În cadrul ședinței Guvernului din 3 iunie, premierul Ion Chicu și-a arătat îngrijorarea față de situația creată în Piața Centrală din Chișinău, în contextul epidemiei Covid-19. Premierul spune că a cerut Ministerului Sănătății să pregătească un proiect de decizie privind închiderea pieței.
,,Începând cu 1 iunie s-au redeschis piețele în Chisinau și Balti. Văd ca la Piata Centrala din Chișinau parca nici nu a fost pandemie, parca lumea nici n-a auzit de virus, toți cumpără cănuți și străchinele pentru Blajini. Doamna ministru al Sănătății, pregătiți proiectul deciziei Comisiei Nationale Extraordinare de Sănătate Publică de închidere a Pieței Centrale din Chișinău”, a declarat Ion Chicu.
Ion Chicu a spus că acest proiect va fi examinat la următoarea ședință a Comisiei.
,,În cazul în care, în următoarele trei zile, administrația Pieței Centrale nu asigură respectarea regulilor, vom aproba decizia de închidere a Pieței Centrale”, a mai spus Ion Chicu.