60 de mii de oameni au cerut astăzi într-un glas organizarea unui referendum privind vectorul extern al Republicii Moldova. Doleanța a fost exprimată în cadrul a trei mitinguri, care au avut loc concomitent, în trei orașe din țară – Orhei, Bălți și Comrat, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.
Echipați cu drapelele Republicii Moldova și cu pancarte, oamenii au menționat că vocea poporului este mai presus de orice și că poporul trebuie să decidă încotro trebuie să meargă Moldova, spre Vest, Est, să adere sau nu la vreun bloc militar ori să rămână neutră, așa cum prevede Constituția. De asemenea, mulțimea susține că nu Maia Sandu și guvernarea PAS trebuie să decidă viitorul Moldovei.
„Astăzi, Moldova este o colonie a marilor puteri. Agenda propusă este una falsă. De aceea, trebuie să inițiem un referendum național în care să ne reconfirmăm voința și să dăm o direcția clară pentru Moldova”, a declarat Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei, în cadrul mitingului de la Orhei.
„Vrem ca vocea poporului să fie auzită. Actuala guvernare își permite să decidă în numele cetățenilor, indiferent de nenumăratele proteste și nemulțumirile oamenilor. Toată țara s-a adunat la aceste mitinguri pentru a spune că este împotriva acestei guvernări și că vrea să decidă direcția Moldovei. Societatea noastră este împărțită în mai multe tabere: unii vor în UE, alții în Uniunea Vamală, majoritatea vrea ca țara noastră să fie neutră. De aceea, am decis să creăm un grup organizatoric, care se va ocupa de inițierea unui referendum pentru ca poporul să-și spună punctul de vedere în privința vectorului extern”, a menționat deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, care a participat la mitingul de la Comrat.