Pentru ce a fost condamnat fostul şef al Băncii de Economii, Viorel Bîrcă

Fostul președinte interimar al Băncii de Economii (BEM) în anii 2013-2014, Viorel Bîrcă, învinuit de săvârșirea infracțiunii de delapidare a averii străine în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat, a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare.

Decizia a fost pronunțată luni, 29 ianuarie 2024, de Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, anunță Procuratura Anticorupție (PA). Adică abia la nouă ani şi ceva de la depistarea fraudei bancare, în urma căreia din sistemul bancar au dispărut circa un miliard de dolari, scrie Mold-street.com.

Coautor la sustragerea a 100 milioane dolari

Potrivit PA, condamnatul, în perioada iulie 2013 – septembrie 2014, deținând funcția de președinte interimar al BEM, „fiind membru al unui grup criminal și acționând în interesele acestuia, având atribuții de organizare a activității băncii și de asigurare a utilizării raționale a fondurilor financiare ale Băncii de Economii SA, a falsificat 7 ordine SWIFT – (ordine de plată efectuate prin sistemul internațional de plăți) și, fiind coautor, a sustras din instituția financiară, mijloace bănești în sumă de 100 milioane dolari”.

Veronica Dragalin, şefa Procuraturii Anticorpuţie, a precizat în cadrul emisiunii Inprofunzime de la Pro TV că ar fi vorba de operaţiunile BEM cu bănci din Rusia, în special fiind vorba de Gazprombank. Dragalin a menţionat că instanţa nu a acceptat cererea procurorilor ca Gazprombank să fie recunoscută „parte responsabilă civilmente” în acest dosar.

De notat că, în noiembrie 2020, Veaceslav Platon a afirmat că o mare parte din resursele financiare dispărute din sistemul bancar moldovenesc pot fi recuperate de la două mari bănci din Rusia, aflate sub controlul statului rus – Gazprombank și Vnesheconombank (în prezent corporația de stat VEB.RF).

Procuratura Anticoprupţie aminteşte că, pe 11 martie 2021, cauza penală de învinuire a fostului președinte interimar al BEM a fost transmisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Judecarea cauzei a durat 3 ani, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate, precizează Procuratura.

Totodată, PA susţine că, potrivit deciziei instanței din 29 ianuarie, Bîrcă a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de delapidare a averii străine în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal. El a primit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul financiar bancar pe un termen de 5 ani.

Totodată, PA anunță că a fost admisă acțiunea civilă și dispusă încasarea din contul condamnatului în beneficiul Băncii de Economii, în proces de lichidare, a prejudiciului material în sumă de 100 milioane dolari, convertiți în moneda națională cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării sentinței.

De asemenea, instanța a menținut sechestrul pe ½ din bunurile ce aparțin condamnatului în valoare de aproximativ 4 milioane lei, în vederea garantării recuperării prejudiciului. La fel, potrivit deciziei, au fost încasate din contul condamnatului în beneficiul statului cheltuieli judiciare în sumă de 32.550 lei.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Un alt dosar

De notat că pe rol, la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, mai este un alt dosar în care Viorel Bîrcă, alături de Ion Ropot, fost şef de Direcţie rezoluţie bancară de la Banca Naţională, sunt acuzaţi de escrocherie.

Amintim că Viorel Bîrcă a condus BEM în anii 2014-2015, iar anterior a fost vice-preşedinte al acesti bănci, exact când a fost apogeul fraudei bancare. El a fost reținut prima dată încă în luna mai 2015, dar după o perioadă de arest a fost eliberat.

Menționăm că Banca de Economii, Unibank și Banca Socială au ajuns în anii 2012-2014 sub controlul lui Ilan Şor, care a anunțat în septembrie 2014 chiar și un plan de fuziune a acestor bănci. Ulterior s-a depistat că aceste bănci împreună cu altele au fost folosite în operaţiuni dubioase, în urma cărora din sistemul bancar au dispărut circa un miliard de dolari.

Isprava unui tânăr s-ar putea încheia cu închisoare după ce a răpit o mașină de lux

Un tânăr din capitală a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi răpit o mașină.

Poliția a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, care a comunicat că pe timp de zi i-a fost sustras din parcarea subterană din sectorul Ciocana un automobil de marca ,,Toyota”, în valoare de 60 000 de euro. Ca urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în apropierea raionului Strășeni, accidentat, totodată fiind identificată și persoana care a sustras mijlocul de transport.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar tânărul a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legii penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Se schimbă procedura de înmatriculare a vehiculelor! Obligațiile care au fost eliminate definitiv

Agenția Servicii Publice amintește că în martie 2024 Executivul  a aprobat o hotărâre de Guvern prin care a fost simplificată procedura de înmatriculare a vehiculelor. Potrivit modificărilor aprobate pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins. 

Astfel, prin simplificarea procedurilor de înmatriculare a vehiculelor a fost exclusă obligativitatea prezentării multiplelor formularelor în cazurile în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resurse informaționale și pot fi furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate, și anume:

  • se elimină necesitatea prezentării în format fizic a documentelor ce confirmă asigurarea obligatorie RCA (răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule),  dovada inspecției tehnice periodice valabile și dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor. 

Totodată, a fost stabilit termenul de 30 de zile în care este valabil raportul de identificare a vehiculului (anterior termenul a fost doar de 5 zile lucrătoare).

De asemenea, prin hotărârea aprobată a fost exclusă obligativitatea prezentării vehiculului la ASP pentru prestarea serviciilor  de:

  • transcrierea transmiterii dreptului de proprietate;
  • eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare;
  • radierea din evidență a vehiculului.

Prin urmare, procedura de identificare a vehiculului prin verificarea numerelor șasiului, caroseriei și motorului se va desfășura doar la înmatricularea primară  de stat și la eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a reutilării vehiculului

Proiectul Hotărârii a fost elaborat de Agenția Servicii Publice cu suportul Ministerului Afacerilor Interne al RM  în vederea implementării recomandărilor din Raportul de evaluare SIGMA din octombrie 2023 care vizează digitalizarea serviciilor și simplificarea procedurilor de reînnoire a documentelor de identificare personală, înregistrarea unui vehicul, etc. Totodată, elaborarea și aprobarea Hotărârii a fost condiționată de obiectivele din Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, cum ar fi  extinderea accesului la servicii electronice pentru cetățeni și antreprenori, promovarea digitalizării serviciilor publice, excluderea obligativității prezentării pe suport fizic de către cetățeni și antreprenori a actelor emise de autorități și implementarea serviciilor publice automatizate, fără necesitatea solicitării explicite a acestora, simplificând interacțiunea cu statul, anunță ASP într-un comunicat.

Caz șocant la o maternitate! Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. După ce le-a dat alt copil la externare, doctorul a fost obraznic

Cazul petrecut la Maternitatea din Ploiești, România la începutul acestui an, a stârnit revoltă în spațiul public. După ce că li s-a dat alt copil la externare, unul dintre medici le-a răspuns obraznic părinților, scrie presa română.

Echipa medicală a unității spitalicești a încurcat doi nou-născuți, fiecare dintre aceștia ajungând în alte familii. Deși au trecut câteva luni de la incident, părinții cer ca medicii să plătească pentru faptele sale.

Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. În urma incidentului, părinții unuia dintre bebeluși au depus o plângere penală. Asistenta vinovată a primit o sancțiune disciplinară, constând în reducerea salariului pe o perioadă de trei luni. Totodată, acesteia i s-au atribuit alte responsabilități la aceeași unitate medicală.

Mama care a rămas în spital, după ce copilul ei a fost luat din greșeală, a observat că fetița adusă nu este a sa.  Aceasta a alertat imediat personalul medical, iar femeia care s-a externat mai devreme a fost contactată și înștiințată. Conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a confirmat oficial incidentul.

Revolta părinților

Conducerea unității medicale a inițiat o anchetă internă în acest sens. Totodată, managerul spitalului și a anunțat că va revizui procedurile de externare și va stabili un program de pregătire mai riguroasă a personalului.

„În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a precizat tatăl uneia dintre cele două fetițe născute.

După incident, soții Ioniță, părinții uneia dintre fetițe își caută dreptatea în instanță. Aceștia au depus o plângere penală împotriva Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești-Maternitatea Ploiești, acuzând instituția de rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu.

„Frustrant este și faptul că doctorul Călin Boieru mi-a spus în față că trebuie să zic mersi că mi-am găsit copilul și că la noi a fost o situație ușoară, pentru că a fost vorba despre o naștere care a fost precedată de o procedură de fertilizare in vitro”, a mai spus acesta.

Se clatină regimul separatist prorus de la Tiraspol
Articolul anterior
O femeie de 26 de ani, condamnată pentru escrocherii în serie. Cum a dus de nas mai multe persoane cauzând un prejudiciu de 100.000 de lei
Articolul următor