Orașul din România care s-a clasat pe primul loc în topul destinaţiilor europene de sărbătorile pascale

După ce s-au lăudat cu târgul de Crăciun şi un loc 6 în topul destinaţiilor europene preferate de turiştii din întreaga lume pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, oltenii dau din nou lovitura. Craiova s-a clasat pe primul loc în topul destinaţiilor europene de Paşte şi a lăsat în urmă oraşe cu tradiţie în turism. Anunţul a fost făcut de primarul Băniei şi a fost primit cu reacţii de toate felurile. 

Parcurile de la noi şi peisajele cu adevărat încântătoare par să fi fost cartea câştigătoare, dar şi amenajările din zona centrală şi târgul de Paşte care s-a organizat în pieţele din inima oraşului. Cel puţin dacă este să ne luăm după anunţul primăriei. Parcul Nicolae Romanesc este fără echivoc o emblemă a Craiovei şi un motiv pentru care trebuie să ajungi măcar o dată aici.

Craiova, promovată în portalul European Best Destinations  

Cât despre reacţiile craiovenilor în legătură cu acest loc fruntaş sunt împărţite. Evident, unii au primit cu mândrie anunţul. Alţii însă pun la îndoială clasamentul. Cu atât mai mult cu cât Craiova beneficiază de promovare în portalul European Best Destinations după ce a plătit o taxă de aproape 25 de mii de euro. Suma a implicat atât promovarea oraşului cât şi participarea la competiţiile organizate anul trecut de European Best Destinations. 

În ceea ce priveşte nominalizarea de acum, în competiţia destinaţiilor de paşte, primăria susţine că nu s-a achitat o nouă taxă iar locul câştigat de Craiova de această dată este unul bine meritat. Pe locul doi în top s-a clasat capitala Austriei, Viena. Iar bronzul competiţiei a fost adjudecat de Zagreb, Croaţia.

Poliţiştii români de frontieră au reținut un moldovean, căutat de autorităţile din Italia

Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat, scrie punctul.md.

În ziua de 02 decembrie a.c, în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii români de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Italia, din data de 25.11.2024, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat.Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Percheziții la o companie de construcții. Acțiunile vizează darea în exploatare a unui imobil

Ofițerii și procurorii anticorupție efectuează astăzi acțiuni de urmărire penală într-o cauză pornită pe faptul confecționării, deținerii și folosirii documentelor oficiale false pentru darea în exploatare a unui imobil din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.

Informația a fost confirmată pentru agenție de purtătorul de cuvânt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.Alte detalii vor fi oferite ulterior. 

Facturi mai mari la gaz din decembrie: Noul tarif a intrat în vigoare

Începând cu 1 decembrie, consumatorii vor plăti cu 3,62 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaz, noul tarif fiind de 16,74 lei, comparativ cu 13 lei și 12 bani anterior, scrie safenews.md.

Se întâmplă după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea tarifului în cadrul unei ședințe care a durat o oră, justificându-se prin creșterea prețurilor pe bursele europene.

Directorul ANRE, Alexei Taran, a menționat că decizia a fost influențată de majorările internaționale ale prețurilor, afectând astfel costurile de achiziție ale gazelor de către furnizorii de serviciu public, în special SA Moldovagaz.

Deși tariful aprobat este mai mic decât cel solicitat de Moldovagaz, de 17,47 lei, ANRE a avertizat că există posibile noi scumpiri în viitor, cu perspective de menținere a prețurilor ridicate pentru primul trimestru din 2025.

Papa Francisc îi îndeamnă pe oameni să fie mai buni cu soacrele: „Nu spun că sunt văzute ca nişte diavoli, dar se vorbeşte mereu peiorativ despre ele”
Articolul anterior
Ucraina a reușit să oprească ofensiva Rusiei în Donbas. Pierderile rușilor sunt semnificative
Articolul următor