Un veteran al marinei americane, în vârstă de 82 de ani, care lucra casier la un supermarket Walmart, și unul dintre zecile de mii de americani forțați să continue să lucreze până la bătrânețe, a reușit „să se pensioneze” datorită unui acțiuni colective de binefacere, relatează The Guardian.
Warren „Butch” Marion, în vârstă de 82 de ani, un veteran al marinei americane din Maryland, a primit surpriza vieții când a primit un cec de peste 100.000 de dolari după ce proprietarul unei afaceri locale, Roy McCarty, a organizat o strângere de fonduri online.
McCarty, care deține o mică afacere, Bug Boys, și are o mulțime de urmăritori pe platforma TikTok, l-a cunoscut pe Marion în timp ce filma un videoclip. Astfel că luna trecută el le-a cerut urmăritorilor săi de pe rețeaua de socializare să doneze pentru o strângere de fonduri GoFundMe și a depășit rapid ținta propusă.
„Am fost uimit să-l văd pe acest om în vârstă încă chinuit. Lucra în ture de 8 până la 9 ore”, a scris McCarty. El a spus că a fost inspirat de alte strângeri de fonduri de pe rețelele sociale ce au drept scop să ajute persoanele în vârstă „să se pensioneze” și și-a dorit ca Marion să-și poată vizita copiii în Florida.
„Uau,” a fost răspunsul lui Marion când i s-au înmânat banii. „Tot ceea ce vă pot spune este că Bunul Dumnezeu m-a binecuvântat pentru ceea ce am făcut în tinerețe”, a spus el pentru Cumberland Times-News, spunând că va folosi banii pentru a-și plăti casa și pentru a se retrage de la Walmart.
Mulți americani se luptă să economisească destui bani pentru „pensionare”. Potrivit Rezervei Federale, „un sfert dintre cei nepensionați indică că nu au economii sau pensie”.