Opt școli din Moldova sunt eficientizate energetic cu susținerea Germaniei și UE

Liceul teoretic „Constantin Spătaru” din orașul Leova a găzduit recent o masă rotundă privind rezultatele obținute la implementarea sistemului de management al energiei în opt școli, beneficiare ale unor proiecte de eficientizare energetică a clădirilor, cu finanțare din partea Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”.

Reprezentanți ai echipelor de management energetic din instituții educaționale din țară și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ au făcut un schimb de opinii în privința beneficiilor în implementarea sistemului de management energetic, planului de acțiuni pentru eficiență energetică, au identificat provocări și soluții pentru asigurarea durabilității în administrarea sistemului de management energetic în instituțiile publice, scrie Moldpres.

Participanții s-au familiarizat cu prezentările făcute de echipele de management energetic de la liceele din Leova, Ungheni, și gimnaziul din Flămânzeni (raionul Sângerei), datele privind monitorizarea consumului de energie și apă în instituțiile respective. Participanții la eveniment au vorbit despre experiențele lor în realizarea activităților cu implicarea elevilor și părinților din comunitate și raion și au apreciat asistența care le-a permis să informeze comunitatea despre eficiența energetică, să asigure transparența și calitatea lucrărilor prin monitorizarea lor de către grupurile de monitorizare formate din părinți și alți membri ai comunității.

Reprezentanții școlilor au mai constatat că derularea lucrărilor de renovare în perioada anului școlar a afectat procesul de învățământ, însă toți au fost de acord că efectele benefice ulterioare merită răbdarea manifestată. Unii participanți au menționat interesul în creștere al multor tineri față de eficiența energetică. Deși în unele instituții încă nu sunt finalizate lucrările de renovare, numărul de elevi școlarizați la 1 septembrie 2021 a crescut față de anul precedent.

O provocare aparte, pe care au menționat-o reprezentanții școlilor, ține de cadrul normativ din țară și de reglementările bugetare care duc la imposibilitatea de acumulare a unor economii pentru investiții capitale. În acest sens, participanții au propus unele soluții, una din care ar fi planificarea bugetului școlilor nu pentru un an de zile, ci pe o perioadă de 3-5 ani.

Opt școli din țară: Liceele teoretice „Constantin Spătaru” din Leova, „Matei Basarab” din Basarabeasca (Regiunea de dezvoltare Sud), „Mihai Eminescu” din Ungheni, „Ion Vatamanu” din Strășeni, Holercani din satul Holercani, raionul Dubăsari, și „Alexei Mateevici” din Șoldănești (Regiunea de dezvoltare Centru), liceul „Dimitrie Cantemir” din Bălți și gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei (Regiunea de dezvoltare Nord), pe parcursul anilor 2019-2020, au beneficiat de asistență din partea GIZ Moldova în implementarea unui sistem de management energetic, inclusiv elaborarea planului de management energetic cu un plan de acțiuni în eficiența energetică pentru anul 2021.

Vremea se încălzește! Ce prognoze au meteorologii

Vreme predominant înnorată anunță pentru astăzi, 14 mai, meteorologii. Spre seară crește probabilitatea unor precipitații.

Ziua maxima va fi de 14°C, iar noaptea în jur de 6 grade.

Mâine se mai încălzește. Vor fi circa 17 grade Celsius ziua și 8 grade noaptea. Joi se vor menține aceleași temperaturi.

Vești proaste pentru femeile din Rusia! Autoritățile le-au interzis lenjeria intimă din dantelă

Poate că ai mai auzit de legi ciudate, dar știai că femeile din Rusia, Belarus și Kazahstan nu au voie să poarte lenjerie intimă din dantelă? Asta pentru că autoritățile au interzis acest material în anul 2014. De ce au făcut-o? 

Oricât de elegantă, atrăgătoare și confortabilă ar fi lenjeria intimă din dantelă, reglementările acestor țări spun că nu poate fi folosită, iar motivele sunt legate de sănătatea cetățenilor, scrie „CNN‟ citat de clickpentrufemei.ro. 

În urmă cu 10 ani, autoritățile din Rusia, Belarus și Kazahstan au impus o regulă care impune comercializarea lenjeriei intime care conține cel puțin 6% bumbac. Orice lenjerie sub acest prag nu este disponibilă în magazine, iar atât producția, cât și importul său sunt oprite. Potrivit „Your Tango‟, această reglementare are scopul de a proteja cetățenii de pericolele pe care îmbrăcămintea sintentică le poate aduce asupra pielii. 

De ce este considerată lenjeria intimă din dantelă un pericol pentru sănătate? 

Dantela este considerată a fi un pericol pentru sănătate, deoarece contribuie la acumularea de umiditate în zonele intime, la creșterea bacteriilor și dezvoltarea infecțiilor, ceea ce nu se întâmplă în cazul bumbacului, care este o țesătură „respirabilă‟: 

„Unele femei sunt norocoase și, când vine vorba despre lenjeria intimă, pot purta orice sau chiar nimic. Altele, însă, în special cele cu pielea sensibilă pot fi predispuse la infecții, inclusiv la vaginoză bacteriană‟, a spus Dr. Alyssa Dweck, medic ginecoloc, pentru „Huff Post‟. 

Când nu este bine să porți lenjerie intimă? 

Bumbacul este o țesătură potrivită pentru lenjeria intimă, dar dacă ai transpirat în urma antrenamentului fizic sau dacă, în general, transpiri mult, este bine să o schimbi imediat, spune specialistul. De asemenea, dacă lenjeria îți provoacă disconfort, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să optezi pentru una mai respirabilă sau confortabilă ori să nu mai porți deloc. 

Moldova a creat primele vinuri din lume, utilizând inteligența artificială. Licorile, lansate în ediție limitată

Încă un motiv de mare mândrie pentru vinificatorii moldoveni. Aceștia au apelat la inteligența artificială pentru a crea vinuri noi. Au rezultat două- un vin alb și unul roșu, iar inteligența artificială a fost implicată în toate etapele de producere, de la recoltarea strugurilor, până la îmbuteliere, conceperea etichetei și chiar a campaniei de publicitate. Creațiile vinicole inedite au fost prezentate la o renumită expoziție din Germania, unde i-au surprins chiar și pe cei mai vehemenți critici, scrie tv8.md.

Sarcina de a crea un vin reprezentativ pentru Republica Moldova i-a revenit oenologului virtual, denumit „Chelaris”. I-au fost puse la dispoziție toate datele și informațiile adunate în ultimii cinci ani de specialiști de la loturile pilot demonstrative ale Oficiului Național al Viei și Vinului. În rezultat, au fost obţinute două vinuri de cupaj. Unul – compus din soiurile Fetească Albă, Fetească Regală şi Viorica- pentru vinul alb şi cel roșu- din soiul Fetească Neagră și alte trei loturi experimental-demonstrative.

„În producerea acestui vin inteligența artificială a fost utilizată la toate etapele de producere începând cu recoltarea, fermentarea, stabilizarea, crearea cupajului, îmbutelierea, crearea etichetei, crearea videourilor de promovare, crearea unui meta om care să promoveze vinul și să vorbească despre el. Am intrat și ne-am dus într-o lume în care am testat puterea inteligenței artificiale la toate etapele”.

Cele două vinuri, create în premieră în țara noastră, au produs furori, inclusiv în afară.

„Vinul a fost degustat într-un master class profesionist în cadrul expoziției ProWein unde am avut cei mai reputați critici de vin, a fost apreciat foarte înalt și de fapt asta a surprins foarte mult. Știrea despre Moldova care a produs primul vin serios cu inteligența artificială a fost preluată de 14 mii de publicații internaționale și cele mai notorii jurnale și platforme media au scris despre asta, deci avem o creștere a notorietății a vinurilor Moldovei pe plan extern”.

Experții internaționali susțin că acesta este un salt spectaculos în industria vitivinicolă, deoarece inteligența artificială poate dezvolta acest sector și mai vertiginos.

„A fost unul dintre cele mai de succes stand-uri de vin de la eveniment. S-a adunat foarte multă lume la stand-ul moldovenesc, care a dorit sa vadă acest proiect cu inteligența artificială. A fost un bun exemplu al industriei vitivinicole care cooperează cu industria IT și putem face mai mult. Utilizarea inteligenței artificiale va face ca industria vinicola a Moldovei să fie mai competitivă față de alte companii din alte țări, care au mult mai mulți bani”.

Proiectul este deocamdată unul pilot, iar cele două vinuri au fost lansate într-o ediție limitată, de 150 de sticle.

„Noi dorim să demonstrăm lumii întregi că Republica Moldova este o țară inovativă, noi urmăm trendurile și noi comunicăm ferm la toată lumea că da, noi putem să facem și ne aliniem la trendurile mondiale, ba chiar putem fi înaintea la toți”.

Iar revoluția tehnologică nu se oprește aici. Acum se lucrează la o aplicație, la care vor avea acces toți vinificatorii moldoveni, pentru a utiliza IA în orice etapă de producere a vinului.

„Timp de un deceniu am reușit să susținem mai mult de 100 de vinării la peste 50 de concursuri internaționale și să aducem acasă peste 6500 de medalii, jumătate din acestea fiind medalii de aur. Asta denotă că vinurile noastre excelează prin calitate, prin inovație, prin creativitatea sectorului”.

În prezent, vinurile moldovenești sunt vândute în peste 70 de țări. În 2023, Republica Moldova a exportat, în total, 123 de milioane de litri de vinuri, în valoare de 192 de milioane de dolari. Este cu 18 procente mai mult față de 2022. 55 la sută din aceste vinuri le-am exportat în Uniunea Europeană. Vinurile noastre se vând cel mai mult în România, Polonia, Cehia, SUA și China. În 2024 producătorii noștri își propun să crească volumul vânzărilor în Japonia, unde prețul oferit pentru vinurile moldovenești este dublu față de cel de pe piața europeană.

Egiptul are o nouă capitală administrativă, construită de la zero
Articolul anterior
Unde s-a mai auzit aşa ceva? Petrecere de divorţ cu peste 200 de invitaţi
Articolul următor