Prăpăd în SUA din cauza vremii extreme: Alerte maxime de tornade, furtuni și inundații în mai multe state

Un fenomen meteorologic rar face ravagii peste ocean. O serie de tornade au lovit, de miercuri, mai multe oraşe din centrul și sudul Statelor Unite. În şase state, printre care Arkansas, Indiana şi Missouri, autorităţile au emis niveluri maxime de alertă, potrivit News.ro citat de digi24.ro.

Autorităţile au lansat în aceste state şi alerte de furtună, revărsări ale unor cursuri de apă, ninsori şi rafale violente de vânt.

Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în paralel cu ploi intense, care ar putea dura mai multe zile.

Serviciul meteorologic american evocă un eveniment ”potenţial istoric”. Iar Weather Prediction Center estimează riscuri mari, joi şi vineri, în cinci state, cu zeci de milioane de locuitori, din Texas până în Michigan.

Aceste episoade se intensifică şi se multiplică în ultima perioadă, avertizează climatologii.

În martie, cel puţin 40 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în totnade violente în centrul şi sudul Statelor Unite. Statul Missouri, în care s-au înregistrat 12 morţi, a fost cel mai afectat de furtunile care au lăsat în urma lor clădiri complet distruse, TIR-uri răsturnate pe șosele şi arbori scoşi din rădăcini. Agenţia americană de observare oceanică şi atmosferică a înregistrat aproximativ 1.800 de tornade în 2024 pe întregul teritoriu american, al doilea cel mai mare număr din 2004 încoace. 

Au început testările tematice pentru elevii de gimnaziu

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare inițiază o nouă serie de testări tematice în învățământul gimnazial. Acestea vor avea loc pe data de 08, 09 și 10 aprilie 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

 Astfel, elevii din 34 de raioane, inclusiv municipiile Bălți și Chișinău, realizează probe scrise de evaluare a competențelor la limba și literatura română și la matematică în clasa a V-a și, de asemenea, la limba străină (engleză sau franceză) în clasa a VIII-a.

La aceste testări participă elevii din 864 de instituții de învățământ.  Școlile implicate în testarea tematică au avut posibilitatea să aleagă evaluarea la una dintre cele două discipline – limba română sau matematica – sau la ambele, în clasa a V-a, precum și să opteze pentru includerea sau excluderea evaluării la limba străină în clasa a VIII-a.  

Astfel, în procesul de testare, 563 de instituții implică elevii din clasa a V-a la limba și literatura română, iar 683 de instituții – la matematică. În clasa a VIII-a, 443 de instituții participă cu elevi la proba scrisă la limba engleză, iar 239 de instituții – la limba franceză. 

Probele scrise de elevi sunt verificate în comisii raionale/ municipale, instituite prin ordinul organului local de specialitate în domeniul învățământului. Rezultatele sunt transmise, prin centralizatoare, Agenției Național pentru Curriculum și Evaluare pentru analiza rezultatelor, iar testele verificate sunt returnate instituțiilor de învățământ.  

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri instituțiilor implicate în organizarea testărilor și le urează succes elevilor participanți.

Ultimele compensații la căldură vin pe carduri

Începând de astăzi, 8 aprilie, cetățenii pot ridica compensațiile monetare pentru căldură aferente lunii martie. Transferul va fi realizat prin sistemul guvernamental de plăți, scrie unimedia.info.

Potrivit proiectului, ajutorul sub formă monetară este acordat pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025.

Astfel, până în luna decembrie 2025, toți consumatorii casnici vor beneficia de compensații la energia electrică, incluse direct în facturi. Compensațiile vor acoperi diferența dintre prețul reglementat și prețul de referință, până la un plafon maxim de 1,84 lei/kWh, aplicabil cantității de energie consumate lunar, care nu va depăși limita de 110 kWh pentru un loc de consum.

Uniunea Euopeană oferă Republicii Moldova 250 de milioane de euro, inclusiv pentru a compensa tarifele înalte la gaz și energia electrică. La rândul său, malul stâng va primi 60 mil. euro, dar numai dacă va îndeplini anumite condiționalități. Anunțul a fost făcut astăzi, de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, în cadrul conferinței comune cu Maia Sandu.

Acest pachet cuprinzător va face sistemul dvs energetic rezilient și independent, acest lucru este cel mai important. După care, prin acești bani vom ajuta să compensați tarifele înalte, facturile mari pe malul drept. Facturile dvs vor fi mai scăzute. După care, vom crea un fond pentru familiile cele mai expuse, cele mai vulnerabile. Acest lucru va reprezenta un ajutor suplimentar de 20 milioane euro, duă care vom crea un fond pentru afacerile intense, încă 50 de milioane, și prijn intermediul planului de creștere vă vom ajuta să reformași sistemul energetic, pentru a deveni independenți. Este vorba despre un ajutor enorm, aceste pachete energetice reprezintă doar o parte din ajutorul oferit Moldovei”, a punctat Marta Kos.

Ministerul Agriculturii: Ce trebuie să facă fermierii pentru a diminua pagubele cauzate de îngheț

Coborârea temperaturii sub 0°C în perioada de vegetație afectează pomii fructiferi și plantațiile viticole, mai ales în faza de înflorire. Specii vulnerabile sunt caișii, piersicii, cireșii, vișinii, mărul, nucul, alunul și soiurile timpurii de viță-de-vie, informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

”Pentru atenuarea riscurilor, specialiștii recomandă următoarele măsuri: fumigații (prin arderea paielor sau resturi vegetale); irigare prin aspersiune în plantațiile superintensive; ventilare forțată a aerului; utilizarea sistemelor anti-îngheț, inclusiv cu raze infraroșii ș.a.

Dacă au fost înregistrate pierderi, fermierii trebuie să anunțe primăria în termen de 24 de ore de la producerea fenomenului. Primarul convoacă o comisie care în termen de șase zile lucrătoare trebuie să evalueze pagubele în teren și să întocmească actul de constatare. Acest act este înregistrat în evidența contabilă și este necesar pentru obținerea Avizului de atestare a impedimentului justificator, eliberat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Ulterior, este utilizat pentru renegocierea termenelor de plată cu băncile, furnizorii și alți creditori.

Este esențial ca fermierii să acționeze prompt și să colaboreze cu autoritățile locale pentru o evaluare eficientă.

Totodată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare încurajează fermierii să își asigure culturile. Statul subvenționează până la 70% din costul primei de asigurare, conform Legii nr. 183/2020. În anul 2024, au fost depuse 502 cereri, iar prin mecanismele de subvenționare, AIPA a achitat peste 61 milioane de lei din bugetul de stat pentru acoperirea primelor de asigurare.”

Miracol după cutremurul din Myanmar. Un tânăr de 20 de ani a fost găsit în viață la cinci zile după puternicul seism care a ucis circa 2.700 de persoane
Articolul anterior
Rețea de migrație ilegală, destructurată de autoritățile de frontieră din Moldova și România
Articolul următor
Close menu