Un echipaj format din patru oameni, printre care şi primul astronaut turc, a ajuns sâmbătă pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru o şedere de două săptămâni, în cadrul celei mai recente misiuni de acest tip organizate în întregime pe cheltuială privată de către startup-ul Axiom Space, cu sediul în Texas, relatează Reuters și News.ro.
Ajungerea la destinaţie a avut loc la aproximativ 37 de ore după ce echipajul companiei Axiom a decolat joi seară, la bordul unei rachete, de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Cape Canaveral, Florida. Atât capsula Crew Dragon care i-a transportat pe astronauţi, cât şi racheta Falcon 9 care a lansat-o pe orbită au fost furnizate, lansate şi operate de SpaceX, compania lui Elon Musk, în baza unui contract cu Axiom, la fel ca şi în cazul primelor două misiuni Axiom către ISS, din 2022.
Odată ajunşi pe Staţia Spaţială, astronauţii intră în responsabilitatea operaţiunii de control a misiunii NASA din Houston.
Crew Dragon s-a andocat în mod autonom cu ISS la ora 10.42 GMT (12.42, ora României), după ce cele două vehicule spaţiale au zburat aproximativ 400 km deasupra Pacificului de Sud, a arătat o transmisiune în direct pe internet a NASA. Ambele s-au înălţat în tandem şi au zburat în jurul globului pământesc la viteza hipersonică de aproximativ 28.200 km/h în momentul în care au ajuns pe orbită. Odată cuplarea realizată, a durat aproximativ două ore pentru ca spaţiul sigilat dintre staţia spaţială şi capsula echipajului să fie presurizat şi verificat în privinţa scurgerilor, înainte ca trapele să poată fi deschise, permiţând astronauţilor proaspăt sosiţi să se deplaseze la bordul laboratorului orbital.
Echipajul Axiom-3 urmează să petreacă 14 zile în microgravitaţie, efectuând peste 30 de experimente ştiinţifice, multe dintre ele axate pe efectele zborului spaţial asupra sănătăţii şi bolilor umane.
Un turc, pentru prima oară în spațiu
Echipa multinaţională este condusă de Michael López-Alegría, în vârstă de 65 de ani, un astronaut NASA pensionat de origine spaniolă şi director al Axiom, aflat la al şaselea său zbor spre staţia spaţială. El a comandat, de asemenea, misiunea de debut a Axiom – prima călătorie exclusiv privată către ISS – în aprilie 2022.
Secundul său la comandă pentru Ax-3 este colonelul italian al Forţelor Aeriene Walter Villadei, în vârstă de 49 de ani.
Echipa este completată de aviatorul suedez Marcus Wandt, 43 de ani, care reprezintă Agenţia Spaţială Europeană, şi de Alper Gezeravcı, 44 de ani, un veteran al Forţelor Aeriene turceşti şi pilot de vânătoare, care este primul cetăţean al ţării sale care ajunge în spaţiu.
Ei au fost întâmpinaţi la bordul ISS de cei şapte membri ai actualului echipaj obişnuit al staţiei – doi americani de la NASA, câte un astronaut din Japonia şi Danemarca şi trei cosmonauţi ruşi.
De la înfiinţarea sa, în urmă cu opt ani, Axiom, cu sediul în Houston, şi-a creat o afacere care se adresează guvernelor străine şi patronilor privaţi bogaţi care doresc să-şi trimită propriii astronauţi pe orbită. Compania încasează cel puţin 55 de milioane de dolari pentru serviciile sale de organizare, pregătire şi echipare a clienţilor pentru zborurile spaţiale.
Axiom este, de asemenea, una dintre cele câteva companii care construiesc o staţie spaţială proprie destinată să înlocuiască în cele din urmă ISS, pe care NASA se aşteaptă să o retragă în jurul anului 2030. Lansată pe orbită în 1998, ISS a fost ocupată în mod continuu din anul 2000 în cadrul unui parteneriat condus de SUA şi Rusia, care mai include Canada, Japonia şi 11 ţări aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene.