Planeta noastră este la un pas să se sufoce. Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat un raport dramatic. Experţii spun că avem şanse mici să împiedicăm creşterea temperaturii cu mai mult de un grad şi jumătate Celsius – limita care o dată trecută poate duce omenirea spre autodistrugere. Planeta s-a încălzit deja cu 1,1 °C. Experții se tem că peste şapte ani vom depăşi limita, în ciuda tuturor discursurilor politice, transmite Observator.
Declaraţiile politicienilor nu au oprit încălzirea globală. 2011 – 2020 a fost cel mai cald deceniu din istoria omenirii. Iar planeta se încinge tot mai mult.
Cel mai geros loc de pe Pământ a bătut recordul pentru cea mai mare temperatură – termometrele au arătat în Antarctica cu 40 de grade Celsius peste medie. Cu o creștere a temperaturilor globale între două şi trei grade Celsius, Groenlanda și Antarctica de Vest își vor pierde aproape complet și ireversibil imensele calote de gheață. În cel mai negru scenariu, asta ar însemna creşterea nivelului mării cu cel puţin trei centimetri.
La cealaltă extremă, încălzirea globală ne lasă fără terenuri fertile pe care să cultivăm hrană. Schimbările climatice antropice au dus peste cinci milioane de kilometri pătraţi de zone uscate spre deșertificare.
Aceiaşi experţi care ne sperie ne dau şi soluţii ca să nu ajungem la dezastru
Reducerea surselor de poluare şi eliminarea totală a emisiilor de carbon care au ajuns la 36,8 gigatone pe an. O soluţie ar fi înlocuirea combustibililor fosili cu surse alternative de energie: solară, eoliană şi hidro.
Plus trecerea la diete pe bază de plante, reducerea călătoriilor cu avionul şi construirea mai multor orașe prietenoase cu mediul, în care transportul în comun să fie înlocuit cu mersul pe jos sau pe bicicletă.