Poliţiştii români de frontieră au reținut un moldovean, căutat de autorităţile din Italia

Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat, scrie punctul.md.

În ziua de 02 decembrie a.c, în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii români de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Italia, din data de 25.11.2024, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat.Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”: după reconstrucție și dotare cu echipament

Condiții de muncă moderne și servicii medicale mai calitative, după ani de așteptare, pentru personalul medical și pacienții de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Astăzi, 27 martie, a fost inaugurat noul sediu al Secției consultative din cadrul instituției, după reconstrucție totală și dotare cu echipament performant. Secția oferă servicii în 24 de specialități: cardiologie, chirurgie, neurologie, gastroenterologie, endocrinologie, oftalmologie, alergologie, urologie etc. În cadrul acesteia activează și Centrul republican de boli profesionale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Secția, cu suprafața de 2533 de metri pătrați, este dotată cu echipament performant, care permite diagnosticarea rapidă și precisă a afecțiunilor: ecocardiograf,  videogastroscop, tomograf de coerență optică pentru retină, ecograf multidisciplinar, spirometru digital, echipament pentru ultrasonografie duplex vasculară etc.

Noul sediu este structurat pe patru niveluri, fiecare destinat unor servicii specifice, pentru a optimiza fluxul pacienților și activitatea medicilor: la nivelul I sunt cabinetele pentru investigații funcționale, imagistice și oftalmologice; la nivelul II a fost amenajat un compartiment izolat pentru efectuarea investigațiilor endoscopice; la nivelul III sunt organizate cabinetele medicilor chirurgi și o sală de pansamente modernă; la nivelul IV pacienții beneficiază de consultații în domeniul medicinei interne.

Echipa medicală este formată din 39 de medici specialiști, 30 de asistente medicale și 10 cadre auxiliare. Anual, în cadrul Secției, peste 150.000 de pacienți beneficiază de consultații și investigații.

Reconstrucția și dotarea Secției consultative de la Spitalul Clinic Republican ,,Timofei Moșneaga” au costat circa 64,4 milioane de lei, bani alocați de Ministerul Sănătății, Compania Națională de Asigurări în Medicină, din bugetul instituției și donații ale partenerilor externi.

Menționăm că, pe parcursul ultimilor trei ani, Ministerul Sănătății, din surse proprii și cu susținerea partenerilor, a investit peste 58 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii Spitalului Clinic Republican ,,Timofei Moșneaga” și în dotarea cu dispozitive medicale de înaltă performanță.

CNA la Comitetul Executiv al Găgăuziei. Ofițerii anticorupție ridică acte

Administrația lui Șor din Găgăuzia susține că la Comitetul Executiv ar avea loc percheziții. Victor Petrov, adjunctul Ecghenie Guțul afirmă că activitatea nu ar fi autorizată.

Reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA) au confirmat că ofițerii intervin, însă doar pentru a ridica anumite acte. Potrivit autorității, acțiunile efectuate nu sunt percheziții.

Precizăm că Evghenia Guțul a fost reținută de către ofițerii CNA pentru 72 de ore, după ce a încercat să părăsească țara. Oamenii legii nu exclud că funcționara de la Comrat nu planifica să revină în Moldova.

Procurorii vor cere mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, în privind Evgheniei Guțul. Conform IPN, bașcana urmează să apară în fața instanței joi, la ora 15:00.

Cetățenii vor primi avertizări pe telefon în situații de urgență și dezastre

Cetățenii vor primi avertizări despre situații de urgență și dezastre prin intermediul telefonului mobil. Aleșii poporului au ratificat joi, 27 martie, Acordul de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea Proiectului de susținere a managementului riscurilor de dezastre și rezilienței Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Documentul stabilește un împrumut din partea Băncii Mondiale de 40 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de avertizare publică.

Astfel, va fi instalat și operaționalizat un sistem PWS cu acoperire națională, bazat pe telefonie mobilă. Acesta va permite transmiterea avertismentelor de urgență, ceea ce va avea drept rezultat salvarea vieților.

Totodată, 22,5 milioane de dolari vor fi folosite pentru achiziționarea de vehicule de intervenție de urgență și alte echipamente, precum containere de căutare, salvare și logistică, care vor fi folosite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Alte 1,5 milioane de dolari sunt destinate pentru pregătirea comunitară pentru situații de urgență. De asemenea, 6 milioane de dolari vor fi investite în îmbunătățirea serviciilor hidrometeorologice. Astfel, vor fi modernizate sistemele de observare hidrometeorologică, iar la Serviciul Hidrometeorologic de Stat vor fi instalate sisteme de vizualizare a prognozei și stații de lucru meteorologice.

Maturitatea împrumutului este de 30 de ani, inclusiv perioada de grație de cinci ani.

Percheziții la o companie de construcții. Acțiunile vizează darea în exploatare a unui imobil
Articolul anterior
„Grija vindecă ceea ce frica distruge!” Alătură-te campaniei de informare și sensibilizare împotriva violenței obstetrice și ginecologice (VOG)
Articolul următor
Close menu