Parisul, în mormane de deșeuri din cauza grevei gunoierilor

Peste 5.400 de tone de deşeuri au rămas necolectate la Paris, duminică, în a şaptea zi de grevă a gunoierilor, care se opun reformei pensiilor, a anunţat Primăria citată de hotnews.ro.

Cele trei puncte de incinerare din apropierea capitalei franceze rămân în continuare închise, în timp ce tomberoanele de gunoi sunt pline până la refuz în unele cartiere şi ocupă trotuarele, alături de saci plini cu deşeuri menajere.

Agenţia metropolitană pentru deşeurile menajere Syctom a declarat că redirecţionează pubelele către alte 15 locuri de tratare sau de depozitare şi că nu a solicitat, deocamdată, intervenţia poliţiei pentru a pune capăt blocării centrelor sale, relatează AFP și News.ro.

Angajaţii Primăriei sunt responsabili de colectarea deşeurilor în jumătate din districtele pariziene, iar cealaltă jumătate este gestionată de furnizori privaţi de servicii.

Avizul de grevă al sindicatului reaminteşte că în prezent, gunoierii şi şoferii serviciilor de salubritate se pot pensiona la 57 de ani, iar dacă reforma pensiilor va fi adoptată, vârsta de pensionare va creşte la 59 de ani. „Marea majoritate a personalului din departamentul de gestionare a deşeurilor şi a apei are o speranţă de viaţă cu 12 până la 17 ani mai mică decât restul forţei de muncă”, a declarat sindicatul, care se află, de asemenea, în negocieri pentru reclasificarea salariilor şi evoluţia carierei gunoierilor.

Pe străzi, trecătorii intervievaţi duminică de AFP au declarat că „înţeleg mişcarea de protest” a gunoierilor, dar sunt îngroziţi, pe de altă parte, de şobolanii şi şoarecii pe care îi văd. Comercianţii de produse alimentare în special sunt disperaţi. Într-o piaţă, gunoaiele acumulate aveau peste un metru înălţime.

Primii copii ucraineni au reușit să se întoarcă acasă din captivitatea rusă! Ce pedepse au îndurat pentru că au strigat „Slava Ucrainei”. Imagini emoționante

Ucraina a organizat întoarcerea acasă a 17 copii pe care Federația Rusă i-a deportat de pe teritoriul regiunilor Herson și Harkov în timpul ocupație, anunță agențiile de presă, care citează o declarație de presă făcută de organizația caritabilă Salvați Ucraina.

Copii/Captură video

Potrivit sursei citate, voluntarii au reușit să găsească copiii pe care rușii, după deportarea din Ucraina, i-au transportat pe teritoriul Federației Ruse și pe care au refuzat să-i returneze părinților, relatează Ziare.com.

Copiii au declarat reporterilor că în Rusia au fost amenințați cu trimiterea în internatul din Pskov, li s-a spus că părinții i-au abandonat, au fost bătuți cu tije de metal și au fost izolați pentru că au strigat „Slava Ucraina”.

Invadatorii le-au mai spus copiilor că eliberarea Hersonului „nu este adevărată” și că vor rămâne pentru totdeauna „copii ai Rusiei”.

Operațiunea de întoarcere a copiilor a fost însoțită de o logistică complexă sub pericolul amenințărilor constante din partea Federației Ruse.

Ei au putut să se reîntâlnească cu părinții lor cu o zi înainte, pe 22 martie, mai arată sursa citată. Video:

Noi locuințe sociale în Moldova. Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei oferă 27 de milioane de euro

Pentru construcția locuințelor sociale noi în R. Moldova, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi 27 mln. de euro. Dintre aceștia, 20 mln. de euro vor fi sub formă de împrumut pentru faza III a Proiectului de construcție, iar restul vor fi oferiți sub formă de granturi.

Câte locuințe sociale au fost construite în țară anul trecut - Stiri.md

Este vorba despre un grant de 1 mln. de euro din Fondul Verde de Investiții Sociale, precum și un grant de 6 mln. de euro din Fondul E5P pentru măsurile de eficiență energetică.

Costul total al proiectului este de 34 mln. de euro. Diferența de bani, de 7 mln. de euro, va fi acoperită de către autoritățile publice locale care vor aplica la proiect. Contribuția va fi formată din valoarea construcțiilor existente nefinalizate sau abandonate, valoarea terenului și documentația tehnică de proiect.

În baza proiectului vor fi construite 455 locuințe sociale în 12 localități ale Republicii Moldova, care vor asigura cca 1600 beneficiari, renovarea/modernizarea căminelor studențești în 4 localități, care ar asigura cca 750 beneficiari și construcția caselor pentru bătrâni în 16 localități, care ar asigura cca 750 de beneficiari.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale proiectul prevede asigurarea cu locuințe sociale pentru diverse categorii de populație, construirea și reabilitarea caselor pentru bătrâni și căminele studențești, cu înlocuirea întregii anvelope a clădirilor, astfel, ca să fie reduse din costurile la încălzire, aplicând conceptul de eficiență energetică pentru clădiri. 

De asemenea, vor fi evaluate construcțiile publice existente și nefolosite din toată țara, în vederea renovării lor pentru a fi oferite familiilor cu venituri mici, familiilor tinere, specialiștilor care contribuie la dezvoltarea comunităților locale.

Obiectivele proiectului de construcție a locuințelor sociale sunt:

  • Suportul persoanelor cu venituri mici în asigurarea cu spațiu locativ;
  • Suportul persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități pentru asigurarea cu locuri în aziluri specializate;
  • Asigurarea studenților cu locuri în cămine modernizate;
  • Atragerea funcționarilor din cadrul sistemului bugetar al Republicii Moldova și reducerea fluctuației de cadre în rândurile angajaților publici în zonele rurale, prin oferirea de locuințe la locul angajării;
  • Îmbunătățirea calității vieții persoanelor social vulnerabile;
  • Dezvoltarea regiunilor prin atragerea și reținerea funcționarilor publici în urbele mici și localitățile rurale ale Republicii Moldova;
  • Creșterea eficienței energetice în imobilele publice, ceea ce va duce la reducerea poluării mediului și la scăderea cheltuielilor.

Proiectul vizează atragerea și menținerea specialiștilor din domeniul educației, sănătății, protecției sociale și administrației publice în mediul rural pentru a asigura furnizarea în continuare a unor astfel de servicii și astfel să contribuie la creșterea calității vieții pentru cetățeni, prin oferirea acestora la prețuri accesibile în locațiune.

Președintele Finlandei a semnat legea privind aderarea țării sale la NATO

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a semnat joi legea privind aderarea ţării sale la NATO, transmite Agerpres.

Finlanda intenţionează să construiască un gard la graniţa cu Rusia -  Stiri.md

Legislaţia care încorporează tratatul fondator al NATO a fost adoptată de parlamentul de la Helsinki la 1 martie cu o largă majoritate.

Sauli Niinisto anunţase după acel vot că doreşte să promulge legea înaintea alegerilor parlamentare din ţara sa, prevăzute pentru 2 aprilie.

Finlanda încă aşteaptă ca Turcia şi Ungaria să ratifice cererea sa de aderare la NATO. Toate celelalte 28 de ţări membre ale organizaţiei au aprobat deja intrarea Finlandei în Alianţă.

Ungaria intenţionează să ratifice aderarea Finlandei la 27 martie, în timp ce Turcia a anunţat că o va aproba în curând.

La scurt timp după Summitul de la Madrid din 28-30 iunie 2022, Suedia şi Finlanda au ajuns la un acord cu Ankara. Cele două ţări nordice şi-au exprimat sprijinul pentru Turcia în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii sale naţionale şi au promis că vor facilita expulzarea suspecţilor urmăriţi de autorităţile turce.

Ulterior, Turcia le-a prezentat celor două ţări nordice cereri de extrădare pentru 33 de persoane, majoritatea considerate ”terorişti” de către Ankara. Extrădările militanţilor kurzi sau ale personalităţilor ostile regimului turc refugiate în Suedia constituie aspectul cel mai delicat al cererilor formulate de Turcia.

Decizia Suediei de a autoriza în luna ianuarie o manifestaţie în faţa ambasadei Turciei la Stockholm, în cursul căreia a fost ars un exemplar din Coran, a cauzat o reacţie dură din partea Ankarei, care practic a suspendat ratificarea aderării celor două ţări la NATO.

În urma începerii invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Suedia şi Finlanda – ce are o frontieră terestră cu Rusia cu o lungime de 1.340 de kilometri – au prezentat o candidatură comună pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, abandonând deceniile de nealiniere militară.

Faliment răsunător în industria lactatelor din Republica Moldova
Articolul anterior
Mai multe rute regulate nu vor ieși luni la linie. Ar fi rămas fără numere de înmatriculare după ce au transportat oameni la protestul lui Șor
Articolul următor