Povestea unui moldovean care de 6 ani nu bea apă și nici alte lichide

Un bărbat din Republica Moldova, pe nume Anatol, care are vârsta de 62 de ani, nu consumă apă și nici alte lichide deja de șase ani. De asemenea, bărbatul a refuzat să consume carne, lactate, ouă și chiar produse de mare. El spune că se simte bine având un astfel de mod de viață.

La început, pentru Anatol acesta a fost un simplu experiment. El a încercat să nu consume lichide timp de o săptămână și, când a văzut că se simte bine, a continuat și a rezistat până în prezent, transmite Știri.md

„Am deja șase ani de zile de când nu mai consum lichide. Mi-a venit această idee după ce mi-am ascultat sufletul. Noi trebuie să ascultăm partea spirituală din noi și eu am primit așa o informație și am zis că trebuie să încerc, să văd ce poate organismul meu”, a spus bărbatul în cadrul unui proiect cu Adrian Prodan.

Acesta spune că a vrut în primul rând să-și demonstreze sie însuși, dar și să spună lumii că organismul uman are un potențial enorm, care încă nu este cunoscut de specialiști. 

„Nu mi-a fost greu să renunț la apă”

Să renunțe la apă, Anatol spune că nu i-a fost deloc greu. Lichidul pe care îl consumă îl ia din legume și fructe. Pentru început, bărbatul consuma mai multe legume și fructe, iar cu timpul, acesta a redus cantitatea la circa 500 de grame pe zi. Zeamă, borș și alte supe bărbatul la fel nu consumă. 

Potrivit lui Anatol, la început familia sa a crezut că ceea ce face el este ciudat, însă bărbatul nu a ascultat pe nimeni și a mers pe calea pe care și-a propus-o.

„Specialiștii spun că omul nu poate trăi fără apă mai mult de două săptămâni, însă eu am demonstrat că ceea ce spun specialiștii, pentru mine cel puțin, nu este corect. În primele luni aveam dorința de a bea apă, însă încercam să mă rețin de la acest lucru și am reușit”, spune Anatol. 

Bărbatul susține că a fost la specialiști acum patru ani și aceștia i-au spus că analizele sale sunt la limită. După acest caz, el nu s-a mai adresat medicilor pentru că, spune el, „simțea că e totul în regulă și nu are nevoie de medici”. 

„Eu trăiesc cu ziua de astăzi”

„Eu vreau să vă spun că trăiesc cu ziua de astăzi, după principiul „aici și acum”. Eu nu-mi fac mari planuri pe viitor. Ce va fi și cum, eu nu știu. Însă știu că eu categoric nu voi renunța la acest mod de viață”, spune Anatol. 

Acesta, de asemenea, a renunțat și la carne. Iar de cinci luni, bărbatul nu consumă nici produse de mare. 

„Carne nu mai mănânc deja de 15 ani. De asemenea, nu mănânc nici lactate, ouă. Mai mult mă alimentez cu crupe, hrișcă, ovăz, mălai, fasole, deci produse care au multe calorii. Am văzut că nu mă simt bine când mănânc carne și am decis să renunț la ea. Moral nu mă satisfăcea faptul că mănânc carne”, spune Anatol. 

De meserie bărbatul este profesor de fizică și desen liniar. În medicină, acesta nu are studii. 

După ce a renunțat la apă, carne și produse lactate, acesta spune că nu a scăpat de multe kilograme. Prin experimentul său, Anatol vrea să ajungă la o viață fericită și, cel mai important, îndelungată. Bărbatul este convins că oamenii pot trăi și până la 200 de ani. 

„Am întâlnit diferite atitudini”

De-a lungul anilor, Anatol a întâmpinat diferite reacții la modul său de viață. 

„Cineva ascultă ce vorbesc cu mult interes, cineva nu înțelege, dar cineva cu protest. Pentru cei care ar vrea să aibă un mod de viață la fel ca al meu, eu vreau să le spun că astfel ei vor obține o stare de sănătate mai bună, o stare de spirit fizică, morală mai bună, o atitudine față de viață, de lumea înconjurătoare mult mai bună și că vor fi un exemplu pentru alții”, a spus Anatol. 

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

Nicu Țărnă – actor, interpret și director de teatru: Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și investiții în educație

Nicu Țărnă este interpret, actor și director al centrului de cultură și artă Ginta Latină, unde de câțiva ani buni dezvoltă și promovează „Teatrul Fără Nume” din Chișinău. 

„Arta și cultura pot deveni punți de legătură între Moldova și Europa, facilitând schimburile culturale și dialogul intercultural. Astfel, vom putea construi un viitor în care identitatea noastră culturală se împletește armonios cu valorile și oportunitățile europene”, afirmă actorul.

Prin tot ce face, artistul pune umărul la dezvoltarea și susținerea artei și culturii noastre, deoarece crede cu tărie că aceștia sunt factori importanți, care stau la baza unei societăți moderne.  

„Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și echitabil, investiții în educație și în dezvoltarea competențelor tinerelor generații și, bineînțeles, un viitor mai bun pentru arta și cultura noastră, prin investiții, noi oportunități economice și sociale, atrăgând turiști și promovând talentele noastre pe scena europeană”, mărturisește Nicu Țărnă.

Videoul integral poate fi vizionat AICI!

SIS solicită blocarea a 31 de portaluri
Articolul anterior
Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în Brazilia, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit
Articolul următor