Peste 13 milioane de traversări ale cetățenilor Republicii Moldova, înregistrate în cei 9 ani de la liberalizarea regimului de vize

Din data de 28 aprilie 2014 cetăţenii Republicii Moldova, deţinători de paşapoarte biometrice, se bucură de anularea vizelor pentru călătoriile de scurtă durată în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele non-membre, dar care fac parte din spațiul Schengen. De la an la an, numărul cetățenilor moldoveni care beneficiază de regimul liberalizat de vize este într-o continuă creștere.

vest

Astfel, în cei nouă ani, pe sensul de ieșire din țară prin punctele de trecere situate la hotar cu România și prin Aeroportul Internațional Chișinău au fost consemnate 13 287 105 traversări ai cetățenilor moldoveni cu pașapoarte biometrice. Numărul acestora a crescut cu peste 2 milioane, în comparație cu anul precedent când s-a marcat opt ani de LRV (circa 11 milioane traversări). 

Pe direcția ieşire din Republica Moldova spre Uniunea Europeană, cel mai traversat punct de trecere a frontierei a fost Leușeni – Albița, poliţiştii de frontieră fixând un număr de 4 999 591 treceri persoane, fiind urmat de Sculeni – 2 765 182 de treceri ai deţinătorilor de paşapoarte biometrice moldovenești. În celelalte puncte de trecere a frontierei s-au înregistrat:
PTF Cahul – Oancea – 1 559 490 treceri persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 377 430 treceri persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 1 239 107 treceri persoane;
PTF Costești – Stânca – 1 064 254 treceri persoane;
PTF Ungheni – Iași – 160 457 treceri persoane;
PTF Lipcani – Rădăuți Prut – 121 594 treceri persoane.

Totodată, de la începutul anului curent și până în data de 26 aprilie – 704 148 traversări ale cetățenilor moldoveni care au ales să plece în comunitatea europeană.

Amintim că Poliția de Frontieră de comun cu alte autorități de stat au asigurat, în limitele competenței, ca cetățenii R. Moldova care călătoresc în statele UE să fie informați privind regulile de intrare și ședere în Uniunea Europeană, în același context poate fi menționată și dotarea cu tehnică și echipament performant, astfel încât, autoritatea de frontieră să fie un garant al securității la granița externă a Uniunii Europene și al condiționalităților asumate în contextul liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

Putin a semnat un decret care permite deportarea ucrainenilor din teritoriile ocupate
Articolul anterior
Dodon promite că îl va aduce pe Putin în R. Moldova
Articolul următor