Peste 1.500 de morţi în Spania şi Portugalia din cauza caniculei

Numărul morţilor din cauza valului de căldură actual, din Spania şi Portugalia, se află într-o continuă creştere.

Peste 1.500 de morţi în Spania şi Portugalia din cauza caniculei

Oficialli avertizează că cele două ţări trebuie să se pregătească pentru a face față efectelor schimbărilor climatice pe măsură ce temperaturile continuă să crească, transmite observatornews.ro.

Canicula care devastează Spania de zece zile a cauzat moartea a ”peste 500 de oameni”, anunţă miercuri premierul spaniol Pedro Sanchez, în cursul unei vizite în Aragon, o regiune situată în nordul ţării, afectată de un incendiu, relatează AFP.

”În timpul acestui val de căldură, peste 500 de oameni au murit din cauza tempraturilor mari, arată datele”, declară el, citând o evaluare a ”supramortalităţii” publicată de către un institut de sănătate publică, potrivit news.ro.

Temperaturile au depăşit 45 de grade Celsius

Institutul de Sănătate Carlos al III-lea merge mai departe şi estimează că 679 de morţi au fost cauzate în mod direct de acest episod de caniculă, potrivit unui ultim bilanţ difuzat de televiziunea publică spaniolă.

Spania tocmai ce s-a confruntat, în perioada 9-18 iulie, cu cel mai intens val de căldură înregistrat vreodată în ţară, potrivit unor date preliminare publicate miercuri de către Agenţia Meteorologică Spaniol.

Situaţia este critică şi în Portugalia, unde 1.063 oameni au murit în două zile

Portugalia a anunţat peste 1.000 de morți din cauza valului de căldură actual. Temperaturile afectată de secetă au depășit 40 de grade Celsius, săptămâna trecută.

Deși au scăzut în ultimele zile, şeful Direcţiei Generală a Sănătăţii (DGS) a spus că au rămas peste nivelurile normale pentru această perioadă a anului, relatează Reuters.

DGS a raportat anterior 238 de decese în exces din cauza valului de căldură din 7 până în 13 iulie, dar Freitas a spus că numărul deceselor a crescut acum la 1.063 pentru perioada până la 18 iulie.

Temperaturile ridicate, seceta în curs și gestionarea proastă a resurselor au fost învinuite pentru mai multe incendii care au afectat Portugalia.

El a spus că numărul deceselor în viitor va depinde, printre altele, de măsurile preventive pe care oamenii le adoptă pentru a se proteja, de modul în care casele de îngrijire se îndreaptă către rezidenți și de adaptarea infrastructurilor.

„Odată cu schimbările climatice, este de așteptat ca această creștere a mortalității să se intensifice și, prin urmare, trebuie să luăm măsuri la nivel de sănătate publică pentru a minimiza impactul”, a spus un cercetător.

Peste 800 de șoferi, sancționați într-o singură zi pentru depășirea vitezei pe drumurile din țară

Pe parcursul zilei de ieri agenții de patrulare au sancționat peste 800 de conducători auto care au depășit limita de viteză pe drumurile din țară.

Unul dintre cazuri a avut loc puțin după miezul nopții în orașul Briceni. Șoferul unui BMW, un tânăr de 25 ani, locuitor al satului Grimăncăuți, a fost depistat cu aparatul de măsurat viteza TruCam conducând cu 139 km/h prin localitate.

Dosarul contravențional a fost deja expediat în instanța de judecată cu propunerea de a fi sancționat cu amendă de până la 10 000 de lei, cu suspendarea dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 120 la 180 de zile.

Șoferul nu este la prima abatere de la lege. În luna februarie a acestui an a fost sancționat pentru depășirea limitei de viteză, dar și pentru că nu a cedat trecerea legală pietonilor.

VIDEO! Noul videoclip haios la piesa ”Dă-mă, mamă, după Iura”, melodie care a cucerit publicul, câștigă rapid popularitate

Videolcipul oficial la piesa „Dă-mă mamă după Iura”, lansată de curând de Magnat & Feoctist, doi artiști basarabeni, alături de ansamblul etnofolcloric ,,Frunza Nucului”, câștigă rapid popularitate pe Youtoube. Într-o săptămână de la lansare a acumulat peste 730.000 de vizualizări.

Piesa ”Dă-mă, mamă, după Iura” a fost lansată acum patru săptămâni și are doar puțin sub 4 milioane de vizualizări, însă videoclipul oficial a apărut în urmă cu o săptămână.

Autorul versurilor este Magnat & Feoctist, iar producția muzicală este semnată de Radu Duminica, un tânăr producător talentat de la noi. La refrenul piesei, artiștii sunt acompaniați de doamnele din ansamblul etnofolcloric ,,Frunza Nucului” din satul Inești, raionul Telenești.

Videoclipul oficial este haios, cu un scenariu fantastic în spate. Producția video a fost realizată de DCUT Films Regie, iar scenariul îi aparține lui Dumitru Chiulaflî, director de imagine – Nicu Lungu.

Vă invităm să urmăriți noul videoclip oficial al melodiei și să lăsați o apreciere dacă v-a plăcut.

Inițial, Magnat & Feoctist au lansat melodia cu un videoclip de amatori.

ATENȚIE! Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru a găsi o femeie dispărută fără urmă după ce a plecat dintr-un centrul de plasament din Orhei

Poliția solicită sprijinul cetățenilor în vederea depistării unei femei de 66 de ani, care a plecat de la centrul de plasament din Orhei în dimineața zilei de 21 mai și nu se cunoaște locul în care se află în prezent.

În momentul plecării femeia purta o geacă galbenă (cea din poză), blugi albaștri și adidași gri.

Menționăm că astfel de cazuri au mai avut loc anterior. Persoanele care dețin orice fel de informații despre locul aflării femeii sunt rugate să ne contacteze imediat la 112 sau 078325001.

30 de ambulanțe noi, distribuite substațiilor de asistență medicală urgentă din țară
Articolul anterior
Bătrânii din Melitopol au primit pensiile în bani falși. Explicația ocupanților
Articolul următor