Pensia şi salariul minim din Venezuela, insuficiente pentru a cumpăra un kilogram de carne. Salariul minim e de 7,59 dolari pe lună, suficient pentru a cumpăra 30 de ouă

Salariul minim pe economie şi pensiile din Venezuela, echivalentul a 7,59 dolari pe lună, nu ajung pentru a cumpăra nici măcar un kilogram de carne de vită, care în magazinele din Caracas se vindea miercuri cu preţuri între 8 şi 10 dolari, relatează Agerpres, care citează EFE.

Acest venit – perceput de peste 5 milioane de oameni – a scăzut miercuri la 7,59 de dolari la cursul oficial, după ce a fost echivalentul a 29,68 de dolari în martie, când guvernul a aprobat majorarea salariului şi a pensiei, ultima decretată până în prezent.

Salariul nu a fost îndeajuns în această miercuri nici pentru a cumpăra un kilogram de brânză de bivoliţă, care se vindea cu 8,43 de dolari, dar a fost suficient pentru a cumpăra o cutie de 30 de ouă, echivalentul a 5,75 de dolari.

În prezent, o familie de 5 persoane are nevoie de echivalentul a peste 470 de dolari pe lună pentru a-şi permite coşul alimentar de bază, potrivit estimărilor Centrului de Documentare şi Analiză Socială al Federaţiei Profesorilor din Venezuela (Cendas-FVM).

Aprecierea dolarului, care a fost de 52% în decembrie, îi afectează în principal pe venezuelenii care continuă să câştige în moneda locală – bolivarul -, care în această lună s-a devalorizat cu 34% faţă de moneda americană.

Nemulţumirea clasei muncitoare, nu doar din cauza salariilor mici, ci şi din cauza scăderii condiţiilor de muncă, s-a reflectat în protestele pe care organizaţiile sindicale le-au declanşat în acest an.

Potrivit ONG-ului Observatorul Venezuelean privind Conflictele Sociale (OVCS), în noiembrie au avut loc 499 de manifestaţii, multe dintre ele cu participarea lucrătorilor publici şi a pensionarilor, care au denunţat ”puterea scăzută de cumpărare” a salariilor şi pensiilor ”pe fondul fluctuaţiilor zilnice ale dolarului”, scrie g4media.ro.

IMPORTANT! Acces limitat în Aeroportul Chișinău până în 16 mai

În Aeroportul Internațional Chișinău, Poliția de Frontieră a suplinit numărul de polițiști de frontieră și de echipamente speciale de control, pentru a face față provocărilor actuale și a garanta securitatea călătorilor. În acest sens, din 1 până pe 16 mai 2024, accesul în terminalul aeroportuar este permis doar pentru pasageri și personal autorizat.

Decizia a fost luată pentru securitatea pasagerilor și pentru a îmbunătăți capacitatea de gestionare a fluxului sporit de oameni care zboară spre și dinspre Chișinău în perioada sărbătorilor. Măsurile luate sunt necesare inclusiv în contextul creșterii numărului de alerte false cu bombă, precum și din cauza folosirii terminalului aeroportuar în scopuri politice de unele grupări criminale care îngreunează activitatea serviciilor de securitate.

Poliția de Frontieră precizează că, din cauza recentei creșteri a numărului de alerte false cu bombă, a fost necesară evacuarea completă a aeroportului de mai multe ori. Poliția de Frontieră regretă disconfortul creat pasagerilor, dar accentuăm că prioritatea noastră este siguranța cetățenilor. Ne cerem scuze pentru incomoditățile create celor care își întâmpină rudele și apropiații.

Au fugit de război! Șase tineri ucraineni, reținuți în timp ce treceau ilegal frontiera noastră

Într-un caz de trecere ilegală a frontierei de stat, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST au surprins șase bărbați ucraineni care în mod fraudulos au ajuns în R. Moldova. Din spusele acestora, ar fi fost ajutați în comiterea ilegalității de către un grup de persoane, contra sumei de 4 000 de dolari per migrant.

În data de 1 mai 2024, în timpul unei misiuni de serviciu la frontieră, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz a observat din direcția statului vecin șase persoane care se deplasau grăbit spre interiorul R. Moldova. Operativ, în regiune au intervenit polițiștii de frontieră, fiind depistați șase cetățeni ai Ucrainei.

În cadrul documentării străinilor, aceștia au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.

Totodată, din declarațiile acestora s-a aflat că pentru a trece clandestin frontiera moldo-ucraineană au achitat fiecare câte 4000 dolari.

În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în favorizarea migrației ilegale.

Tânăr de 20 de ani, prins cu droguri de circa 3 milioane de lei la el

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind cercetat penal pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, în scop de înstrăinare.    

Acesta a fost identificat și stabilit datorită intervenției prompte a polițiștii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de poliție Ciocana, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Ciocana.   

Polițiștii au stabilit că suspectul este membrul unui grup criminal organizat specializat în comercializarea substanțelor narcotice prin intermediul aplicației ,,Telegram”.     

În timpul reținerii în flagrant, oamenii legii au depistat asupra bănuitului circa 5 kg de substanțe narcotice: 4 mii de pastile ,,ecstasy”, 1020 grame de droguri tip ,,MDMA”, 1120 grame de marijuana (cannabis), 220 grame de heroina și 210 grame de hașiș.    

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate este de circa 3 milioane de lei.    

În temeiul bănuielilor rezonabile cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, în privința suspectului, instanța de judecată a dispus plasarea acestuia în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.   

Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, suspectul riscă de la 7 la 15 ani de închisoare. 

Oamenii legii continuă să întreprindă măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală în vederea identificării și altor persoane implicate în activitatea infracțională.    

Andreea Bălan și ”blestemul negru” al relațiilor eșuate. Cum a ajuns să-și înece amarul în versuri și să crească singură doi copii, la 38 de ani
Articolul anterior
Exploziile din Ucraina se aud în satele moldovenești de la graniță
Articolul următor