Pieton din Capitală, la un pas de a fi spulberat în timp ce traversa alergând pe zebră. Video cu impact emoțional!

Un pieton era la un pas de a fi tamponat în timp ce traversa strada alergând. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de sâmbătă, 26 noiembrie, pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei.

Camera de bord a altui automobil a surprins momentul. Conform imaginilor înregistrate, incidentul a avut loc la ora 10:25, pe o trecere de pietoni.

Din imaginile video, se poate observa că pietonul nu a pățit nimic, continuându-și drumul după ce a gesticulat în fața șoferului. Chiar dacă semaforul indica culoarea verde pentru pietoni, acesta ar fi trebuit să se asigure înainte să traverseze strada, și să nu alerge pe trecerea de pietoni.

De menționat este faptul că semaforul indica roșu pentru vehicule în timpul când s-a produs incidentul. Taximetristul avea pornit semnalizatorul, semn că ar fi intenționat să vireze, dar ar fi trebuit să facă o oprire înainte de vira la dreapta, așa cum culoarea semaforului principal era roșu, scrie www.zugo.md.

Tragedie! Un bărbat s-a înecat în timpul scăldatului în Ialoveni

Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 06 iulie 2024, către ora 13:59 în satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni, infprmează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Potrivit informațiilor recepționate bărbatul a intrat în apă și nu a mai ieșit. La fața locului au intervenit scafandrierii IGSU care au efectuat lucrări de căutare, dar fără nici un rezultat. În dimineața zilei de 07 iulie salvatorii au continuat căutările subacvatice, astfel către ora 09:30 a fost depistat și extras la mal cadavrul persoanei, un bărbat în vârstă de 53 de ani. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță în timpul scăldatului și aflării pe malurile bazinelor acvatice. Astfel, angajații IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală cu scopul sensibilizării populației la capitolul respectării regulilor de siguranță la scăldat.

În vederea evitării cazurilor tragice, specialiștii instituției vin cu recomandări pentru cetățeni pe malurile râurilor și lacurilor, precum și zonele de agrement din toate raioanele țării. O atenție majoră se acordă organizării și desfășurării măsurilor de profilaxie în zilele de odihnă, atunci când mai multe persoane optează pentru petrecerea timpului liber în preajma bazinelor acvatice.

Astfel, în perioada 6-7 iulie 2024, specialiștii IGSU continuă activitatea de prevenire în raioanele Cahul, Bălți, Criuleni, Anenii Noi, Strășeni, Rîșcani, Sângerei, Fălești, Ștefan Vodă, Briceni, municipiul Chișinău ș.a.

Angajații IGSU, comunică persoanelor despre necesitatea respectării regulilor de siguranță la scăldat.

Majoritatea cazurilor de înec au fost înregistrate în bazinele acvatice care nu sunt destinate înotului sau agrementului acvatic și nu sunt supravegheate de servicii abilitate de salvare.

În acest sens, oamenii sunt îndemnați să meargă la scăldat doar în locuri sigure, amenajate cu stații de salvare. Înainte de a pleca la înot sau la piscină, trebuie să fie verificată prognoza meteorologică, iar în cazul dacă se așteaptă condiții meteorologice nefavorabile sau furtuni, persoanele trebuie să evite intrarea în apă.

De asemenea, nu se permite scăldatul seara târziu, dar și îndeosebi pe timp de noaptea. De asemenea este interzisă trecerea pistelor instalate în locurile destinate pentru înot.

Persoanele care nu au abilități de înot sunt rugate să nu se scalde de unii singuri şi să nu intre în apă mai sus de brâu. Mai mult, specialiștii avertizează că scăldatului cu saltele cu aer, colace din cauciuc, scânduri pot duce la incidente pe apă.

În perioada caniculară, intrarea în apă, după expunerea îndelungată la razele solare poate provoca riscul înecului. Dacă intrăm brusc în apă, după ce ne-am expus mult timp la soare, organismul poate suferi un șoc termic cu consecințe fatale. De asemenea, scăldatul sub efectul alcoolului este strict interzis, fiindcă sub efectul alcoolului, tensiunea arterială a persoanei ce intră în apă, se poate schimba brusc și provoacă pierderea cunoștinței, ulterior ducând la cazuri fatale de înec.

Potrivit specialiștilor, copiii trebuie să fie monitorizați permanent, în special în perioada vacanței, dar și în timpul aflării pe malurile corpurilor bazinelor acvatice.

Minorii trebuie să fie monitorizați permanent, iar jocul acestora în apă și aflarea de unii singuri pe malurile bazinelor acvatice trebuie să fie strict evitat.

Activitățile de prevenire a înecurilor va continua pe parcursul perioadei estivale în toate raioanele țării.

Moldovenii care nu au asigurare de sănătate plătesc mai mult pentru serviciile medicale

Începând cu 1 iulie, cetăţenii Republicii Moldova care nu au asigurare de sănătate plătesc mai mult pentru serviciile medicale. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern în luna februarie. Vechile tarife nu au fost revizuite din 2011 şi nu acopereau cheltuielile prestatorilor publici de servicii medicale, scrie tvrmoldova.md.

Centrul Republicat de Diagnosticare Medicală din Chişinău oferă peste 780 de servicii medicale. 30% dintre cei care păşesc pragul instituţiei nu au asigurare de sănătate şi sunt nevoiţi să plătească fiecare consultaţie şi procedură.

„550 de lei pentru cap ca să trec un aparat. – Cum vi se par preţurile? – Mari! – Nu sunteţi asigurată? – Nu. Şi nu costă aşa de mult. Preţurile sunt mari. Nu de mult am trecut am achitat 350 iar acum e 350.”


„ Eu am venit pentru vitamin D3, pentru colesterol, pentru zahăr. În total am achitat 480 de lei. Mă aranjează preţurile pentru că la privat e cu mult este mai scump.”

Scumpire serviciilor medicale este simţită şi de cei care cer ajutorul medicilor fără programare.

„ Sunt angajată în câmpul muncii şi am poliţă, dar iată acum fiindcă nu sunt programată la mamolog trebuie să achit. –Cât aţi achitat?- 200 de lei.”


„La glanda teroidă şi ginecologul, 580 de lei. – Cum vi se par preţurile? – Nu chiar bune pentru că am poliţa dar de nevoi. Aici nouă nici nu ne dau. Suntem din raionul Criuleni şi deodată aici nu ne trimit. Te ţin acolo până văd că nu mai poţi şi apoi te trimit aici.”

În timp ce tarifele pentru unele servicii medicale au crescut doar cu câţiva lei, altele s-au scumpit cu peste 70%.

SNC: MIHAELA GALESCU, medic: „În cabinetul dat noi avem ultrasonografia vasculară şi s-au majorat toate patru investigaţii. Dacă de exemplu aveam 346 de lei la investigaţia de ultrasonografie brahiocefalică, acum avem 615 lei costă investigaţia.”


Recalcularea acestor tarife a fost impusă de creşterea preţurilor la energie electrică şi termică, creşterea salarilor şi introducerea metodelor noi de investigaţii şi tratament.

BORIS BĂLUŢEL, director, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală: „ De asemenea, introducerea noilor preţuri va spori accesuol populaţiei la servicii medicale de înaltă performanţă. În timp, toţi îşi reutilează, îşi modernizează instituţiile medicale prin instalarea echipamentelor modern.”

Aceste scumpiri nu îi afectează, însă, pe cei care au asigurare medicală și care vor continua să beneficieze de asistență primară gratuită.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii: „Aceasta nu trebuie să afecteze oamenii absolut de loc. Deci, sunt persoane care nu sunt asigurate, sunt poate şi oameni din afara ţării care vor să vină şi să efectuieze aici operaţii. Noi trebuie să ajustăm acest catalog, tot timpul, la zi. Dar, aceasta nu afectează serviciile gratuite care sunt oferite în sistemul medical.”

Aproximativ 2,5 milioane de persoane din Republica Moldova beneficiază acum de asigurare medicală.

Start înscrierii elevilor la liceele din municipiul Chişinău

Primăria Chișinău informează că, în prima zi de admitere în învățământul liceal, pentru anul de studii 2024-2025, pe platforma escoala.chisinau.md au fost depuse 2110 cereri, informează unica.md cu referire la un comunicat al Primăriei Capitalei.

”Menționăm că prima etapă de depunere a actelor pentru înscrierea la concursul de admitere în învățământul liceal se va desfășura în perioada 06-15 iulie.

Invităm toți elevii și părinții interesați să acceseze platforma escoala.chisinau.md pentru a depune cererile și a se informa cu privire la pașii următori ai procesului de admitere.”, se mai arată în comunicat.

Cum va arăta noul pod de autostradă dintre România şi Republica Moldova
Articolul anterior
În Republica Moldova, zilnic, circa 30 de persoane solicită ajutor în urma violenței în familie
Articolul următor