Autorităţile ruse au deschis vineri o anchetă împotriva unei reprezentante însărcinate a opoziţiei, Helga Pirogova, acuzată că a „difuzat informaţii false”, după ce a criticat organizarea de funeralii fastuoase pentru soldaţii ucişi în Ucraina, notează Agerpres.
Într-un comunicat de presă, Comitetul de Anchetă rus, însărcinat cu principalele cazuri penale, a precizat că ea a fost inculpată pentru „difuzare publică de informaţii false privind utilizarea forţelor armate”. Conform articolului din Codul Penal invocat, ea riscă trei ani de închisoare. Ea a fost reţinută pentru scurt timp şi interogată joi la comisariatul central din Novosibirsk, în Siberia, unde este aleasă locală.
Contactată de AFP, tânăra opozantă a spus că este însărcinată în luna a patra. „Ei au nevoie de un inamic intern cu care să poată lupta uşor, deoarece au mai multe probleme cu inamicul lor extern”, a afirmat ea. Pe 15 iulie, Helga Pirogova a reacţionat pe Twitter la un articol din publicaţia independentă Mediazona care relata despre funeralii fastuoase organizate pentru voluntarii ruşi ucişi în conflictul din Ucraina.
„Aceste funeralii luxoase sunt organizate degeaba”, a scris ea, adăugând că vrea să îi „învie” pe aceşti voluntari, „să-i bată şi să îi trimită înapoi în morminte”.
Publicațiile din Rusia au cerut pedepsirea Helgăi Pirogova
În faţa scandalului stârnit de aceste declaraţii, preluate în media ruse care au făcut apel la o pedeapsă, Helga Pirogova a şters postarea de pe Twitter. Într-un mesaj publicat miercuri pe Facebook, ea a recunoscut că reacţia sa a fost „prea emoţională”. Femeia a spus că a fost şocată că autorităţile încearcă să compenseze durerea apropiaţilor soldaţilor ucişi, care trăiesc „în sărăcie”, cu mari funeralii.
Helga Pirogova, în vârstă de 33 de ani, este deputată municipală la Novosibirsk din 2020. Ea a făcut campanie cu echipa locală a principalului opozant rus, Alexei Navalnîi, care ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare. În martie, ea a apărut la o reuniune a consiliului municipal îmbrăcată cu o cămaşă albastră şi având pe cap o coroană de flori galbene, culorile Ucrainei.
De la începutul ofensivei Kremlinului în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, cea mai mică critică la adresa operaţiunii militare poate atrage amenzi grele şi anchete penale grave. La 8 iulie, un ales local din Moscova, Alexei Gorinov, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru că a denunţat atacul rus asupra Ucrainei.