Precizările Președinției privind cetățenia Moldovei primită de Anca Dragu, noul guvernator al BMM

Președinția R. Moldova spune că noua guvernatoare a Băncii Naționale a depus cererea de obținere a cetățeniei R. Moldova cu jumătate de an înainte să fie numită în funcție, aruncând o lumină nouă asupra unei decizii calificată de unii drept pripită, scrie EuropaLiberă.

În ultimele zile ale anului trecut, puterea de la Chișinău a numit-o în fruntea Băncii Naționale a Moldovei, la 22 decembrie, pe fosta ministră de Finanțe a României, Anca Dragu, după demiterea lui Octavian Armașu, pe motiv că acesta n-ar fi făcut destul pentru elucidarea „furtului miliardului”.

Unii, inclusiv opoziția politică, s-au arătat surprinși de rapiditatea înlocuirii și de faptul că Dragu a primit cetățenia moldoveană cu numai o zi înaintea numirii la BNM, prin decret prezidențial.

Fostul președinte moldovean, socialistul Igor Dodon, unul dintre cei mai vocali critici ai numirii, a sugerat că repeziciunea procesului ar consolida impresia că este vorba de o „trădare” de țară.

În urma unei solicitări de informație din partea Europei Libere, Președinția R. Moldova a spus că Dragu a înaintat pe numele șefei statului o cerere de dobândire a cetățeniei moldovene pe 27 iulie 2023. Cererea a fost înregistrată în cancelaria prezidențială la 1 august 2023, ceea ce pare să arate că venirea ei la BNM a fost plănuită din timp.

Rapiditatea demiterii lui Armașu a fost criticată de reprezentanții Fondului Monetar Internațional în Moldova, care au părut și ei luați prin surprindere de sosirea la BNM a româncei.

La rândul său, Banca Națională ne-a informat că noua guvernatoare va primi același salariu ca predecesorul ei demis, Octavian Armașu.

„La preluarea mandatului de guvernator de către Anca Dragu, salariul nu a fost majorat”, menționează Direcția comunicare a BNM într-un răspuns la solicitarea Europei Libere.

Din ultima declarație de avere a lui Armașu, reiese că el avea salariul lunar de 163.000 de lei moldovenești (circa 8.400 de euro).

BNM ne-a mai spus că Dragu nu va beneficia de locuință de serviciu. Totodată, instituția nu ne-a răspuns dacă guvernatoarea va sta în permanență la Chișinău sau va face naveta de la București.

Potrivit declarației de avere din 2022, publicată pe site-ul partidului său din România, Uniunea Salvați România (USR), Anca Dragu (51 de ani) deține împreună cu soțul său, Marius Dragu, 11 terenuri intravilane, șase apartamente (dintre care cinci în București) și o casă de locuit, tot în București.

Creditată pentru experiența ei la instituții financiare românești și internaționale, ca și pentru buna cunoaștere a procesului de integrare în Uniunea Europeană, Dragu ar urma să conducă BNM vreme de 7 ani.

Liderul socialist Igor Dodon a amenințat, într-o recentă postare pe rețele, că, odată ce opoziția actuală va recâștiga puterea, Dragu va fi printre primii oficiali demiși din funcție.

Incendiu uriaș la o fabrică de tancuri din Siberia

Un incendiu de proporții a izbucnit joi la fabrica de tancuri Omsktransmaș, situată în apropierea orașului Omsk, din sud-vestul Siberiei, Federația Rusă. Autoritățile locale susțin că incendiul a izbucnit în urma unor lucrări de reparații la acoperișul „fabricii de televizoare”, informează presa rusă, citată de digi24.ro.

„Astăzi, 12 septembrie, în jurul orei 01:00 p.m. (ora locală, n.r.), s-a raportat un incendiu produs în zona Fabricii de Televizoare Omsk. Martorii oculari ne-au trimis imagini spectaculoase ale incendiului, vizibil din mai multe zone ale orașului. Conform surselor noastre, incendiul a izbucnit pe acoperișul unuia dn atelierele Omsktransmaș”, conform unei publicații rusești. Guvernatorul regiunii, Vitali Hoțenko a recunoscut existența unui „incendiu la uzină” și a precizat că focul a fost declanșat în urma reparațiilor la un acoperiș. Autoritățile locale ruse susțin că toți angajații de la respectivul atelier au fost evacuați în siguranță și că incendiul „nu a afectat procesul de producție”. Pe rețelele sociale au fost publicate mai multe clipuri video și fotografii care arată incendiul de la fabrica Omsktransmaș.

Incendiul a fost confirmat inclusiv de sateliții NASA Firms, care monitorizează în timp real incendiile produse pe planetă.

Federația Rusă are în prezent două uzine/fabrici de tancuri: Uralvagonzavod, situată în regiunea Urali, și Omsktransmaș, din sud-vestul Siberiei.

La Omsktransmaș sunt produse în prezent vehiculele specializate pentru lansarea de rachete termobarice TOS-1, poreclite „Buratino”. De asemenea, după declanșarea războiului din Ucraina, la această fabrică sunt în prezent modernizate tancurile produse în perioada sovietică, de tip T-64, precum și modernizarea tancurilor T-80 (produse aici în perioada Războiului Rece).

Încă trei participanți la referendum, înregistrați de CEC

Au fost înregistrați alți trei participanți la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat două formațiuni politice și un bloc electoral în calitate de participanți la referendumul din 20 octombrie 2024.

Membrii CEC au aprobat cererile depuse de către:

–          Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, cu opțiunea „DA”;

–          Blocul electoral „ÎMPREUNĂ”, cu opțiunea „DA”;

–          Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, cu opțiunea „DA”.

Astfel, până în prezent, CEC a înregistrat 9 participanți la referendum.

Amintim că termenul limită pentru depunerea cererilor de înregistrare în calitate de participant la referendum este 20 septembrie 2024.

„Sunt Voce”: Ana Danilescu Prezintă Lupta și Reziliența În Fața Cancerului

Într-un nou episod al seriei „Sunt Voce”, prezentatoarea Ana Danilescu a avut ocazia să discute despre două povești impresionante de curaj și supraviețuire în fața cancerului. Fiecare episod al acestei serii documentare explorează experiențele persoanelor care au fost diagnosticate cu cancer, subliniind puterea extraordinară a spiritului uman și importanța accesului la tratamente medicale adecvate.

Oxana Seremet – o femeie puternică, a cărei viață activă și implicare intensă în comunitate basarabenilor din Itali, au dus la un burnout sever, care, în cele din urmă, a scos la iveală o diagnoză neașteptată: cancer ovarian. Vestea a venit în mod surprinzător, după un vis în care tatăl ei, care murise de cancer, i-a apărut și i-a cerut imperios să consulte un medic. Cu toate că doar cu trei luni înainte Oxana făcuse un control de rutină complet, o nouă vizită la ginecolog a confirmat prezența unui cancer pe ovarul stâng.

Șocată de veste, Oxana și-a imaginat cele mai groaznice scenarii, însă, cu o forță interioară extraordinară, a reușit să își depășească temerile. Gravitatea cancerului ovarian constă în faptul că, adesea, nu îți oferă prea mult timp pentru reacție. Cu toate acestea, Oxana a avut norocul să descopere boala într-un stadiu incipient, beneficiind de un tratament de ultimă generație, gratuit, în Italia, țara unde locuiește de mai bine de douăzeci de ani.

Povestea ei este o mărturie a rezilienței și a importanței prevenției. Oxana și-a schimbat radical stilul de viață, devenind mult mai atentă la semnalele corpului și minții sale. “Mintea mea m-a îmbolnăvit și tot ea trebuie să mă vindece,” spune ea, subliniind cât de important este echilibrul mental în vindecare. În episodul viitor, vom explora mai în detaliu cum și-a transformat viața după această experiență și cum a ales să fie vocea prevenției și a luptei împotriva cancerului.

Astăzi, avem onoarea de a o avea alături pe Maria Javerdan, lidera Red Marc Service, o persoană care joacă un rol vital în sprijinirea pacienților cu afecțiuni grave, în special oncologici, facilitând accesul acestora la tratamente medicale în străinătate. Maria ne va povesti despre importanța cetățeniei române, care deschide accesul pacienților moldoveni la tratamente în cadrul Uniunii Europene.

Un aspect deosebit de încurajator este faptul că, odată cu integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, toți cetățenii vor beneficia de aceleași drepturi europene, indiferent dacă au sau nu cetățenia unui stat membru. Aceasta va garanta accesul la servicii medicale de calitate și alte drepturi fundamentale pentru toți cetățenii, oferind un viitor mai sigur și echitabil.

Încheiem acest episod cu un sentiment de speranță și recunoștință pentru activitatea neobosită a Mariei Javerdan. Integrarea europeană va aduce schimbări semnificative pentru cetățenii Republicii Moldova, oferindu-le acces la resurse vitale care pot salva vieți.

Vă mulțumim că ne-ați fost alături și vă așteptăm cu nerăbdare la următorul episod!

Autoritățile române neagă reținerea buletinelor moldovenilor cu dublă cetățenie
Articolul anterior
Încă un concurent se retrage din Selecția Națională Eurovision 2024
Articolul următor