Pericol pe un drum din Soroca! Cad bolovani pe carosabil, lângă un pod

Mai multe pietre s-au desprins de pe stânca Bechir, de la marginea municipiului Soroca, și au căzut pe drumul care duce spre Chișinău. Din fericire acestea nu au făcut nici o victimă, dar fenomenul este unul periculos, fiindcă se poate repeta. Cauza ar putea fi ploile din ultimul timp, care au răzmuiat pământul, iar acest lucru ar fi dus la lunecarea pietrelor, scrie observatorul.md.

Ion Cojocaru, șeful S.A. „Drumui Soroca” ne-a spus că vor examina situația, doar că nu știe ce soluție pot propune.

„După zid teritoriul aparține Agenției Moldsilva și noi nu putem efectua careva lucrări de întărire acolo. O să întrebăm Administrația de Stat a Drumurilor dacă ne permit să reparăm și ridicăm zidul de piatră de la marginea șoselei”.

De fapt zidul ar putea să nu protejeze drumul, fiindcă un bolovan mai mare căzut din vârful stâncii, l-ar putea dărâma sau trece peste el.

Am discutat la acest subiect și cu Roman Gherasimov, directorul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Soroca, iar acesta a mers la fața locului să cerceteze cazul. „Soluția ar putea fi ridicarea zidului, fiindcă în această zonă el este stricat, trebuie reparat și înălțat. În zona noastră probabil vom apela la specialiști, pentru a pune o plasă din metal. Angajanții noștri sunt specialiști în protecția arborilor, noi răspundem de vegetație, dar nu suntem experți în astfel de lucrări.”

Situația rămâne deocamdată periculoasă, așa că fiți prudenți când circulați pe acest sector.

Alocații de 15 mil lei pentru 13 proiecte sectoriale pentru populația din Zona de Securitate

Prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.341/2024, autoritățile publice centrale și locale, au beneficiat de alocații bugetare în valoare de 15 mln. de lei pentru a implementa 31 de proiecte cu impact sectorial major pentru populația din perimetrul Zonei de Securitate, scrie oficial.md.

La fel, Consiliul raional Dubăsari a primit 4,6 mln. de lei pentru a compensa parțial unele cheltuieli suportate de proprietarii de terenuri agricole, amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, ca urmare a impunerii de către Tiraspol a plăților ilegale la transportarea recoltei sau a materialului semincer prin posturile neautorizate de control din Zona de Securitate.

Beneficiarii Programului, au avut obligația de a realiza activitățile stabilite, conform destinației și până la finele anului, iar după încheierea anului bugetar, au avut sarcina de a prezenta în adresa Cancelariei de Stat (Biroul politici de reintegrare), rapoarte anuale privind utilizarea mijloacelor alocate.

În rezultatul examinării rapoartelor prezentate de către autoritățile beneficiare s-a constatat că toate proiectele aprobate au fost finalizate, cu valorificarea sumei de 16,73 mln. de lei din totalul de 19,6 mln. de lei alocați în total, iar suma neutilizată de 2,87 mln. de lei a fost virată pe contul bugetului de stat, în corespundere cu prevederile pct.29 de la anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.131/2014.

În total, în perioada anilor 2011–2024, prin intermediul Programului dat au fost finanțate 581 de proiecte în valoare de peste 194 mln. de lei.

Câștig pentru Moldova în disputa privind concesionarea Aeroportului

Curtea de Apel Svea din Stockholm a respins cererea depusă de „Komaksavia Airport Invest Ltd” împotriva Republicii Moldova, confirmând astfel hotărârea Tribunalului arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm, informează Ministerul Justiției. Potrivit autorităților decizia, pronunțată pe 14 februarie 2025, reconfirmă că investitorul cipriot nu a realizat o investiție protejată conform acordului bilateral între Republica Moldova și Republica Cipru, transmite IPN.

Litigiul a început în 2020, când „Komaksavia” a acționat Republica Moldova în arbitraj, susținând că acesta ar fi intervenit ilegal în gestionarea companiei Avia Invest, fostul concesionar al Aeroportului Internațional Chișinău. Tribunalul arbitral din Stockholm a decis în august 2022 că nu are jurisdicție asupra cazului, iar „Komaksavia” a fost obligată să acopere cheltuielile de judecată ale statului moldovean.

Ministerul Justiției specifică că ulterior, „Komaksavia” a contestat această decizie la Curtea de Apel Svea, însă instanța a constatat că transferul părții sociale de 95% în Avia Invest către „Komaksavia” nu constituia o investiție protejată. Totodată, s-a stabilit că firma nu a demonstrat o contribuție economică reală și nici asumarea unui risc financiar.

Autoritățile precizează că. prin decizia sa, Curtea de Apel Svea nu doar că a menținut hotărârea arbitrală, dar a obligat „Komaksavia” să achite integral cheltuielile de judecată ale Republicii Moldova, în valoare de 105 000 de euro și 10 000 de dolari, plus dobândă.

Reprezentanții ministerului punctează că decizia Curții de Apel Svea reconfirmă poziția Republicii Moldova în dosar și reprezintă un pas important în soluționarea litigiului privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Intervenție sporită a pompierilor la o patiserie din clădirea ULIM. Studenții și profesorii au fost evacuați

Nivel sporit de intervenție a pompierilor pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din capitală. În după amiaza zilei de 17 februarie 2025 pompierii IGSU au fost solicitați conform nivelului sporit de intervenție la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o clădire multietajată de pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:42, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit primelor informații, a fost observat fum dens din interiorul clădirii cu 10 nivele. Pentru lichidarea arderii a fost îndreptată tehnica IGSU conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși, la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit în interiorul secției de producere a unei patiserii de la etajul 1, în urma unui scurtcircuit electric. Astfel, nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat. Angajații IGSU au reușit prompt lichidarea incendiului la ora 12:55. Nimeni nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele urmează fi stabilite ulterior.

140 de familii dintr-un sat din Șoldănești vor avea pe masă de Buna Vestire pește proaspăt! Cine a făcut gestul frumos
Articolul anterior
Cele mai importante evenimente care se vor desfășoară în acest weekend
Articolul următor
Close menu