Polonia a ridicat un gard de peste 5 metri la frontiera sa cu Belarusul

Polonia a fortificat până în prezent circa 60 de kilometri din frontiera sa cu Belarusul printr-o barieră permanentă, a anunţat poliţia de frontieră poloneză, transmite sâmbătă dpa, citat de digi24.ro.

Lucrările de construcţie se desfăşoară conform planului şi urmează să se încheie până la sfârşitul lui iunie, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei pentru agenţia de presă PAP.

Frontiera polono-belarusă are 418 de kilometri lungime, din care 186 de kilometri de graniţă terestră. Vara şi toamna trecută, situaţia la graniţa terestră a fost tensionată, în condiţiile în care mii de oameni au încercat să pătrundă ilegal pe acolo în UE.

Uniunea Europeană l-a acuzat cu acea ocazie pe preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, că a adus intenţionat migranţi din regiuni aflate în criză la frontiera externă a UE pentru a pune presiune pe Occident, conform Agerpres.

Odată cu încălzirea vremii, în ultimele săptămâni au crescut şi încercările de a trece fraudulos frontiera polono-belarusă, notează dpa. Vineri, 76 de persoane au încercat să intre în Polonia dinspre Belarus, potrivit vameşilor.

Militarii au ridicat încă din august 2021 un gard provizoriu pe secţiunile terestre ale frontierei comune pentru a îngreuna tentativele de trecere a graniţei. Acest gard dotat cu sârmă ghimpată are 2,5 metri înălţime.

De la sfârşitul lui ianuarie, gardul provizoriu a fost înlocuit cu o barieră permanentă de 5,5 metri înălţime, echipată cu senzori de mişcare şi cu camere video.

Șefa statului l-a vizitat pe veteranul de război Ion Mereacre, din satul Costești, Ialoveni

Ion Mereacre este unul dintre cei 500 de oameni din satul Costești, raionul Ialoveni, care au fost recrutați în cel de-al Doilea Război Mondial. Doar 170 dintre ei au revenit acasă.

Azi am avut o discuție emoționantă cu domnul Mereacre, care, la doar 18 ani, în 1944, a fost trimis pe front. Speranța lui este ca cei 4 copii, 10 nepoți și 19 strănepoți ai săi, dar și întreaga Moldovă, să nu mai cunoască niciodată ororile războiului și să se bucure de viață, în pace. I-am mulțumit lui Ion Mereacre pentru sacrificiul făcut, pentru dragostea de patrie și pentru că, alături de nenumărați eroi, a contribuit la readucerea păcii pe continentul european”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Pe 8 mai 1945, a fost anunțată victoria asupra nazismului și s-a pus capăt unui război sângeros. Foarte puțini au rămas în viață care să povestească tragedia războiului trăită pe viu. „Domnul Mereacre este unul dintre ei – i-am ascultat istoria de viață, lecțiile învățate de la tatăl său despre omenie și cinste. Azi în Moldova mai sunt în viață 37 de veterani din cel de-al Doilea Război Mondial. În cinstea lor și a celor căzuți, vom face tot ce ne stă în puteri ca în țara noastră să fie bună înțelegere și oamenii să trăiască în pace”, a punctat șefa statului.

Concert, expoziții, excursii și invitați speciali. Cum va fi marcată Ziua Europei

Republica Moldova sărbătorește astăzi, 9 mai, Ziua Europei. Cu această ocazie, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru vizitatori își va deschide ușile Orășelul European. La eveniment este așteptat inclusiv comisarul european Johannes Hahn, care va susține, alături de președinta țării, Maia Sandu, un discurs.

Sărbătoarea va culmina cu un concert susținut de artiști autohtoni, dar și din Ucraina. Prim-ministrul Dorin Recean a invitat cetățenii, în debutul ședinței Guvernului din 8 mai, să celebreze împreună Europa, transmite moldova1.md.

Potrivit agendei făcute publică de Guvern, începând cu ora 11:40, „Orășelul European” își va deschide porțile pentru vizitatori.

La ora 12:00, președinta Maia Sandu și comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, vor susține discursurile de inaugurare a Zilei Europei. În pavilionul Guvernului, membrii Cabinetului vor organiza întrevederi cu vizitatorii, în care vor povesti „despre cum putem construi împreună Moldova Europeană”. Tot atunci va fi deschisă expoziția de tehnică și echipament a Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Autorității Aeronautice Civile, Serviciului Vamal și Serviciului Fiscal de Stat.

Începând cu ora 13:00 vor începe excursiile pentru vizitatori în Casa Guvernului.

Sărbătoarea va culmina, la ora 19:00, cu un concert susținut de interpreții Cristofor Aldea-Teodorovici, The URS și LUPII lui Calancea. De asemenea, pe scena din PMAN vor urca Orchestra „Kalus” din Ucraina, precum și „Hecenii” – primul ansamblu de dans care a primit Golden Buzz în cadrul concursului „Românii au talent”.

„Invit pe toată lumea, de la mic la mare, în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a celebra împreună Ziua Europei. Vă așteptăm la pavilionul Guvernului pentru a discuta cu Cabinetul de miniștri despre cum construim Moldova Europeană. Deschidem ușile Guvernului pentru toți cei dornici să-l viziteze și pregătim activități pentru copii. Iar seara vă așteptăm la un concert extraordinar. Europa ești Tu! Moldova europeană suntem noi”, a declarat premierul Dorin Recean pe 8 mai.

De menționat că Zilele Europei vor fi sărbătorite în acest an inclusiv în mai multe regiuni ale țării, cum ar fi Bălți, Cahul și Ungheni. AICI puteți vedea agenda evenimentelor organizate de Delegația Uniunii Europene în Moldova cu această ocazie.

Conducerea țării a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”, în memoria celor căzuți în război

În această dimineață, 9 mai, conducerea țării a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a-i comemora pe cei căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

La ceremonie au participat șefa statului, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn.

„Astăzi îi comemorăm pe pământenii noștri care au luptat în Al Doilea Război Mondial pentru a readuce pacea pe continent. Astăzi sărbătorim pacea. Pentru că 9 mai 1945 a fost prima zi de pace pe continentul nostru. Și astăzi sărbătorim Europa. Europa fiind cel mai durabil și cel mai de succes proiect de pace. (…) Este o zi care ne amintește cât de vulnerabilă este pacea, cât de dramatic este războiul și că trebuie să facem absolut totul ca să nu permitem războaie pe continent și în lume. Pentru Republica Moldova cel mai scurt drum spre o pace sustenabilă este integrarea în Uniunea Europeană. Sărbătorim pacea și Uniunea Europeană astăzi, în același timp ne amintim de sacrificiul făcut de înaintașii noștri pentru ca noi să putem trăi în pace”, a declarat șefa statului, Maia Sandu.

„Omenirea trebuie să învețe o lecție că în orice război nu există învingători, pierd toate părțile și cel mai tragic sunt viețile omenești care se pierd și nu se mai recuperează, și rămân durerea și amintirea care marchează generații și destine. Lecție pe care trebuie să o învățăm, uitându-ne și la ceea ce se întâmplă în proximitatea noastră. Astăzi este o ocazie în plus să ne amintim de cei care într-adevăr au contribuit să aducă pacea în Europa, să o păstrăm, să vorbim cât mai mult despre asta și să transmitem acest mesaj generațiilor viitoare”, a menționat Igor Grosu.

Uleiul a ajuns la un preț record de 50 de lei litrul! Slusari: scumpirea produsului nu are nimic cu războiul
Articolul anterior
44 de cadavre au fost găsite sub dărâmăturile unui bloc de locuințe din Izium, regiunea Harkov. Au zăcut două luni acolo
Articolul următor