaela Chiu, Giasti Sirah
Costume: Irina Gurin
Lumini: Andrei Faina
Muzica: Dan Spasov
Decor: Ștefan Bâlba

Ne-am dorit să aflăm mai multe lucruri curioase despre această experiență inedită a actriței. Cum reușește să îmbine rolul de mămică, dar și de mămică în devenire, cu activitatea profesională?

,,Spectacolul este o premieră pentru Chișinău, se montează prima dată în alt spațiu. Eu, după o pauză de 4 ani, în care nu am montat, revin cu acest spectacol, care ne vorbește despre ,,graba noastră de fiecare zi care, de fapt, duce spre nicăieri”. Consumismul a tot, mediul virtual, rețelele de socializare, publicitatea care este peste tot și oriunde, și de care ne-am cam săturat. În această lume grăbită și ,,nebună”, trebuie să găsim timp și pentru noi, pentru identificarea noastră. Cine suntem? Ce ne dorim, de fapt? Și, încotro alergăm mereu?

Tânăra mămică ne asigură că se află într-o formă maximă și abia așteaptă întlnirea și contactul cu publicul drag, prin prisma operei lansate, iar cei de-acasă vor avea parte de momente minunate și delectare spirituală.

,,Datorită acestei montări, nu am avut timp să mă gândesc la toxicoză”, ne spune actrița, zâmbind. Mă simt perfect, a fost pe alocuri dificil, pentru că mă solicita mult și era nevoie să mă odihnesc după asta.
Și Cassandra a fost, uneori, cu mine la repetitii, dar a fost tare cuminte. Acum însă culeg rodul muncii și inspirației mele și acest lucru îmi aduce un sentiment de împlinire”, ne-a mai dezvăluit actrița.

Aflați mai multe detalii despre premiera spectacolului AICI

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare într-un cumplit accident. Aceasta este însărcinată și va deveni mamă de băiat

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în 2023 din cauza unui șofer iresponsabil. Aceasta a anunțat că așteaptă un băiețel, informează unica.md.

„Eu am o frază care mereu o zic: să fim în primul rând recunoscători și mulțumitori pentru atât, cât avem. Mai apoi, să cerem. În noaptea dintre ani, făceți loc măcar unui singur minut de-a șopti un “Iartă-mă” și un “Mulțumesc”; de-a recapitula anul ce trece, iar cu noul bagaj de cunoștințe, să intrăm cu inima curată în 2025. Cu emoții și mare entuziasm anunț că în 2025, familia noastrǎ se va mări…iar eu m-am dat în gaşca graviduțelor! În 2025, fraza mea “the girl with prosthetics legs”, o voi completa cu “mom of a boy”. Dragi prieteni, vă felicit cu finele lui 2024, și vă doresc șarpele lui 2025 să vă aducă bucurii, oportunități și realizări minunate!

P.S. Dragonii vor deveni dădacele micuțului şarpe”, a scris Marcela pe rețelele de socializare.

În luna februarie, Marcela a fost victima unui accident pe viaductul din Chișinău.

Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme. Șoferul a lăsat-o fără picioare pe Marcela.

Guvernul va oferi compensații și pentru energia electrică și termică

Beneficiarii de compensații la gazele naturale vor primi și compensații pentru energia electrică și termică, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, informează unica.md. Acesta a venit cu un mesaj pentru moldoveni.

”1.Pentru energia electrică vom compensa în totalitate creșterea tarifului pentru toate gospodăriile casnice care deja beneficiază de compensații pentru un consum de 110 kWh.

2. Cifra de 110 kWh a fost identificată conform datelor despre consumul mediu al gospodăriilor casnice din sezonul rece precedent, care arată că în 2023-2024, consumul mediu era de 138 kWh. Astfel, încurajăm cetățenii să economisească 20% din energia electrică pentru a ajunge la un consum de 110 kWh, ceea ce este realizabil, după cum arată experiența din 2022-2023.

3. Pe lângă acoperirea creștererii tarifului la electricitate, Guvernul va compensa și creșterea tarifului la energie termică pentru gospodăriile casnice eligibile începând cu luna ianuarie.

Guvernul este alături de cetățeni și împreună vom trece și această iarnă cu bine și cu demnitate!”, scrie astăzi ministrul Buzu într-o postare.

Prețuri diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, în premieră pentru Moldova

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță, în premieră, introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/2016 privind energia electrică.

Această măsură, aprobată prin hotărârile recente ale Consiliului de Administrație al ANRE, se aplică în raport cu furnizorii Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” și va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Ce înseamnă această schimbare pentru consumatori?

Noile prețuri diferențiate oferă posibilitatea consumatorilor care dețin contoare cu înregistrare pe intervale orare de a reduce factura pentru energia electrică consumată, beneficiind de tarife mai avantajoase în intervalele orare de consum redus în sistemul electroenergetic.

Este o obligație sau un drept?

ANRE subliniază că aplicarea acestui sistem este un drept, nu o obligație. Fiecare consumator care dispune de un contor cu înregistrare pe intervale orare poate decide dacă dorește să beneficieze de prețurile diferențiate. Această măsură vine în sprijinul celor care doresc să-și gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă impactul facturilor lunare. Cei interesați sunt îndemnați să contacteze furnizorul lor de energie pentru detalii privind implementarea noului sistem.

Cum funcționează prețurile diferențiate?

Noile prețuri reglementate aprobate de ANRE stabilesc două intervale de tarifare:

  • Orele de vârf (7:00 – 23:00) – preț care reflectă costurile de procurare a energiei în orele de vârf
  • Orele de consum redus (23:00 – 7:00) – preț mai mic, care reflectă costurile de procurare a energiei în perioada golului de sarcina de noapte

Prețurile diferențiate în funcție de orele de consum sunt deja aplicate în numeroase state europene și reprezintă o soluție eficientă pentru o gestionare mai echilibrată a consumului energetic.

Pentru o informare detaliată, consumatorii interesați pot consulta anexele la hotărârile ANRE, disponibile pe site-ul oficial www.anre.md, unde sunt prezentate prețurile aplicabile în funcție de categoria de consum.

Care sunt avantajele pentru consumatori?

 Reducerea costurilor – consumând mai multă energie în afara orelor de vârf, consumatorii pot reduce factura.

Contribuție la stabilitatea rețelei – un consum distribuit echilibrat pe parcursul zilei reduce presiunea pe infrastructura energetică.

Prin această decizie, ANRE continuă acțiunile de reformare a cadrului de reglementare, stimulând măsurile de optimizare a consumului de energie electrică și ajustarea acestuia la necesitățile sistemului electroenergetic de aplatizare a curbei de sarcină. Această inițiativă reprezintă un pas important către un sistem energetic modernizat, care oferă beneficii reale atât utilizatorilor casnici, cât și celor noncasnici.

Un orfan din din România a devenit cel mai bun pianist din lume!
Articolul anterior
Minora de 16 ani care a fost violată și aruncată de la etajul 7, a decedat la spital
Articolul următor