Plan de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2024-2025 care va asigura securitatea energetică a țării

Menținerea stocurilor de securitate de gaze naturale, diversificarea surselor de aprovizionare și utilizarea combustibililor alternativi sunt câteva dintre măsurile prevăzute în Planul de pregătire pentru sezonul de încălzire 2024 – 2025, aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Executivului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Documentul stabilește măsurile necesare pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, în contextul riscurilor legate de întreruperea aprovizionării cu gaze naturale din partea „Gazprom”.

Pe lângă crearea și menținerea stocurilor de gaze naturale, este prevăzută mаjоrаrеа capacității comerciale la granița România – Republica Moldova. Totodată, vor fi asigurate stocuri de păcură, cărbune și combustibil alternativ. Generatoarele electrice din instituțiile publice vor fi verificate, iar cele care nu dispun de astfel de echipamente vor fi dotate.  

De asemenea, va fi promovată utilizarea biomasei și surselor de energie regenerabilă, va fi accelerată implementarea programelor de eficientizare a consumului de energie. 

În ședința de astăzi a fost instituită și o Comisie guvernamentală de coordonare a măsurilor menționate, care va monitoriza implementarea lor și va interveni rapid în caz de criză. Aceasta va colabora cu toți actorii relevanți din sectorul energetic pentru a asigura continuitatea furnizării de energie și gaze naturale pe ambele maluri ale Nistrului.

În Republica Moldova, numărul consumatorilor finali de gaze naturale este de circa 823 de mii, iar de energie electrică – peste 1322 de mii.

Accident de groază la Tiraspol: Un pieton a fost lovit mortal pe zebră de două mașini

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 30 de ani din Tiraspol, care traversa strada regulamentar. Acesta a fost lovit de un BMW în timp ce se afla pe zebră, după care a fost proiectat pe contrasens, fiind lovit și de o Toyota. Totul s-a întâmplat noaptea, aproape de ora 23:00, scrie tv8.md.

colaj foto: tv8.md

Bărbatul s-a ales cu răni grave și a murit pe loc. Medicii de pe ambulanță nu au putut decât să-i constate decesul. 

Șoferița din BMW, o tânără de 25 de ani, dar și conducătorul auto de la volanul Toyotei, un bărbat de 20 de ani, sunt cercetați penal. 

Potrivit așa-numitor forțe de ordine din stânga Nistrului, ambele vehicule implicate în accident au fost ridicate și duse la parcarea specială, până la elucidarea tuturor circumstanțelor. 

Mai mulți șoferi din Hâncești, condamnați la închisoare sau amendați pentru că au condus beți la volan

În primele trei luni ale anului curent, în urma modificărilor operate la Codul penal și intrate în vigoare la 7 septembrie 2024, Procuratura din Hînceşti a pronunțat patru sentințe de condamnare în privința a patru persoane pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijloacelor de transport în stare de ebrietate. Acestora le-au fost aplicate pedepse cu închisoare pe termene cuprinse între 3 luni și 2 ani și 6 luni, scrie newtv.md.

Totodată, în aceeași perioadă, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii Hîncești, instanța de judecată a emis șapte sentințe în privința a șapte persoane, care au fost condamnate pentru aceeași categorie de infracțiuni, fiindu-le aplicate amenzi cuprinse între 75.000 și 125.000 lei. În toate cazurile, instanța a dispus și aplicarea sancțiunii complementare de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport.

Arme și muniții ridicate în urma unor percheziții efectuate la un bărbat din Orhei

Polițiștii din Orhei au desfășurat o percheziție la domiciliul unui bărbat de 56 de ani din satul Trebujeni, suspectat de deținerea ilegală de arme și muniții.

Oamenii legii au ridicat cinci componente ale unei arme de foc și 44 de cartușe de diferit calibru, toate deținute ilegal. Alte 71 de cartușe erau dispersate în diferite locuri din gospodărie.

La domiciliul acestuia au mai fost depistate două arme cu țeavă lisă și 238 de cartușe, deținute legal.

Conform legii, deținerea ilegală a armelor și munițiilor se pedepsește cu amendă de până la 32 500 de lei sau cu închisoare de până la 2 ani.

Mediul online din R. Moldova va deveni mai sigur pentru copii
Articolul anterior
Gest frumos! Un echipaj al poliției din Orhei a ajutat o femeie să ajungă în timp util la maternitate
Articolul următor
Close menu