În cadrul unei investigații extinse, polițiștii din Rezina au reușit să stopeze o schemă infracțională complexă, care implică uzurpare de identitate și estorcare de fonduri, desfășurată pe teritoriul Republicii Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
Conform probelor adunate, la data de 29 martie curent, între orele 21:00 și 22:00, un grup de persoane a oprit trei cetățeni ucraineni în apropierea localităților Rîbnița și Rezina.
Aceștia s-au prezentat ca fiind colaboratori ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, atribuindu-și astfel autoritatea de a efectua un control de rutină.
Sub pretextul acestei activități, indivizii au confiscat pașapoartele cetățenilor și i-au forțat să urce într-un automobil, continuând astfel călătoria spre Chișinău.
După aproximativ 40 de minute, automobilul a fost oprit pe o stradă neiluminată. Suspecții, dorind să obțină bani prin metode ilegale, au cerut fiecărui cetățean ucrainean câte 500 de dolari.
Aceștia i-au amenințat că, în cazul în care nu se conformează, vor fi deportați în Ucraina. De teama pentru siguranța lor, victimele au dat banii, echivalentul a 26.460 de lei.
În urma unor măsuri speciale de investigație, polițiștii au reușit să identifice organizatorul schemei infracționale, un bărbat de 42 de ani, locuitor al regiunii transnistrene.
Astfel, oamenii legii au organizat o ambuscadă în cadrul căreia suspectul a fost reținut. Bărbatul se va afla în custodia poliției pentru o perioadă de 72 de ore.
La moment, poliția întreprinde acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, stabilirii altor membri activi ai grupării, precum și apartenența acestora la comiterea altor infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova.