Patru generații de femei din Odesa, refugiate în Găgăuzia

Femei din patru generații, dintr-o familie din Odesa, refugiate din Ucraina, și-au găsit adăpost la Centrul regional pentru reabilitarea victimelor violenței în familie din Autonomia Găgăuză, înființat în 2020 cu sprijinul PNUD.

Patru generații de femei din Odesa, refugiate în GăgăuziaFoto: PNUD

Cea mai vârstnică, Nina Derebcinskaia, are 93 de ani, iar cea mai mică abia a împlinit două săptămâni.

La vârsta pe care o are, Nina Derebcinskaia nu credea că va fi nevoită să plece vreodată de acasă și să lase totul în urmă. Toată viața sa a trăit în Odesa, unde s-a mutat când avea 17 ani și unde a muncit la o fabrică de beton, apoi în construcții.

„Am supraviețuit anului ‘33, aveam cinci ani atunci când a fost foametea. Apoi a început războiul, apoi anul ’47, iar foamete. Am muncit alături de alte mii de oameni ca să reconstruim Odesa, care era ruinată după război. Nu am crezut niciodată că voi trece printr-un alt război”, spune femeia.

Nina se mișcă cu dificultate și e dependentă aproape sută la sută de ajutorul familiei.

Casa familiei din Odesa se află în imediata apropiere de infrastructura militară, care a fost una dintre primele ținte ale bombardamentelor.Publicitate

„Ne era frică, geamurile le lipisem, ca să nu se facă cioburi care ne puteau răni. Ni s-a spus să stăm la pământ, undeva în coridor. Am amenajat acolo un spațiu în care să stăm. Subsolul nu e sigur, dacă rămâneam în el, s-ar fi prăbușit peste noi și nu am mai fi ieșit vii de acolo”, spune Nadejda Ierghieva (63 de ani), fiica Ninei.

Nadejda a găsit puteri să plece din Odesa de dragul fiicei și a nepoatelor sale: „Totul era închis. Farmaciile erau pustii. Nimic nu găseai. Eu sunt bolnavă de inimă, nu găseam niciun fel de medicamente, nici pentru copii. Dacă mergeai spre farmacie și scria că ar fi deschisă… era de fapt închisă”, își amintește ea.

Elena Cernîh (39 de ani), cea de-a treia femeie din familie, abia născuse pe cel de-al doilea copil și revenise acasă de la maternitate când a început războiul. Soțul Elenei, căpitan de corabie, este plecat într-o misiune peste hotare și nu a reușit să se implice în evacuarea familiei. Astfel, cele trei femei adulte din familie au fost nevoite să se descurce cu forțele proprii, apelând la ajutorul unei rude, care le-a transportat până la punctul de trecere Palanca.

„Pentru propriul copil mereu îți dorești tot ce e mai bine. Să poți să te bucuri de primele cuvinte, primele mișcări. Dar nu să fugi și să cauți unde să te ascunzi. Cu doi copii mici nu știi ce să faci în asemenea situații. La Odesa lumea doarme prin subsoluri și nici nu sunt atât de multe locuri unde să te ascunzi”, spune Elena.

„Mergeam spre nicăieri, nu ne-am așteptat la o asemenea primire”

La Palanca au trecut prin punctul de control ușor și peste câteva ore erau deja în UTA Găgăuzia, unde au fost găzduite la Centrul pentru reabilitarea victimelor violenței în familie. Angajații le-au oferit tot necesarul pentru trai, astfel ca toate cele trei femei și două fetițe să se poată simți în siguranță.

„Nu m-am așteptat la o asemenea primire. Noi mergeam spre nicăieri, nu știam pe nimeni. Nici nu eram sigure dacă vom supraviețui aici. Mai ales cu un bebeluș. Dar sunt atât de recunoscătoare că ne-au primit aici, unde e atât de bine și suntem primiți din inimă. Să vă dea Domnul pace. Pace, pace, pace!”, spune Nadejda Irghieva.

Ea mărturisește că este foarte recunoscătoare oamenilor din Moldova care i-au ajutat să fie în siguranță: „Eu vreau să fie pace și să mă întorc acasă. Să nu ne fie frică. Să dea Domnul să nu treacă nimeni prin ce am trecut noi”. 

Centrul pentru reabilitarea victimelor violenței în familie a fost deschis acum doi ani pentru a sprijini femeile și copiii care au trecut prin violență.

Acum, administrația centrului a decis să folosească o parte din spațiile disponibile pentru a adăposti oamenii care sunt nevoiți să părăsească Ucraina, prioritate având mamele cu copii mici.

Svetlana Gheorghieva, directoarea centrului, spune că imediat ce s-a aflat că vor găzdui refugiați, oamenii din satele din împrejurimi au venit cu ajutoare. 

„Oamenii s-au oferit din prima zi să ajute. Nu vorbim despre ajutor financiar. Au donat produse alimentare, de igienă, pentru ca refugiații să aibă un anumit confort, să fie în siguranță și, cel mai important, să simtă sprijinul necesar pentru ei în această perioadă de criză”.

Atât cele trei femei, cât și alți refugiați din Ucraina care ajung la centrul din UTA Găgăuzia, beneficiază nu doar de servicii de cazare, dar și de asistență psihologică și alte servicii de are au nevoie, inclusiv asistență medicală primară sau consultanță juridică.

Cu sprijinul PNUD, 23 de refugiați, inclusiv 13 copii, au fost găzduiți la Centrul regional pentru reabilitarea victimelor violenței în familie din UTA Găgăuzia.

sursa: www.pnud.md

169 de elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană la Geografie

169 de elevi din întreaga țară participă la ediția din anul curent a Olimpiadei Republicane la Geografie. Competiția se desfășoară în perioada 09-11 mai la Liceul Teoretic „N. V. Gogol” din Chișinău.

Prezentă la festivitatea de deschidere a evenimentului, Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat participanții pentru performanțele lor în studierea geografiei și i-a încurajat să continue studiul aprofundat al disciplinelor școlare îndrăgite.

Olimpiada Republicană la Geografie este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în colaborare cu membrii Consiliului Olimpic Republican și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 16 februarie – 27 mai 2024.

Angajați exploatați la locul de muncă. Nu vor mai avea weekenduri libere

Angajați exploatați la locul de muncă. Mai exact, șefa de relații publice de la cel mai mare motor de căutare din China, Baidu, și-a cerut scuze după ce a încercat să-și exploateze subalternii obligându-i să lucreze și în weekenduri, scrie evz.ro.

Gigantul chinezesc al motoarelor de căutare Baidu a intrat într-o criză de relații publice, din cauza propriului său șef. Qu Jing, vicepreședintele și șeful departamentului de comunicare al Baidu, a stârnit un val de proteste publice după ce a susținut o cultură dură la locul de muncă. Mai mulți angajați au fost nevoiți să lucreze șase zile pe săptămână.

Într-o serie de videoclipuri postate săptămâna trecută pe Douyin, versiunea chineză a TikTok, Qu a vorbit despre devotamentul ei față de slujbă, despre stilul de management strict și despre cerințele față de subordonații săi direcți.

Ea a atacat dur un angajat care a refuzat să plece într-o călătorie de afaceri de 50 de zile în timpul pandemiei, când China a impus restricții stricte de călătorie și carantine.

„De ce ar trebui să iau în considerare familia angajatului meu? Nu sunt mama sa”, a spus Qu. O altă replică: „Cine ești tu să-mi spui că soțul tău nu poate suporta asta”.

„Sunt cu 10 sau cu 20 de ani mai în vârstă decât tine. Nu mă simt obosită, chiar dacă am doi copii. Cine ești tu să-mi spui că soțul tău nu poate suporta asta?”, a mai spus Qu Jing.

Angajați exploatați la locul de muncă: Nu te aștepta la weekenduri libere

Într-un alt clip, Qu a împărtășit sacrificiile sale personale ca mamă care lucrează. Ea muncea atât de mult încât a uitat ziua de naștere a fiului ei cel mare și în ce clasă era fiul ei cel mic la școală. Ea a spus că nu a regretat acest lucru pentru că „a ales să devină o femeie de carieră”,

„Dacă lucrezi în domeniul relațiilor publice, nu te aștepta la weekenduri libere. Ține telefonul deschis 24 de ore pe zi, mereu gata să răspunzi”, a spus ea într-un al treilea videoclip.

Utilizatorii au criticat-o pe Qu pentru abordarea sa agresivă și insensibilă și au acuzat-o de promovarea unui loc de muncă toxic. Compania şi-a cerut scuze, după ce a obligat angajaţii să răspundă 24 de ore pe zi

Qu și-a cerut scuze joi și a spus că nu vorbea în numele companiei, dar remarcile ei au declanșat deja o reacție în China, unde tinerii se plâng de mult timp de o cultură a suprasolicitării excesive și de medii profesionale extrem de competitive, în special în industria tehnologică.

„Am citit cu atenție toate opiniile și comentariile de pe diverse platforme, iar multe critici sunt foarte pertinente. Reflectez profund asupra lor și le accept cu umilință”, a scris Qu.

De asemenea, cofondatorul Alibaba, Jack Ma, a atras critici intense după ce a aprobat tendința „996”, ceea ce înseamnă să lucrezi de la 9 dimineața la 9 seara, șase zile pe săptămână, și a numit-o „o mare binecuvântare”.

„Ea ar trebui să conducă departamentul de relații publice al lui Baidu, dar ea însăși este profund implicată într-o criză de relații publice. Vorbește despre lipsa de profesionalism”, a scris un comentator.

Prețul carburanților continuă să scadă. Cât vor costa de mâine

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă în continuare ieftinirea prețurilor la carburanți pe bursele internaționale, tendință care se reflectă fidel la stațiile petroliere din Republica Moldova, scrie tvrmoldova.md.

În consecință, pe parcursul săptămânii curente benzina a scăzut sub pragul de 26 lei/litru, iar motorina sub 21 lei/litru. Motorina, la prețul dat s-a comercializat ultima dată la începutul anului curent, fapt ce semnifică o recuperare totală a prețului acestui produs după fluctuațiile din ultimele luni.

Pentru următoarele patru zile, 11.05.2024-14.05.2024, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

– 25,69 lei/litru – pentru benzina COR 95 (-23 bani);
– 20,95 lei/litru – pentru motorina standard (-09 bani).

ANRE urmărește îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul transparent și garantează corectitudine maximă pentru acestea.

Aproape 700 de cereri au fost depuse pentru înscrierea copiilor ucraineni în școlile din țară
Articolul anterior
UE aprobă un nou val de sancțiuni împotriva Rusiei, printre care interzicerea investițiilor în sectorul energetic rus și a exporturilor de bunuri de lux
Articolul următor