OMS: 99% din populația lumii respiră un aer poluat

Aproape toată populaţia lumii (99%) respiră aer poluat şi nesănătos, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care face apel la reducerea utilizării combustibililor fosili, informează luni agenţiile AFP şi DPA.

OMS: 99% din populația lumii respiră un aer poluatFoto: Profimedia

Aceste concluzii sunt rezultatul unei combinaţii de imagini satelitare din întreaga lume şi date colectate în mii de oraşe, a explicat pentru media doctor Sophie Gumy, de la Departamentul pentru mediu, schimbări climatice şi sănătate al OMS, transmite Digi24.ro.

OMS indică într-un raport că un număr record de peste 6.000 de zone urbane din 117 ţări monitorizează în prezent calitatea aerului. Aceasta reprezintă „aproximativ 80% din populaţia urbană mondială de astăzi”, a spus Gumy.

Cu toate acestea, aceşti locuitori încă respiră niveluri periculoase de particule fine şi dioxid de azot, populaţiile care trăiesc în ţările cu venituri reduse şi medii fiind cele mai expuse, conform Agerpres.

„După supravieţuirea unei pandemii, este inacceptabil să se înregistreze în continuare şapte milioane de decese care pot fi prevenite şi pierderea evitabilă a nenumăraţi ani de sănătate bună ca urmare a poluării aerului”, a declarat doctor Maria Neira, directoare a Departamentului pentru mediu, schimbări climatice şi sănătate al OMS.

„Prea multe investiţii sunt în continuare consacrate unui mediu poluat, mai degrabă decât în aer curat şi sănătos”, a notat ea.

Majoritatea măsurătorilor menţionate în raport au fost efectuate între anii 2010 şi 2019, adică înainte de pandemia de COVID-19 care a avut impact asupra transporturilor şi a numeroase sectoare economice şi industriale poluante.

Pentru OMS, constatările raportului evidenţiază importanţa reducerii utilizării combustibililor fosili şi a adoptării altor măsuri concrete pentru reducerea nivelurilor de poluare a aerului.

Particule fine şi dioxid de azot

„Preocupările energetice actuale subliniază importanţa accelerării tranziţiei către sisteme energetice mai curate şi mai sănătoase”, a declarat directorul general al OMS, doctor Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat într-un comunicat.

„Preţurile ridicate ale combustibililor fosili, securitatea energetică şi urgenţa de a aborda provocările duble în materie de sănătate ale poluării aerului şi schimbărilor climatice subliniază nevoia urgentă de a progresa mai rapid către o lume mult mai puţin dependentă de combustibilii fosili”, a spus el.

Informaţiile actualizate din baza de date a OMS privind calitatea aerului introduc pentru prima dată măsurători la nivelul solului ale concentraţiilor medii anuale de dioxid de azot (NO2), un poluant urban comun şi un precursor al particulelor şi al ozonului.

Aproximativ 4.000 de localităţi din 74 de ţări colectează date despre dioxidul de azot de la nivelul solului. Doar aproximativ un sfert dintre locuitorii acestor zone respiră concentraţii medii anuale de dioxid de azot conforme cu liniile directoare ale OMS.

Dioxidul de azot este asociat cu afecţiuni respiratorii, în special cu astmul bronşic, şi conduce la simptome precum tuse, respiraţie şuierătoare sau dificultăţi de respiraţie, spitalizări şi urgenţe medicale.

Actualizarea include şi măsurători ale particulelor din aer cu un diametru egal sau mai mic de 10 microni (PM10) sau 2,5 microni (PM2,5). Aceste două grupe de poluanţi provin în principal din activităţile umane asociate arderii combustibililor fosili.

În cele 117 ţări care monitorizează calitatea aerului, OMS a constatat o calitatea a aerului în 17% dintre oraşele ţărilor cu venituri mari sub liniile directoare ale OMS privind calitatea aerului în ceea ce priveşte PM2,5 sau PM10. În ţările cu venituri mici şi medii, calitatea aerului în mai puţin de 1% din oraşe este conformă cu pragurile recomandate de OMS.

Particulele în suspensie sunt capabile să pătrundă adânc în plămâni şi în fluxul sanguin, provocând mai ales probleme cardiovasculare, cerebrovasculare şi respiratorii.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Kim Jong-un amenință cu folosirea armelor nucleare
Articolul anterior
Nastya Kamenskih, pe scena „Latin American Music Awards” alături de renumita trupa ,,Black Eyed Peas”
Articolul următor