Antreprenorii din Republica Moldova au angajat, în ultimii aproape doi ani, peste 1 290 de cetățeni din Ucraina, dintre care 897 sunt femei. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cei mai mulți cetățeni ucraineni sunt angajați în Chișinău – 988, Bălți – 61 și Găgăuzia – 52, scrie agrotv.md.
Refugiații din Ucraina au ocupat funcții de programator, inginer, cusător, vânzător, vânzător-consultant, bucătar, chelner, medic, educator, montator subasamblare, infirmieră, operator in sectorul de producere, agent servicii client, manager diverse domenii, operator introducere date.
În luna decembrie 2023, și-au arătat disponibilitatea de a încadra la muncă cetățeni ucraineni 172 de angajatori, declarând 1 378 de locuri de muncă vacante pentru aceste persoane.
ANOFM mai informează că, de la începutul anului curent, circa 844 de cetățeni ucraineni au fost înregistrați în evidențele subdiviziunilor teritoriale din subordinea instituției pentru a primi sprijin la angajare.
Amintim că pe teritoriul Republicii Moldova se află în jur de 100 000 de refugiați ucraineni, care au fugit din calea războiului declanșat de către Federația Rusă, în februarie 2022, împotriva Ucrainei.