Plan ambițios privind liberalizarea pieței muncii în țară pentru cetățenii străini

Vicepremierul Republicii Moldova, Dumitru Alaiba, a făcut public un plan ambițios privind liberalizarea pieței muncii în țară, extinzând dreptul de angajare și pentru cetățenii din Turcia, Armenia, Ucraina, Georgia și statele din Balcani. Această inițiativă vine în contextul lipsei acute de forță de muncă cu care se confruntă diverse sectoare ale economiei moldovenești, scrie bani.md.

Prima etapă a acestei liberalizări a vizat simplificarea procedurii de obținere a dreptului de muncă pentru cetățenii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. Aceștia pot acum să se angajeze în Republica Moldova fără a fi obligați să dețină un permis de muncă valid, un gest menit să faciliteze venirea în țară a forței de muncă înalt calificate.

Alaiba subliniază importanța atragerii nu doar a forței de muncă necalificate, ci și a talentelor și managerilor competenți. „Ceea ce facem noi este să deschidem Republica Moldova nu doar pentru forța de muncă necalificată, ci și pentru talente. Pentru manageri competenți”, a declarat vicepremierul în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării a anunțat că următorul pas în acest demers constă în liberalizarea pieței muncii pentru cetățenii din Turcia, Armenia, Georgia, Ucraina și statele din Balcani. Scopul este simplificarea procedurii de angajare pentru a satisface nevoile sectoarelor economiei moldovenești, care se confruntă cu o cerere mare de forță de muncă.

„După ce am eliminat permisele de muncă pentru cetățenii Uniunii Europene, acum pe rol se află următorul val de deschidere”, a explicat Alaiba. „Pregătim liberalizarea pieței muncii pentru cetățeni din Balcani, Ucraina, Georgia, Armenia și Turcia. Toți spun că nu au forță de muncă, iar pentru a avea un PIB în creștere, avem nevoie de mai mulți oameni care să lucreze pentru companiile moldovenești.”

În plus, liberalizarea pieței muncii va include și simplificarea procedurii de angajare a studenților străini în Republica Moldova. Plafonul limită al orelor de muncă pentru aceștia va crește semnificativ, de la 10 ore pe săptămână la 30 de ore pe săptămână sau 1.565 de ore pe an. Această măsură urmărește să faciliteze integrarea studenților străini în mediul de muncă moldovenesc și să contribuie la îmbunătățirea situației generale a forței de muncă în țară.

Emilian Crețu a dat o mega petrecere la noua lui locuință luxoasă. A avut peste 50 de invitați care l-au scăldat în flori și cadouri. VIDEO!

Actorul Emilian Crețu a organizat o petrecere impresionantă, cu ocazia mutării în noua sa casă, eveniment la care au participat peste 50 de invitați. Printre numeroasele cadouri pe care i le-au oferit oaspeții, unul s-a remarcat în mod special prin originalitate – un clopot, scrie SHOK.md.

Pe rețelele de socializare, Emilian Crețu a postat mai multe imagini de la petrecerea grandioasă, pe care a organizat-o cu ocazia mutării sale la casă nouă. Acesta a avut peste 50 de invitați, inclusiv prieteni apropiați, rude, membri ai echipei sale de filmare și diverse personalități din lumea showbiz-ului moldovenesc.

A fost multă muzică, dans și bună dispoziție, iar atmosfera s-a dovedit a fi una cu adevărat de sărbătoare. Emilian Crețu s-a asigurat că toți invitații se simt bine și se bucură de ospitalitatea sa.

Emilian Crețu a fost scăldat în flori și cadouri oferite de oaspeți, însă momentul serii a fost organizat de prietenul apropiat al actorului, Gabriel Nebunu.

Acesta s-a remarcat în mod special prin originalitate și i-a oferit un clopot. Darul neobișnuit a stârnit multe zâmbete și glume: „Duminica, atunci când nu vei avea timp să mergi la biserică, o să bați acest clopot”, i-a spus Gabriel Nebunu.

Nici Nina Crețu nu a fost lipsită de atenție, iar unul dintre invitați i-a oferit tinerei un buchet completat cu ustensile pentru curățenie în casă. Acest cadou a fot binevenit, ținând cont de faptul că Nina apare deseori în mediul online, făcând ordine în noua casă.

Chiar în ziua petrecerii, tânăra a spălat câteva ore bune balustrada recent instalată: „Cred că mâine o să-mi pun mâna dreaptă în ghips”, a glumit aceasta.

Spațiul din fața casei s-a umplut cu mașini, actorul numărând peste 20 de automobile.

Emilian Crețu le-a prezentat urmăritorilor săi interiorul noii sale locuințe luxoase. Actorul a ținut în mare secret cum arată casa pe care și-a construit-o de la zero.

Momentul în care o șoferiță trece cu mașina peste linia continuă și lovește în plin o femeie de la marginea carosabilului, într-un sat

O femeie de 47 de ani din satul Goleni a fost transportată la spital după ce a fost lovită de o mașină în dimineața zilei de astăzi. Potrivit informațiilor o tânără de 28 de ani în timp ce conducea o mașină de marca Land Rover, a ieșit la depășire peste linia continuă, în rezultat tamponând femeia care se afla la marginea carosabilului, scrie unimedia.info.

„Pe data de 17 mai, poliția din Edineț a fost înștiințată cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Goleni.

Din cercetările preliminare la fața locului, polițiștii au constatat că astăzi, în jurul orei 9:00, o femeie de 28 de ani din raionul Drochia, conducând un automobil de marcă Land Rover prin satul Goleni, raionul Edineț, nu ar fi ținut cont de situația rutieră precum și de dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase. 

În rezultat ar fi tamponat o femeie de 47 de ani din satul Goleni. În urma producerii accidentului rutier, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. 

Șoferița fiind supusă testării alcoolscopice, s-a stabilit că nu era sub influența băuturilor alcoolice în timpul producerii accidentului rutier. Alte circumstanțe se stabilesc”, a declarat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a IP Edineț, Svetlana Talpă.

Atenţie, imagini ce vă pot afecta emoţional!

Mai multe site-uri oficiale din Moldova au fost atacate de hackeri

Paginile de internet ale mai multor instituții publice din Moldova au fost ținta unor atacuri cibernetice, în ultimele zile. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Deocamdată, oamenii legii nu au anunțat cine este în spatele atacurilor, scrie stiripesurse.md.

Site-urile mai multor instituții publice din Moldova nu funcționau în data de 14 mai. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Executivului.

„Ca ținte ale acestor atacuri cibernetice au fost, inclusiv site-ul televiziunii publice sau, în cazul autorităților publice, vorbim despre paginile web ale instituțiilor naționale: Guvern, ministere. Noi am instituit filtre speciale, care au fost implementate de către echipa de la STISC, astfel încât la accesarea unei platforme, softul verifică nemijlocit dacă persoana dată este un utilizator ordinar sau este o mașinărie care încearcă să acceseze de mai multe ori aceiași platformă, în ideea de a o bloca”, a precizat Vodă.

Vicepremierul Mihai Popșoi declara într-un interviu acordat pe 8 mai pentru BBC că Republica Moldova este o ţintă constantă a atacurilor cibernetice ruseşti asupra infrastructurii – televiziunea publică, poșta și instituțiile guvernamentale fiind vizate constant de hackeri afiliați Rusiei.

Captură de droguri în valoare de 50 de milioane de lei, depistată la Aeroport
Articolul anterior
A vrut să ducă de nas vameșii. O șoferiță din Ucraina a rămas fără mașină la intrarea în R. Moldova
Articolul următor