Pelerinaj misterios: Mai mulți preoți de la Mitropolia Moldovei, întâlnire cu un apropiat al lui Putin, la Ierusalim

Un nou pelerinaj îndoielnic al unui grup de preoţi de la Mitropolia Moldovei. De această dată, clericii au plecat la Ierusalim unde s-ar fi întâlnit cu un politician rus, apropiat al lui Vladimir Putin. Este vorba despre aceeaşi persoană care s-a văzut şi anul trecut, la Moscova, cu preoţi ai Mitropoliei Moldovei, cu scopul de a-i determina să susţină la alegerile prezidenţiale un concurent pro-rus. Şeful Inspectoratului General al Poliţiei a confirmat că astfel de deplasări ale clericilor au loc şi în acest an, scrie tvrmoldova.md.

VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei NaţionaleCel puţin patru sau cinci deplasări care au fost sub denumirea de pelerinaj, cel puţin o parte dintre ele nu s-au încadrat ca urmare a informaţiilor şi analizelor noastre, nu s-au încadrat sub acest paravan de pelerinaj. Vreau să remarc că aceasta este denumirea scopului plecării, dar, cu adevărat, intenţiile sau acţiunile sunt cu totul în altă direcţie orientată. Nu pot nici eu să dau alte detalii. Sunt acţiuni care se desfăşoară şi orice informaţie răspândită în spaţiul public perturbează anumite procese efectuate de către colegi.

De partea cealaltă, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei nu au oferit detalii despre aceste pelerinaje. 

Precizăm că înainte de alegerile prezidențiale din toamna lui 2024, mii de persoane şi sute de slujitori ai bisericii ar fi mers de mai multe ori în Federaţia Rusă. 

În luna august 2024, TVR Moldova a surprins pe Aeroportul Internaţional Chişinău preoți ai Mitropoliei Moldovei, care ar fi plecat la Moscova pentru o serie de instruiri şi pentru a primi carduri MIR. 

Vizitele au fost mascate sub forma unor pelerinaje şi ar fi fost finanţate de condamnatul fugar Ilan Şor şi de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceste informaţii au fost negate de preoţi.

Marele Stat Major al Armatei Naționale a marcat 33 de ani de la înființare

Efectivul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a marcat, astăzi, 33 de ani de la crearea structurii militare, în cadrul unei ceremonii organizate la Ministerul Apărării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cu acest prilej, Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit tuturor celor care au fost și sunt parte a acestei structuri, pentru dedicare, spirit de echipă și pentru contribuția valoroasă la edificarea unei armate profesioniste și moderne, în serviciul păcii și stabilității. Privind importanța și contribuția istorică ,,această structură de comandă esențială a Armatei Naționale a avut în componență militari și angajați civili, care, zilnic, au muncit, pentru prosperarea și funcționarea eficientă a sistemului național de apărare’’, a menționat ministrul Nosatîi.

În cadrul evenimentului, Comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Vitalie Micov, i-a felicitat pe toţi cei care formează echipa Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, susținând importanţa acestei structuri pentru sectorul de securitate și apărare al Republicii Moldova. Aprecierile au fost completate de importanța obligațiunilor militare ale instituției, care „implică și alte deziderate, precum modernizarea capabilităților militare, creșterea interoperabilității cu partenerii externi, participarea în misiuni internaționale, dezvoltarea unui sistem eficient de reziliență națională — ce vin să corespundă aspirațiilor integraționiste ale Republicii Moldova către un spațiu european de securitate și apărare’’ a declarat general de brigadă Vitalie Micov.

Marele Stat Major al Armatei Naționale a fost creat la 24 aprilie 1992. În aprilie 2022, Președintele Republicii Moldova, Comandantul Suprem al Forțelor Armate, Maia Sandu, a înmânat Marelui Stat Major al Armatei Naționale Drapelul de Luptă și Ordinul „Bogdan Întemeietorul”.

ANRE: Noi tarife pentru servicii de distribuție a gazelor naturale și de alimentare cu apă

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi noi tarife pentru activitățile licențiate în domeniul gazelor naturale, precum și pentru servicii publice de alimentare cu apă și de canalizare, transmite MOLDPRES.

Astfel, ANRE a aprobat tarife reglementate de distribuție pentru operatorii licențiați „Orhei-gaz” și „Florești-gaz”. În cazul „Orhei-gaz”, tariful va varia între 1097 de lei și 8026 de lei per mia de metri cubi, în funcție de presiune, iar pentru „Florești-gaz” a fost stabilit un tarif ce variază între 922 de lei și 5458 de lei per mia de metri cubi.

Potrivit ANRE, ajustarea tarifelor a fost determinată de necesitatea recuperării deficitului tarifar înregistrat în perioadele precedente și de actualizare a costurilor pentru anul 2025, în conformitate cu evoluțiile macroeconomice.

Tot în cadrul ședinței, au fost aprobate prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale aplicate de către S.A. „Moldovagaz”, în contextul obligației de serviciu public de a asigura furnizarea de ultimă opțiune. Aceste prețuri sunt stabilite lunar și se aplică exclusiv consumatorilor finali care își pierd furnizorul.

În ceea ce privește serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, ANRE a decis că la Măgdăcești, consumatorii casnici vor achita pentru apă un tarif de 9 lei și 56 de bani, cu 1 leu și 56 de bani mai mult față de cel în vigoare, iar pentru consumatorii noncasnici tariful este menținut la nivel de 10 lei și 30 de bani.

Totodată, la Edineț, prețul la apă va fi de 32 de lei și 95 de bani în cazul consumatorilor casnici, cu 4 lei și 95 de bani mai mult decât în prezent. Consumatorii noncasnici vor achita în continuare 76 de lei și 12 bani.

ANRE a comunicat că ajustările tarifare au fost influențate în particular de majorarea volumelor prognozate de apă potabilă furnizată și creșterea volumelor apelor uzate deversate în rețelele publice de canalizare.

Hotărârile aprobate vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Șeful MAI: Mai multe probe au fost distruse în cazul Liubei Babuțchi

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, vine cu noi detalii pe cazul decesului femeii de afaceri Liubovi Babuțchi, într-un salon din Capitală. „Mai multe elemente foarte importante din perspectiva probatoriului au fost modificate sau unele din ele distruse”, a declarat ministra, în cadrul emisiunii Moldova live de la Exclusiv tv.

„Este regretabil decesul tragic al acestei tinere. Poliția a aflat cu întârziere despre acest caz și înțelegem că mai multe elemente foarte importante din perspectiva probatoriului au fost modificate sau unele din ele distruse. Această întârziere a permis inclusiv proprietarei acelui salon să părăsească teritoriul Republicii Moldova”, a declarat ministra Afacerilor Interne, transmite unimedia.info.

„Dosarul se examinează din instanța de judecată și pot să confirm că în acel salon de înfrumusețare activitatea medicală era una neconformă și nu erau toate documentele necesare pentru a desfășura în limitele legale o astfel de activitate”, a mai adăugat Daniella Misail-Nichitin.

Amintim că, pe data de 30 ianuarie, femeia de afaceri Liubovi Babuţchi a murit în timpul unei intervenţii estetice. Singura reţinere în acest dosar, a medicului anestezist, a avut loc la zece zile de la tragedie. Ecaterina Maniuc este învinuită de exercitarea ilegală a profesiei și omor din imprudență. Pentru o astfel de faptă, Codul penal prevede până la cinci ani de închisoare.

Precizăm că salonul de înfrumuseţare nu avea acreditare pentru efectuarea procedurii în urma căreia a murit tânăra. Proprietara salonului, o cetăţeancă a Ucrainei, a fugit din R. Moldova şi este dată în căutare internaţională.

Taxele vamale impuse de SUA: ONU cere excluderea Moldovei de pe listă
Articolul anterior
Caz șocant la Hâncești: Un tânăr a fost înjunghiat de propriul tată, care era beat criță
Articolul următor
Close menu