Pagube după inundații în Capitală: Drumuri distruse, mașini inundate, blocuri afectate și garduri doborâte

În capitală, situația continuă să fie una dificilă după ploile torențiale din ultimele zile. Un șir de străzi rămân a fi inundate cu apă și nămol, mai multe blocuri au fost afectate, iar în 3 locații au avut loc surpări de teren. Toate acestea au fost raportate astăzi, 16 septembrie, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei, scrie deschide.md.

Potrivit informațiilor oferite de pretorul sectorului Centru, Vlad Hîncu, o subterană din sector a fost inundată și este salubrizată în prezent, iar 3 garduri au fost doborâte de puhoaiele de apă. Demnitarul a mai menționat că mai mulți arbori au căzut de greutatea apei absorbite, iar în prezent aceștia sunt înlăturați.

Situația este mai complicată în sectorul Ciocana. Acolo au fost înregistrate 3 cazuri de surpări de teren și au fost prăbușiți mai mulți copaci. „Din cauza ieșirii râului Bîc din albie, s-au înregistrat 3 zone de inundații pe carosabil, iar multe străzi sunt plin cu nămol. Echipele sunt prezente la fața locului și copacii prăbușiți au fost lichidați, iar pagubele se evaluează”, a menționat Sinilga Școlnic, pretorul Sectorului Ciocana.

De asemenea, au fost înregistrate multe pagube și în sectorul Buiucani. Conform informațiilor oferite de pretorul de sector, Vasile Moroi, cele mai afectate străzi au fost: Calea Ieșilor, Ion Creanga și pasajul subteran din strada Ion Creangă, nr1.

De sâmbătă, împreună cu colegii pompieri și salvatori, s-a pompat încontinuu apa din pasaj, apoi specialiștii au salubrizat zona și au scos toate resturile. La moment, pasajul este deschis, dar a fost deconectată lumina ca să nu fie scurtcircuit. Când va fi totul normal – se va conecta lumina. Pe 5 adrese au fost copaci căzuți, iar pe una din adrese, copacul a căzut pe mașini. La o grădiniță copacul a avariat gardul. Per total, 16 grădinițe au avut de suferit, iar o grădiniță a fost închisă, acolo e mai complicată situația. Sperăm că mâine va fi deschisă. Dintre blocurile locative, 6 au fost afectate de scurgerile de apă, un bloc rămâne afectat pentru că apele încă nu s-au evacuat din parc, este vorba de adiacentul Parcului Dendrariu”, a subliniat Vasile Moroi. De asemenea, el a cerut conducătorilor auto să evite circulația mașinilor pe străzile Milano și Calea Ieșilor.

În sectorul Rîșcani al capitalei continua lucrările de salubrizare a crengilor căzute. Potrivit pretorului de sector, Mihai Furculiță, cele mai afectate străzi au fost Albișoara, Zaikin, Tudor Vladimirescu și cartierul Poșta veche.

Ploile torențiale au afectat grav mai multe zone și din sectorul Botanica. Este vorba despre străzile: Muncești, Dacia, Decebal, Trandafirilor, Grădina Botanică. De asemenea, se fac lucrări de salubrizare pe străzile: Valea Crucii, Sarmizegetusa, Independenței, precum și pe alte străzi.

În această situație, angajații Întreprinderii Municipale „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” intervin pentru înlăturarea și degajarea terenurilor înnămolite, precum și îndepărtează arborii și crengile căzute.

Astfel, în Parcul „Valea Morilor”, Grădina Publică „Alunelul”, Parcul „La Izvor”, Pădurea – Parc „Butoiaș”, Parcul „Râșcani”, str. Florilor, scuarul de pe str. I. Zaikin, scuarul de pe strada Răzășilor, Parcul „Valea Trandafirilor”, Grădina Publică „Sarmizegetusa”, str. A. Russo și bd. Mircea cel Bătrân, se efectuează lucrări de degajare, spălare și evacuare a nămolului adus de viiturile de apă.

De asemenea, la adresele Salcîmilor 22/9, Armenească 26, Ginta Latină 1/1, str. N. Dimo, str. Igor Vieru 16, sc. 1 și str. Pelivan 7, se desfășoară lucrări de evacuare a ramurilor și arborilor căzuți.

Elevii vor merge sâmbătă la școală pentru a recupera o zi din vacanță

Pe 15 martie, elevii din R. Moldova vor merge la școală pentru a recupera orele zilei de 3 martie, care a fost adăugată la vacanța de primăvară.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a decis că în anul de studii 2024-2025 vacanțele de toamnă și de primăvară să fie mai mari. Acestea au durat câte nouă zile, iar elevii și profesorii trebuie să recupereze două zile: lecțiile din 1 noiembrie au fost recuperate pe 9 noiembrie, iar lecțiile din 3 martie urmează a fi recuperate pe 15 martie.

Următoarea vacanță a elevilor este cea de Paște, care va începe pe 19 aprilie și se va încheia pe 28 aprilie. În total, pe parcursul anului de studii, toți elevii beneficiază de vacanțe de toamnă, de iarnă, de primăvară și vacanța de Paște.

Primele imagini de la negocierile dintre Statele Unite și Ucraina, desfășurate în Arabia Saudită

Oficialii ucraineni și americani au început marți discuțiile în Arabia Saudită pentru a găsi o cale de încheiere a războiului cu Rusia, la câteva ore după ce forțele Kievului au lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum, potrivit Reuters.

Negocierile de la Jeddah au început Președintele Volodimir Zelenski speră că discuțiile de la Jeddah vor revitaliza relațiile „pragmatice” cu SUA după întâlnirea dezastruoasă cu președintele american Donald Trump luna trecută.

Zelenski a sugerat un armistițiu inițial cu Rusia în aer și pe mare. Propunerea vizează să demonstreze că lucrează pentru obiectivul lui Trump de a încheia rapid războiul, după ce președintele american l-a acuzat pe liderul ucrainean că nu este pregătit pentru pace.

Statele Unite, principalul aliat al Kievului din 2022, și-au schimbat politica privind războiul și au făcut presiuni asupra Ucrainei, oprind asistența militară și întrerupând schimbul de informații. „Sperăm la rezultate practice”, a declarat Zelenski înaintea discuțiilor, într-o postare pe X luni seara. „Poziția Ucrainei în aceste discuții va fi pe deplin constructivă”.

Peste noapte, Ucraina a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum, folosind cel puțin 91 de drone. Atacul a provocat incendii, a închis aeroporturi și a forțat redirecționarea zecilor de zboruri, potrivit oficialilor ruși citați de Reuters.

Momentul atacului – în care 337 de drone au fost doborâte deasupra Rusiei, conform Moscovei – pare să arate că Kievul este încă capabil de atacuri majore, după o serie de atacuri cu rachete rusești, unul dintre ele ucigând cel puțin 14 persoane sâmbătă.

Zelenski a făcut apel la aliații săi europeni să susțină ideea sa de armistițiu, pe care o consideră o șansă de a testa voința Moscovei de a încheia războiul.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni reporterilor, în drum spre Jeddah, că discuțiile cu Kievul vor fi importante pentru a evalua dacă Ucraina este dispusă să facă concesii pentru a ajunge la pace.

Trump anunță că își cumpără Tesla, după ce acțiunile mărcii au scăzut masiv

Președintele american Donald Trump a anunțat într-un mesaj pe rețeaua sa socială, Truth Social, că își va cumpăra o mașină electrică Tesla, produsă de compania lui Elon Musk, într-o încercare de a stopa trendul negativ pe care a intrat producătorul american de vehicule electrice.

„În atenția republicanilor, conservatorilor și a tuturor marilor americani, Elon Musk «riscă» pentru a ajuta națiunea noastră și face o treabă fantastică! Dar nebunii stângii radicale, așa cum fac adesea, încearcă să boicoteze în mod ilegal și conspirativ Tesla, unul dintre cei mai mari producători de automobile din lume și «copilul» lui Elon, pentru a-l ataca și a-i face rău lui Elon și tot ceea ce reprezintă el. Au încercat să-mi facă asta și mie la scrutinul prezidențial din 2024 și cum s-a terminat? În orice caz, mâine dimineață voi cumpăra o Tesla nouă, în semn de încredere și sprijin pentru Elon Musk, un american cu adevărat extraordinar. De ce ar trebui să fie pedepsit pentru că își pune la treabă abilitățile extraordinare pentru a ajuta la a face America măreață din nou????”, a scris Donald Trump pe Truth Social.

Mesajul președintelui american vine în contextul în care acțiunile Tesla au scăzut pe bursa de la New York, iar vânzările – în special în Europa – sunt în cădere.

Acțiunile producătorului de vehicule electrice au scăzut cu 15% luni pe Wall Street, cea mai proastă zi pe piață din septembrie 2020, potrivit CNBC News. Vineri, Tesla a încheiat a șaptea săptămână consecutivă de pierderi, cea mai lungă serie de pierderi de la debutul pe Nasdaq, în 2010. Acțiunile au scăzut în fiecare săptămână de când CEO-ul Elon Musk a plecat la Washington, pentru a-și asuma un rol major în cel de-al doilea mandat la Casa Albă al lui Trump. De la maximul de 479,86 de dolari pe acțiune atins în decembrie 2017, acțiunile Tesla au pierdut peste 50% din valoare, ștergând peste 800 de miliarde de dolari din capitalizarea de piață. Ziua de luni a marcat a șaptea cea mai proastă zi înregistrată de acțiuni. Scăderea acţiunilor Tesla se înscrie într-o tendinţă mai amplă de pierderi la bursa de pe Wall Street, în special în rândul companiilor de tehnologie, pe fondul temerilor cu privire la situaţia economiei americane.

De asemenea, în Europa, vânzările Tesla au scăzut dramatic, potrivit publicației The Street. Europa este o piață majoră pentru Tesla, însă, cu toate acestea, în timp ce continentul favorabil vehiculelor electrice a înregistrat o creștere a numărului de vehicule electrice, vânzările Tesla au scăzut, arată sursa citată.

Primele date privind vânzările europene de vehicule electrice din februarie arată că cumpărătorii din mai multe țări de peste ocean aleg alte mărci decât producătorul auto american. Vânzările Tesla în Norvegia – o țară relativ prietenoasă cu vehiculele electrice – au scăzut cu 48,4% în februarie 2025 față de 2024. Danemarca și Suedia (țara de origine a rivalilor Volvo și Polestar) au înregistrat, de asemenea, scăderi de la an la an de 53,1% și, respectiv, 42,4% în februarie, în timp ce vânzările din Franța au scăzut cu mai mult de 26%.

Drumuri inundate în centrul și sudul R. Moldova. Administrația de Stat a Drumurilor vine cu recomandări pentru șoferi
Articolul anterior
Circa două mii de salvatori, la datorie: Digurile de pe Prut și Nistru riscă să cedeze
Articolul următor