Peste 180 de chișinăuieni au semnat o petiție din cauza mirosului de frigărui

Peste 180 de persoane, care locuiesc în preajma străzii Eugen Doga din centrul Capitalei, unde se organizează deseori festivaluri, cu pregătiri de bucate în aer liber, au semnat o petiție, care va fi examinată de Consiliul Municipal Chișinău.

Zeci de persoane, nemulțumite de fumul de grătare din inima Capitalei

Aceștia se plâng că au tavanele apartamentelor negre de fum și nu mai pot scăpa de mirosul permanent de bucate, care a intrat în pereți, mobilă și haine, transmite Unimedia.

Petiția a fost inclusă în ordinea de zi a ședinței CMC la propunerea consilierei Platformei DA, Cristina Jitari.

„Locatarii din toată zona străzii pietonale au semnat o petiție colectivă, în care se plâng pe faptul că apartamentelor lor sunt pline cu fum de la aceste bucate pregătite acolo. Am fost la fața locului. Tavanele oamenilor sunt pline de fumul acesta de la bucatele gătite în timpul manifestărilor de pe strada pietonală”, a spus Critina Jitari.

„Nu stricați ordinea de zi, sunt subiecte comunitare și sunt plângeri”, a spus consilierul Veaceslav Nedelea.

„Este o petiție semnată de peste 180 de persoane” a spus Cristina Jitari.

Consilierul Andrei Năstate a intervenit și a declarat că dacă vor să ajute cei peste 180 de oameni consilierii nu trebuie să compromită raportul.

Veaceslav Nedelea a acceptat în cele din urmă votul, însă cu o replică.

„Eu accept votul colegilor, dar gândiți-vă că examinați mirosul de frigărui la Forumul municipal decizional. Sunt mașini cu un zgomot, doamne ferește, dar nu se examinează”, a spus acesta.

Cu 28 de voturi, propunerea a ajuns în ordinea de zi, sub numărul 5.

Prețuri mai mari la lemnele de foc în acest an: „Moldsilva” anunță vânzarea a 240 de mii de metri steri

Agenția de Stat „Moldsilva” planifică să pună în vânzare aproximativ 240 de mii de metri steri de masă lemnoasă. În acest an prețurile la lemnele de foc s-au majorat cu 10 la sută comparativ cu anul trecut, iar oamenii susțin că acestea sunt prea mari.

Unii cetățeni spun că au început să facă focul de la începutul săptămânii, cei din sate afirmă că pun pe sobe tot ce au prin gospodărie, tizic, ciocleji sau lemne. Unii însă cred că lemnele sunt prea scumpe și mai așteaptă până prin noiembrie – decembrie.

Prețul pentru un metru ster de lemne în acest an variază de la 750 de lei până la 1250 de lei, a declarat reprezentantul Agenției de Stat „Moldsilva”, Valeriu Cibotaru. Potrivit lui, persoanele care doresc să cumpere lemne de foc trebuie să se adreseze la cel mai apropiat ocol silvic, care va comercializa masa lemnoasă necesară și va elibera o factură fiscală.

Agenția de Stat „Moldsilva” a scos în vânzare 139 de mii de metri steri, iar alți 100 de mii vor fi tăiați până la sfârșitul lunii decembrie.

Înainte de a începe sezonul rece, pompierii le recomandă cetățenilor să își doteze locuințele cu detectoare de fum, să înlăture fisurile de pe sobe, să nu folosească benzină sau gaz lampant atunci când aprind focul. Din cauza utilizării sobelor defectate, de la începutul anului 2024 până în prezent au fost înregistrate 1242 de incendii, în urma cărora 18 persoane au decedat.

Atenție, călători! Flux sporit la vama Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova

La vama Sculeni se atestă flux sporit de mașini și călători pe sensul de ieșire din țară, intrarea în România. Potrivit Poliției de Frontieră, este aglomerat traseul dintre cele două puncte de trecere de la vama moldo-română.

În acest context, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să diversifice alegerea punctelor de trecere a frontierei cu România, cum ar fi: PTF Costești sau PTF Leova-Bumbăta.

Totodată, sursa citată anunță că se lucrează la capacitate maximă, pentru a fluidiza traficul.

Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional de duminică

Astăzi este ziua tăcerii în Republica Moldova, înainte de alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional de duminică, 20 octombrie curent. Potrivit Codului electoral, azi și mâine agitația electorală este strict interzisă, informează MOLDPRES.

Comisia Electorală Centrală atenționează că în aceste două zile nu se permite desfășurarea și reflectarea activităților sau materialelor cu tentă electorală.

Președintele CEC, Angelica Caraman, a specificat că agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei.

„Administrația publică locală și difuzorii de publicitate au obligația de a înlătura materialele publicitare electorale. Interdicția nu se aplică pentru informațiile deja plasate pe internet. În această perioadă nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri și participanților la referendum la emisiuni televizate sau radiofonice”, a spus Angelica Caraman.

De asemenea, concurenții electorali nu pot efectua virări în și din contul cu mențiunea „Fond electoral”.

Potrivit Codului contravențional, continuarea agitației electorale în zilele menționate de către mass-media, competitori electorali și cetățeni constituie contravenție administrativă și se sancționează cu amendă de la 2 000 la 3 000 de lei, aplicată persoanei fizice, și cu amendă de la 5 000 la 7 500 de lei, aplicată persoanei juridice.

Explozie la o fabrică de praf de puşcă în Rusia. Patru morţi şi mai mulţi răniţi
Articolul anterior
Recrutarea condamnaților, oficializată de Duma de Stat a Rusiei
Articolul următor