Polițiștii s-au autosesizat și au inițiat o anchetă în cazul tinerei care a fost bătută cu cruzime de alte fete

Cu referire la cazul apărut în mediul online, când o tânără a fost bătută cu cruzime de alte fete, Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat și a inițiat o anchetă în cadrul căreia victima și persoanele care au fost prezente la încăierare au fost identificate și localizate, scrie punctul.md.

Fata agresată este o minoră de 16 ani care a fost bătută cu bestialitate de o cunoscută de-a sa de doar 15 ani.Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă, 28 mai, în satul Biești din raionul Orhei, după ce victima împreună cu o prietenă s-ar fi întâlnit cu alte două cunoscute, toate minore.

La un moment dat, între victimă și una dintre fete s-a iscat un conflict verbal care a degenerat în bătaie.Din declarațiile minorelor, pe alături trecea un băiat pe care acestea nu îl cunosc însă care a susținut verbal încăierarea în loc să intervină.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 18 ani originar din Orhei, care urmează să fie audiat de polițiști.Fetele implicate în acest caz, cu vârstele de 14-16 ani, sunt audiate la moment , în prezența părinților și a specialiștilor de resort, pentru a stabili cauza conflictului și faptele care au urmat. Menționăm că, aseară angajații IP Orhei au transportat minora la spital pentru a fi examinată. Aceasta a fost internată.

Minorele se află la evidență pentru abandon de domiciliu, iar părinții au fost sancționați de multiple ori contravențional.

De fiecare dată, de către Poliție, au fost expediate sesizări în adresa APL solicitându-se implicarea specialiștilor la soluționarea abaterilor săvârșite de către minore.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, pentru huliganismul agravat, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Procurorul General al Ucrainei a trimis în judecată primul dosar de viol comis de un militar rus în timpul războiului
Articolul anterior
Rușii au distrus aproape toate casele din Severodonețk. Volodimir Zelenski: ”Vor să ne ia totul şi să nu ne lase nimic”
Articolul următor