Opt persoane bănuite de pregătirea dezordinilor în masă

Dimineața a început cu percheziții acasă la mai multe persoane, printre care și Dinu Țurcanu. Despre aceasta informează Poliția.

Potrivit datelor, la moment, angajații INI al IGP, în comun cu procurorii PCCOCS, desfășoară percheziții la mai mulți figuranți pe o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă.

Ulterior ZDG a informat că printre persoanele percheziționate se numără și președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, care este membru al Partidului Politic „Șor” și unul dintre organizatorii protestelor din Capitală.

Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, descinderile au avut loc într-o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă.

Ulterior, Poliția a venit cu noi detalii și a anunțat că le-a atribuit statut de bănuit la opt persoane și au ridicat 380.000 lei și alte probe, urmare a perchezițiilor matinale de vineri în Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni, într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă, între 18 septembriepână în prezent 2022.

Oamenii legii au temei să bănuiască că banii ridicați au fost acumulați din activități ilicite. Aceștia ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă.

Suplimentar, printre cele ridicate la percheziții sunt și înscrisuri de ciornă cu liste de persoane care conțin contacte telefonice, inclusiv anumite sume indicate, care se prezumă a fi sume bănești achitate în scopul înfăptuirii infracțiunii cercetate. Mai mult, au fost ridicate înscrisuri care relevă crearea unor pseudo autorităti menite să uzurpeze puterea de stat, probe care urmează să fie analizate și apreciate coreapunzător.

Cele opt persoane bănuite, dintre care două femei, au vârstele cuprinse între 23 și 41 ani și sunt domiciliate în municipiile Bălți, Chișinău și raioanele Drochia și Ungheni. Acestea sunt cercetate pentru faptul că, contrar Legii cu privire la întruniri, ar fi întreprins acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni și ilegalități. În principal, aceștia ar fi fost cooptați în vederea opunerii rezistenței violente față de oamenii legii care asigură ordinea publică, la manifestațiile preconizate în perioada imediat următoare.

Mai mult, printre bănuiți se regăsesc și persoane care aveau și rolul de identificare a angajaților din poliție, care asigurau ordinea publică la proteste, pentru ca să-i intimideze și discrediteze. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări.

Oamenii legii continuă investigațiile, inclusiv în vederea stabilirii altor persoane în cadrul grupului criminal organizat cercetat. Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 8 ani închisoare.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

VIDEO! Momentul în care doi indivizi fură o mașină dintr-o parcare din sectorul Botanica al Capitalei
Articolul anterior
Au făcut echipă bună! Tată și fiu, prinși cum furau oameni în stradă și transportul public
Articolul următor