Opozantul rus Andrei Pivovarov, condamnat la 4 ani de închisoare

Activistul de opoziție Andrei Pivovarov a fost condamnat vineri, de către un tribunal rus, la patru ani de închisoare pentru conducerea unei mişcări politice interzise, a anunțat biroul de presă al instanţei într-un comunicat, potrivit Reuters și The Moscow Times.

Criticul Kremlinului a primit această pedeapsă după ce a fost acuzat de activități „indezirabile”, transmite libertatea.ro.

Pivarov este fostul directorul al grupării de opoziţie Open Russia („Rusia Deschisă”), în prezent desfiinţată, care avea legături cu fostul magnat din industria petrolului şi un critic vechi al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, aflat în exil.

În iunie 2021, Pivovarov a fost dat jos dintr-un avion de pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg, în timp ce acesta se pregătea să decoleze spre Polonia, iar de atunci a stat închis.

De la invadarea Ucrainei, pe 24 februarie, Rusia a intensificat represiunea împotriva opozanților președintelui Vladimir Putin, reducând efectiv la tăcere disidența printr-un val de procese penale și noi restricții privind libertatea de exprimare.

Rusia a desemnat anterior organizația Open Russia drept „indezirabilă”, iar mișcarea legată de Hodorkovski și-a închis anul trecut operațiunile din Rusia în încercarea de a-și proteja asociații.

Mai mulți lideri regionali ai organizației Open Russia au fost condamnați la pedepse grele cu închisoarea, în ceea ce susținătorii acesteia consideră că sunt cazuri motivate politic. 

„După ce a analizat materialele cauzei și probele prezentate de părți, instanța a concluzionat că acuzatul este vinovat și a fost condamnat la patru ani de închisoare”, scrie într-un comunicat al instanței din orașul Krasnodar, situat în sudul țării.

Decizia vine la doar câteva zile după ce un alt politician proeminent al opoziției ruse, Ilia Iașin, a fost ținut în închisoare în așteptarea unei anchete care să stabilească dacă a răspândit „informații false” despre forțele armate ale Rusiei – acuzații care se pedepsesc cu până la 15 ani de închisoare.

Peste 6.000 de ucraineni au fost evacuați din regiunea Harkov în ultimele trei zile

Forțele armate rusești își concentrează toate eforturile militare pe cucerirea orașului Vovceansk, care se află în nord-estul Harkovului. 1.600 de ucraineni au fost evacuați doar din acest oraș, ieri, și 6.000 de persoane, în total, din regiunea Harkov, de la începutul noii ofensive militare rusești.

Între timp, preşedintele Putin a propus un nou ministru al apărării, pe Andrei Belousov, numindu-l pe Serghei Şoigu secretar în Consiliul de Securitate a Ţării.

Situaţia pare să fie extrem de dificilă în oraşul Vovceansk, mai ales că ucrainenii nu au fortificaţii adecvate aici, iar ruşii au încercuit oraşul. Este vorba despre un avans de 2,5 km al ruşilor pe direcţia Vovceansk, unde Moscova a  dislocat cel puţin patru batalioane motorizate din cadrul Districtului Militar Leninngrad.

Şi Statul Major al Apărării din Ucraina a anunţat, noaptea trecută, că situaţia este dificilă în Vovceansk şi pe direcţiile Plina-Likianţi, Plina-Hliboke, Plina-Oliinikove şi Murom-Buruvatka. Kievul a anunţat şi că dislocarea de rezerve militare pentru a stabiliza situaţia în zonă continuă.

sursa

Regele Charles, dezvăluiri cu privire la un efect secundar al tratamentului chimioterapeutic pentru cancer

Regele Charles a oferit luni o perspectivă personală asupra luptei sale cu cancerul.  Monarhul a dezvăluit că și-a pierdut simțul gustului, potrivit The Independent. Mărturisirea i-a făcut-o unui veteran al armatei britanice.

În timpul vizitei efectuate luni după-amiază la Muzeul aviatic al armatei din Middle Wallop, Hampshire, regele, în vârstă de 75 de ani, a stat de vorbă cu Aaron Mapplebeck, veteran al armatei britanice și supraviețuitor al cancerului.

Cei doi au discutat despre efectele secundare ale tratamentului.

Când veteranul i-a mărturisit monarhului că și-a pierdut simțul gustului în timpul chimioterapiei pe care a urmat-o anul trecut, Regele Charles a spus că acest lucru i s-a întâmplat și lui.

I-a predat Prințului William comanda fostului regiment al Prințului Harry

Monarhul a venit cu elicopterul la ceremonia specială la care a participat și Prințul William, în cadrul căreia a predat oficial comanda fostului regiment al Prințului Harry.

Prințul Harry și Regele Charles nu s-au văzut în timpul scurtei vizite a ducelui la Londra.

sursa

Videoclipul care i-a înfiorat pe ruși: Număr copleșitor de morminte ale soldaților morți pe front, filmat în cimitirul din orașul Orenburg

Numărul imens de morminte proaspete le amintește în mod constant rușilor de prețul pe care trebuie să-l plătească în fiecare zi pentru ,,operațiunea” militară a lui Putin în Ucraina.

Pe rețelele de socializare au apărut filmări de la cimitirul din orașul Orenburg, situat aproape de granița cu Kazahstanul, unde sunt îngropați soldați ruși care au murit în Ucraina de la începutul invaziei, relatează ziare.com.

Unul dintre martorii oculari a filmat un videoclip cu un telefon mobil în timp ce conducea pe lângă cimitirul de la marginea orașului.

Videoclipul a fost distribuit pe scară largă pe rețelele de socializare și arată nivelul la care au ajuns pierderile rușilor în urma invaziei Ucrainei.

Numărul mare de morminte ale soldaților ruși poate fi observat după steagurile militare rusești, coroane și simbolul ”Z”.

Încercând să cucerească regiunile de est ale Ucrainei, armata lui Putin pierde zeci de mii de oameni, câștigând controlul asupra ruinelor Avdeevka și Bakhmut.

Pepenii verzi, crescuți anul acesta fără pesticide. Substanțele chimice s-au scumpit de câteva ori
Articolul anterior
Mama fetiței decedate în atacul cu rachete rusești din Vinița nu își amintește nimic. Întreabă medicii unde este fiica ei
Articolul următor