Peste 1.500 de persoane s-au distrat la Marele Picnic cu trupa Taxi! Vezi poze de la eveniment

Peste o mie cinci sute de persoane s-au bucurat de soare, natură, Sangria gratuită și multe-multe concursuri distractive pentru toate vârstele la Marele Picnic cu trupa Taxi, petrecere în aer liber care a avut loc sâmbătă, 25 mai, în incinta Combinatului de Vinuri Mileștii Mici.

separator

Poienița situată la intrarea în Combinat a fost zona unde s-a pus accent și locul unde oaspeții picnicului au putut savura relaxați vremea frumoasă, stând pe pături întinși la soare sau pe baloturi de paie.

Pentru o sărbătoare memorabilă la aer curat, oaspeții au consumat gratuit o mie de litri de Sangria, o băutură din vin, fructe și gheață – o combinație ideală pentru o băutură de vară.

Zona Food a fost locul unde au fost servite diverse bucate delicioase, pe gustul fiecăruia – de la mici, la prepelițe și legume pe grătar.

Zona pentru copii le-a permis celor mici să se distreze pe îndelete, datorită meșterilor care le-au pictat fețele, activităților de creație, dar și unui bazin umplut cu mingi, unde aceștia și-au dat frâu liber.

Cei mai „mâncăcioși” oaspeți ai evenimentului au putut participa la cele mai trăsnite concursuri gastronomice, unde viteza și mărimea stomacului au fost apreciate cu premii, zâmbete și admirație din partea spectatorilor – au fost devorați hot-dogs și pui grill la viteză, înghețată cu ochii închiși, iar cea mai norocoasă echipă a plecat acasă cu o ladă cu vin spumant.

Toți cei care au luat parte la picnic, au avut avea posibilitatea să facă o „călătorie”  în lumea gusturilor și aromelor, participând la o degustare ghidată ale celor mai calitative vinuri produse la Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”.

Marea majoritate a celor care au venit la Marele Picnic au optat pentru o excursie în galeriile subterane, locul unde se păstrează cea mai mare colecție de vinuri din lume, menționată în Cartea Recordurilor Guiness.

O atmosferă degajată, cu muzică bună și petrecere pe cinste a fost și în zona MUZ FM, locul unde oricine putea imortaliza momentul prin intermediul Selfie Box, dar și primi în dar o sticlă de vin de la DJ-ii postului radio, dacă participau la concursuri. La final, aceștia au îndulcit oaspeții picnicului cu un tort de sărbătoare absolut delicios în cinstea aniversării lor de șase ani.

Punctul culminant al evenimentului a fost concertul trupei românești TAXI care au încins atmosfera și toți, fără excepție, au cântat împreună cu soliștii.

         

Interpreta Iuliana Beregoi, în culmea fericirii! Surpriza pe care i-a făcut-o Alla Pugaciova

Interpreta Iuliana Beregoi, cu peste un milion de urmăritori pe Instagram, are un nou fan și nu este vorba despre unul obișnuit. Mai nou, comunității sale s-a alăturat legenda muzicii din Rusia, Alla Pugaciova. Artista din Moldova a rămas impresionată și a venit cu un mesaj de mulțumire către celebra cântăreață.

Legenda muzicii ruse Alla Pugaciova a apreciat piesa „Снег”, compusă de Ірина Білик, această melodie fiind interpretată și de Filip Kirkorov.

„Incredibil, vă mulțumesc mult! Vă ador și vă apreciez”, este mesajul Iulianei Beregoi pentru legenda muzicii ruse. Vezi momentul video mai jos!

Olena Zelenska și Dmitro Kuleba, în vizită în Serbia

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a sosit duminică într-o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, împreună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima dată când o delegație ucraineană la nivel înalt vizitează Serbia de când Rusia a lansat campania militară împotriva Ucrainei.

Alături de prima doamnă a Serbiei, Tamara Vucic, și de ministrul Kuleba, Olena Zelenska a făcut un tur al Belgradului și a vizitat fortăreața medievală Kalemegdan, relatează agenția Tanjug, citată de Reuters, notează Agerpres.

De asemenea, soția președintelui Volodimir Zelenski a asistat la semnarea unui acord de cooperare între universitățile din Belgrad și Kiev.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse lansate în februarie 2022, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancțiunilor contra Rusiei, țară cu care menține legături tradiționale de prietenie.

În schimb, Serbia a preluat mii de refugiați ucraineni, a oferit Kievului ajutoare umanitare și a promis asistență pentru operațiunile de deminare a teritoriului ucrainean în cadrul viitoarelor eforturi de reconstrucție post-război.

Potrivit unui raport al Pentagonului declasificat anul trecut, Serbia ar fi furnizat de asemenea arme și muniții Ucrainei, în pofida relațiilor sale apropiate cu Rusia.

În perioada scursă din 2022, președintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de trei ori în cadrul unor reuniuni internaționale, ultima lor întâlnire având loc la Tirana (Albania) în februarie.

Un moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia

Un cetățean moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia. Informația a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Chișinău.

„Misiunea noastră diplomatică este în contact cu autoritățile georgiene și este dispusă să întreprindă toate acțiunile necesare care se impun”, a precizat MAE într-un comunicat.

Duminică, mii de oameni au protestat la Tbilisi în ajunul examinării de către Parlament, în a treia și ultima lectură, a controversatului proiect de lege privind „influența străină”. Poliția a aplicat forța împotriva manifestanților și a reținut cel puțin 20 de persoane. Printre cei reținuți se numără cetățeni ruși și americani, potrivit Europei Libere.

Pe pielea noastră trăiesc creaturi înfricoşătoare
Articolul anterior
Papa Francisc, despre avort: E ca angajarea unui asasin plătit!
Articolul următor