Operațiune cu succes: O copilă, care a fost dispărută o noapte întreagă, găsită la marginea unei păduri, alături de un câine

Toată noaptea trecută, polițiștii din Dubăsari au căutat o minoră dintr-o localitate din raion, după ce, în jurul orei 20:00, mama acesteia ne-a anunțat că fata a plecat la bunica într-un alt sat, iar după patru ore de la plecare, copila nu a mai ajuns la destinație. Pentru că fata nu avea telefon la ea, coordonatele sale nu puteau fi stabilite, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Peste 50 de polițiști s-au mobilizat imediat, iar în suport au venit rude, pădurari și localnici.

După o noapte întreagă de căutări, astăzi dimineață, în jurul orei 09:40, fata a fost găsită într-un lan de la marginea pădurii, acolo unde a petrecut toată noaptea. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Fata a ales un drum mai scurt, prin pădure, dar s-a rătăcit. Copilei i s-a alăturat un câine care a stat lângă ea toată această perioadă. Menționăm că nu este prima dată când patrupezii se alătură copiilor dispăruți și îi însoțesc până când sunt localizați.

Le mulțumim colegilor noștri și persoanelor care ne-au ajutat.

Hoții au dat lovitua de sărbători. Furturi de mii de euro în Capitală în prima zi a noului an

Cel puțin două locuințe au fost sparte, dar și un atelier al colegiului UTM, în prima zi din anul 2025 în municipiul Chișinău, scrie pulsmedia.md.

Primul caz a fost înregistrat ieri, 1 ianuarie, în jurul orei 12:40, pe strada bulevardul Burebista din sectorul Botanica al capitalei. Proprietarul unui apartament a alertat poliția despre faptul că din locuință i-a fost furată o sumă de bani în mărime de 5000 de euro, dar și alte bunuri, de persoane necunoscute carea au dat buzna în casă în lipsa acestuia.

Al doilea caz a fost înregistrat câteva ore mai târziu, în jurul orei 17:00, după ce un locatar de pe strada Ghioceilor, din localitatea Ghidighici, municipiul Chișinău, a depistat că din casă i-au fost furați bani în sumă de 13 000 de euro.

Aici este de menționat, că tot ieri, s-a stabilit că persoane necunoscute au forțat ușa unui atelier al colegiului UTM, pe parcursul nopții dintre ani, de unde au furat mai multe utilaje.

Toate cele trei cazuri sunt documentate de către poliția capitalei pentru stabilirea circumstanțelor, dar și a identității făptașilor.

Polițiștii au identificat șoferul care a expus riscului numeroase persoane din trafic pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, pe 30 decembrie 2024

Polițiștii de patrulare au identificat persoana care a încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, la 30 decembrie 2024, expunând riscului șoferii din trafic, dar și persoanele din adiacentul carosabilului, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Mașina era condusă de o femeie de 29 de ani cu domiciliul în raionul Orhei, după identificare aceasta primind amendă și puncte puncte de penalizare.

Mulțumim cetățenilor care nu sunt indiferenți la încălcările rutiere observate în trafic.

Preţul gazelor în Europa a atins un nivel record al ultimelor 14 luni, după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc

Prețul angro al gazelor a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, după oprirea livrărilor rusești prin conductele ucrainene. Țițeiul, de asemenea, se scumpește, pornind de la așteptările de creștere a economiei Chinei, scrie Europa Liberă.

Prețurile de referință ale gazelor naturale au crescut joi la cel mai ridicat nivel din octombrie 2023.

Gazul rusesc care era livrat tranzitând Ucraina nu mai este pompat către Europa. Este alt element care duce la scumpirea gazelor în Europa.

De asemenea, stocurile de gaze din Europa scad în cel mai rapid ritm din 2021, pe măsură ce conflictul dintre Rusia și Ucraina escaladează. E un alt element care pune presiune pe prețul gazelor.

Cel mai afectate de scumpiri și temeri legate de scumpiri sunt piețele europene. De exemplu, prețul gazului pentru livrarea în februarie în Olanda a crescut cu peste 4% joi, apoi a ajuns la o majorare de 1,9%, transmite Bloomberg.

Scumpirea gazelor vine după Rusia a oprit exporturile de conducte de gaz prin Ucraina în ziua de Anul Nou, după ce Kievul nu a mai prelungit acordul de tranzit care a expirat pe 31 decembrie 2024.

Uniunea Europeană a găsit deja mai multe surse de aprovizionare alternativă. Ungaria va continua să primească gaze rusești prin conducta TurkStream sub Marea Neagră.

De asemenea, preţul țițeiului pe piețele globale a crescut cu aproximativ 2% joi, pe fondul optimismului legat de economia Chinei şi cererea de combustibil.

Preşedintele Xi Jinping a promis politici proactive pentru promovarea creşterii economice, transmite Reuters.

În SUA, prețul țițeiului nu a crescut semnificativ datorită stocurile crescute de combustibil.

Prețurile petrolului vor fi probabil limitate la 70 de dolari pe baril în 2025, arată un sondaj realizat de Reuters cu experți de pe piață. Ar urma să fie al treilea an consecutiv de ieftinire a țițeiului după ce, în 2024, țițeiul s-a ieftinit cu 3%.

Hoții au dat lovitua de sărbători. Furturi de mii de euro în Capitală în prima zi a noului an
Articolul anterior